Deplin

"Massacre of the Innocents"

Art Gallery of Ontario

Peter Paul Rubens

1611 – 1612 

¤

Delir peristil pesimismului spart,

decupare de sine'n măcel

pestilent, nimeni de cart

în nopţi brigantine,

amoc tactil

macerându-mă lent,

decis pertinent.

Însumi mulţi deplin ne'nţeleşi, 

perverse hoarde de gânduri 

moi mă mângâie  abraziv 

pe genunchi, când tu îmi 

explici în mii de feluri, 

de ce nu pot fi 

abstinent la cei mulţi, 

nevoie de oameni.

Xin

By Temugin Borchu

E simplu

și clar: Xin

n-a publicat, nu

publică, nu va publica

în România. Însă,

a citit, citește, va

citi, ori de câte

ori a fost, este,

va fi rugat

direct,

simplu și

clar. Xin cel

citit, recitit, recitat,

citat, e umbră smucind ploi

înlăuntrul mortului ce încă visează

o hidră absconsă – Eu Xin Euxin, schelet lichid

zidirii de cețuri și vise, e pneumă

zdrențuită a trup închegat pentru

4 caverne nesmintit volburate de

alte duhuri bolnave răvășite

a caznic, vădit înrăit,

multiplu strai de

venin, toate

hlamidele-acestea,

Haberga, Gerizu, Ravenis,

Temugin, arme arpegiale gata

de gale de tir, strict rânduite în serie

peste partea de Xin interior temător

țevilor lise, qvadricefalie armată neostoit

dezmățată’n meniri serpentine, plăceri

tubulare, spintecări trofice, tot

nimicul abraș înghiocat în

gânduri mănunchi ce țin

departe aván de firea’i

soluții unic dedicate

năprăznuirii, detonării,

dezinfectării lumii

de ruina

Xiron.

Osaka Bay

By Alexian Haberga

Blind sailors that can

Hear the sails singing in

A dry dock tonight.

Blind sailors smiling,

Last ship final shore trembling,

Just the wind above

Silent night, ghost smile,

Blind sailor under dry wind,

Old ship sailes last song.

= OM

By Gerizou Pelasgos

Viu și simplu.

Smulgeri de gânduri, izbăviri și chinuri întrupate

în stare, vorbită’ntronare în scrieri frescale,

vibraj pulsatil natural respirat, nici-o magie.

Nu. Nu-i ritm

șamanic, ori straniu concept. Nu-i artă divină canon al

visării cu ochii deschiși, nu-i magic binom, nu-i drum

de aur rupt în marmura șoaptei ce dospește în piept.

Poezia, este un Om.

Miraculos neclar i

se iau mințile și i se redau omogen re’ntrupate, el

e doar un pretext cuvintelor pene, reunite a zbor

în aripi versuri, deseori frânte. Poezia’i un Om.

Hazardul îl ia pe om și-l

coboară în sine ca’ntr-o’ncăpere’ntunecoasă unde-i

ia mințile  și i le arde, până când topite se remodelează 

i le renaște și dens-cursiv metamorfozează, o’ncăpere 

fără ferestre unde tot ce este omul devine, unde omul 

pe sine nu se schimbă ci se preschimbă în sine, o’ncăpere

în care totul e stare, și gândurile contopite-s întrețesere 

lirică prăbușită’n uitare, o’ncăpere-ntunecată, fără ieșiri, 

loc unde miraculos neclar tot ce e omul transubstanțiază

noi sensuri în noi răsăriri, oasele cuvintelor capătă fulgi 

aurii, pene albastre, noi ascuțimi și luciri, cuvintele devin 

aripi cu unghi de atac anume croit, anume menit a 

zbucniri agreste, cuvintele nu mai sunt doar atât, de 

acum, dincolo de vestigial, toate aceste și toate de 

după, sunt versuri. Apoi, Hazardul se stinge și Omul, 

din sine’n-afar’ se prelinge, de-acum tuturor deplin 

Poezie, totul e viu și miraculos neclar vorbită’ntronare

în scrieri frescale, simplu vibraj pulsatil, nici-o magie.

Poetry is Somebody not Something

solomonarism

¤

Noi, noi noime, potriviţi potcovari 

potrivind potcoave pentru 

orbi telegari, cai de dar 

pentru vechi vechil 

vetust vestit, 

Poezia.

Nepotriviţi solomonari potrivind 

iluzorii solomoniri, noi şi înrobitele 

sensuri, amăgiri. Fructe otrăvite 

puse la macerat în timp, toate 

aceste versuri, versuri, versuri, 

voit nevoite, lise ţevi spre 

crăpate cuptoare, vechi 

noime, noi vechili, noi, 

herghelegii mânând 

poeme spre 

abatoare 

de vise, 

amăgiri.

Căutări, căutări, din înalt 

în adânc, căutările celui

împrejmuitor din înalt,

căutarea celui mic

din adânc, ştim 

şi noi să murim 

şi suntem, 

amăgiri.

¤

οὐροβόρος ὄφις 

¤
Nevăzut ne e
spaţiul curbat
până croieşte o
sferă ce poate
conţine vidul ce
ne conţine, toţi
încovrigaţi, toţi
solzi pietrificaţi
de ouroboros.
Suntem, toţi,
un şir ne’ntrerupt,
ca un cnut, cu
sute de sfârcuri în
vârf cu alice de
plumb, ondulând
fragmentar. Axilele
adevărului put:
strigăm poezie,
şoptim poezie,
visăm poezie,
respirăm poezie,
defecăm, urinăm
poezie şi mâncăm
şi bem poezie,
ne-necăm poezie
şi scuipăm poezie
şi trecem nevăzuţi
pe lângă umbrele
noastre care n-au
cum să ştie, c-ar
putea să ne’nveţe,
de ce le-am devenit
doar neclare, uitate
simboluri ‘tr-un prăfuit
poem.
¤




Dren
¤

Măcrişul este bun la prepararea salatelor şi supelor,
e bogat în vitamina C şi caroten, 2 antioxidanţi care
sunt clar utili trupelor şi previn bolile cardiovasculare.
Inevitabil zumzet cu gust de măcriş, seara încă n-a
încă n-a început, un triş de răbdare comun celor ce
doar ascultă, n-a început încă momentul lor comun
de tăcut, sunt deja prezenţi ceilalţi, gata de dezidiri
şi rezidiri recitate, se răsfoiesc bancnote, foi printate
cu poeziri, se rulează ţigări, berea e multă şi vinul e
rece, micii săbieri gata’s de planşă, tre’să mă piş, e
inevitabil, ochii lui două agrişe galbene, Viku citeşte.

¤

În grădina ta, e bine sa ai plantat măcar un agriş. E
un arbust fructifer înflorind primavara, in aprilie-mai.
Privire nesigură, iţită ca o perdea fugar etalată, ca un
elevator pentru un surâs strepezit, ca un puls dincolo
de căinare, repezit de sub varii’ndoieli, de sub temeri
gâlci, gânduri neclare şi pălăria uşor ridicată, ochii
lui, par două agrişe galbene, un soi de agrişe mai rar
întâlnit, Ribes grossularia Hinnonmaki, cu fructele
mari, dulci, cu aromă ciudată, foarte rezistent la ger
şi făinare, solitar, dar, cu productivitate foarte ridicată,
Viku citeşte, recită, scandează, sin-co-pat, sa-ca-dat.

¤

Oamenii din jur, au senzaţia că au fost puşi sub abajur,
oamenii se uită şi ascultă cumva turbionar, de jur’împrejur,
unii dintre oameni tresar ascunşi sub râs ca tăiaţi dimprejur
dintâia oară, până şi una din părţile mele spune sec: “Înjur!”
E ca şi cum ar spune ca albuşul de ou nu există fără spume.
Vorbind vikuzarial, mai mulţi dintre cei puţini, spun sec:
“Viku’i referenţial!” Berbecii, au cei mai tari cârlionţi. E
ca şi cum aş spune că eu nu’s, ei nu’s, tu nu, noi nu. Aia E!
În fapt, şi când dorm pot. Din păcate’n păcate. E ca şi cum
m-aş privi de peste drum cum îmi spun elegant sacadat în
oglindă: “Nu mă a uzi, nu te a ud, nu te uzi, nu mă ud, nu
mă sugi, nu te sug, nu e joi, eu sunt noi, şi, d-aia, şi noi
şi voi, tră im, un sa ca daj.” Uneori, referenţial nu este
bruiaj. Viku, poate trece la o altă limbă, una din polialiaj.

¤

[ ¤ « Ho iniziato un libro che mi impegnerà per anni, forse per il resto della mia vita. Non voglio parlarne, però: basti sapere che è una specie di "summa" di tutte le mie esperienze, di tutte le mie memorie ~ È un romanzo, ma non è scritto come sono scritti i romanzi veri: la sua lingua è quella che si adopera per la saggistica, per certi articoli giornalistici, per le recensioni, per le lettere private o anche per la poesia » ¤ ]

- P3 - 
Metanarrativo e Antinarrativo 
in 
"Petrolio" 

Ş

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Gin, Xin
şi Temudjin
ca o dispută:
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Şi? Şi. Cu litera 
şî. Zi! Ş. Şi Şmil 
ţine jungheru'ntr-un 
măiastru balans, Şmil 
şade, şerpeşte priveşte
puroiul cu viermi, ştimuie
vorbe, şopteşte spre sine
ca o scărpinare în cap
"În paşti pă mă-sa!" Şmil
ştie să lupte cu junghiul,
cu brânca, cu obrinteala,
parte'n parte, dar nu acum.
"Arde Şmil! Arde! ARDE!"
Arde şmil, arde'n adânc tot
ce se poate şi chiar şi mai
mult, întregul devine parte
din parte, arde, şi'l trec fiori
pe Şmil şi pe Ştefan sudori
şi tot rage leul acela pitic la
făptură şi mare'n fapte, leul
bătrân ce apune urlând şi
se'n-adoarme în şoapte:
ardeşmiltotmaidegrab!
Şi Şmil pânge şi râde
nebun, nu-i pasă că
acum moldova va
fi un trup fără cap
el doar arde. Şi?
Şi delavrancea
se numea albu.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Hypnoapneea

¤

Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.

Nu are cum urî părţi ale evreimii.

Shmuel urăşte goimi de fapt.

De fapt ... asta e ceva dificil

de făcut. Trebuie să ştii cum

se face, cât de intens şi în 

câte feluri se pot urî goimii.

Shmuel, de aceea, trebuie să 

afle aşa cum trebuie, ce e de

aflat, să ştie clar, ce e de ştiut,

iar el, oricât ar fi de ambalat,

e novice în treaba asta cu urâtul.

Va să zică s-a înscris la şcoală, 

ca să poată începe cu începutul.

Şcoala'i pe undeva pe strada

Eliezer Kashani ş'acolo plouă

mereu, exact deasupre zonei

unde e şcoala,  nici în pauze

nu se iese, căci, la bun să ieşi 

din sala de curs dacă tot te-ar 

ploua cu mirări deconcertante.

Desigur, acesta'i un fals poem

despre Shmuel, este de fapt 

felul în care el îşi îmaginează

că se va scrie despre el, felul

în care e aproape sigur că ar

urma să-l descrie posteritatea.

Altul este adevăratul poem.

Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.

Shmuel urăşte goimi de fapt. De

fapt, asta ar dori el să facă. Ştie

că-i neştiutor şi tocmai de aceea

s-a înscris la un curs foarte greu,

cum să-i urăşti eficient pe goimi.

Desigur, Shmuel este foarte dotat.

De fapt, nu prea. Dar, acum un an,

un unchi ultraortodox i-a spus că 

nu-s multe lucruri mai demne, mai

frumoase şi îmbătătoare pentru un 

adevărat evreu.  Să urăşti e o artă.

Un mod de a trăi, o datorie care

nu iartă. Desigur - asta nu e tot.

Shmuel trebuie să depăşească

rezultatele celorlalţi colegi de an,

ba chiar cele ale celor din anii

precedenţi. Desigur asta chiar

ar fi posibil dacă ar fi fost alţi 

ani anterior. Dar Schmuel aşa

îşi imagineză că s-a'ntâmplat.

De fapt, datoria rămâne datorie.

Desigur, chiar nu există un unchi

ultraortodox, dar, Schmuel crede

că asta trebuie să se fi'ntâmplat:

a fost încurajat să se înscrie, să

meargă la şcoală, să înveţe cum

se urăşte după o metodologie.

De fapt ar fi fost în regulă cu 

puţin mai mult ajutor de la un

anumit profesor, cel ce preda

cursul "Cum să zâmbeşti larg

în timp ce urăşti". Desigur, un

astfel de curs n-a existat, dar,

Shmuel crede că e esenţial.

De fapt, importantă pentru el

e mai ales atmosfera densă 

de efort colectiv bine făcut şi

ritmul care-l învăluie la şcoală. 

Desigur, asta ar fi ceva dacă 

ar exista o şcoală. Lui nu-i pasă,

ştie că este ceva ce va să vie.

De fapt, toate astea ar fi ceva

trist, ceva grav, dacă Shmuel

chiar ar urî goimii, dar el doar

vrea să înveţe cum se poate

face asta, el crede că este 

de datoria sa ca evreu să.

Desigur, Shmuel nici măcar 

nu este evreu. Dar, chiar şi

asta este irelevant, dacă ne

gândim că Shmuel însuşi nu

există, e doar o vedenie tristă,

o parte minoră dintr-un vis 

de Xiron, o fantomă, o umbră.

Iar asta, chiar este cel mai 

puţin important, chiar deloc,

pentru că de fapt, chiar acum,

Xiron aude în cap cum se-agită

şi-l bombăne Shmuel: "Băăăă! 

Tu când ai de  gând să mergi 

sa te culci?!?" Desigur, Da.

Nu?

¤ 

Old City Jerusalem

Tchenghiz Khan Kin Gig Cum

creamy  creep crop lemming style trip

se ia aminte la cele propuse, se inspiră pe fanta
de'ntuneric un ritual de calmare, se cuprind impuse
clarităţi şi reflexii în stare, se deschide uşa'n
blazaj ca o vie adormire, se cade să simţi emoţii
reduse când se parcheză zâmbet pe chip la intrare,
se zvârl'hanţele'n volute compuse, se triangulează
vectorii a şanse'n urcare, se ia o femeie şi'atent
se dilată prin tehnologii digitale, se ia aminte la
a doua femeie purtând buze şi limbă ca arme letale,
se cedează protuberal mediana sinelui la meşteşugul
lavei subpalatale, se oftează scurt, se lasă şenal
lapţilor ce a doua femeie în prima femeie va prăvăli,
se pare că asta e tot, asta fiind monta orală, nimic
special, pentru mai puţin de o oră ţi-ai oferit sec
iluzia că încă mai ştii respira, un ceas mai departe
degetele tale vor croi din nou noi poeme - manuhiri.

manuhiri
- maori

(noun) visitor, guest.
* He tangata atawhai nui ia ki te tāpae kai ki ngā tāngata katoa me ka tae ki tōna kāinga; e kore rawa hoki e tukua e ia te tiramanuhiri kia haere ana, āpānoa kia takoto he hākari māna ki ia tangata ki ia tangata o rātou, te iti me te rahi *

(TWMNT 21/4/1874 :95).

[ / He was a generous person who provided food to everybody if they visited his village; he would never ever let a party of visitors leave until he had laid out a feast for each person, whether of lowly status or of importance. ]

föhn wind

( "earthquake '92" - Cum incipere ortus Pullus vorsum Noomis)

 

lăptos 

vineţie

imprescriptibil 

frumoasă răscroit 

răcoroasă'n arşiţa nopţii 

gresia delfinariului un vis. un 

zumzet metalic vibraj în creştet 

şi gust de cenuşă te trezesc, te ridică,

te-aduc la fereastră, aleea de jos mult prea 

lungă, perfectă'i tăcerea în jur şi-n tine eşti surd

şi mut în dosul ferestrei, e-o clipă ce nu se termină, 

n-ai temeri şi-n tine e vuiet şi straniu şi-aştepţi în ritm 

dextrogir, tăcerea'n piept un munte şi inima'ţi bubuie-a 

vaier, de sus, definit, de departe o vezi cum vine, o vezi 

cum ţinteşte privirea'nainte făr'a privi, e-o pendulare 

vie orizontală ce ştie unde ajunge fără-a zări, vine 

în rochie neagră paşi umeri şi şolduri gilsaj fluid 

cumva arcuiesc fiindul în juru-i nu îl despică,

moale'nvelind-o aerul nopţii vibrează-n 

firave sclipiri, ca'ntr'o cochilie levogiră 

unde-o aştepţi, o clipă ne'ntreruptă 

cu tine-nlăuntru-i, totu'i o clipă, 

cumva te aştepţi la tot ce-o să 

fie, iată - curbează spaţiul în 

juru-i şi'n urmă'l 

prelinge 

venind.

***

vine în 

freamăt

vine a vară 

precară şi-a 

noapte încinsă 

vine întins ajunge 

aşteaptă întinsă lipsită 

de zâmbet şi fuţi. şi vine 

cutremurul şi fuţi fuţi fuţi, 

toate se mişcă ea se mişcă 

şi toate cad şi ea cade aşa cum 

se cade tot ce e-n jur tot se cutremură 

ea se cutremură şi cade în sine se-agaţă 

de tine şi-afară e vuiet şi straniu şi vaier şi 

strigătul ei se sparge în vaier în tine e vuiet 

în tine e straniu, v-adumbriţi dimpreună. în 

fine, în jur nu mai e moarte şi-aievea în 

tine striveşte zâmbetul ei tot ce e 

frică, nemiruire de clipă şi sine ea 

pleacă şi nu, nu, nu, stai, adăşti 

şi tot nu pricepi, de ce.

te trezeşti.

poem basoreliefat de protuberanţa din tavan - 04.03.77

 

Levogyre Laffoley Paul

Seismic Map R

Dextrogyre 

Arianta Arbustorum

Braunau 1968

Philoxinophobia

You Never give up, You Never give in,
You Never forsake, You Never forgive,
Nowhere is where Never can breathe.

N-am mai folosit un reportofon
de mult pân’acu’şi tre’ să fiu
atent. Aşa. Merge. Mi se spune
să dorm. Mai mult: că o să ajung
ca o frunză. Sau să dorm mai mult
că o să ajung ca o frunză. Tre’să
4, 5 secunde aşa. Merge. Atent,
să caut în cioburile ultimei
oglinzi clipa goală unde’ar fi 

trebuit să aflu primul meu 

gând o amintire, memorie,
ceva. Acolo nimic, acum e
altfel, insuportabilă idee, am 

transferat 3 amintiri din 

cealaltă viaţă, voi verifica 

total credit la steluţă’n 

pizda mă-sii diez, la fel de 

mut pe cât am fost când am

înţeles ce nu poate salva 

zâmbetul. Nu mai simt gustul 

ploii acide, nici al cireşelor 

amare, multe nu mai simt, 

multe nu mai sunt, multe
nu mai pot. Nu mai pot dansa,
nu mai pot striga, nu mai pot
scrie, dansez, strig, scriu,
nu mai pot respira, respir, nu
mai pot fi, uite d’aia nu mai
pot eu! Cum ar fi să nu fie grav?
Nu îndrăznesc să mă întreb din
ce cauză nu îndrăznesc să mă
întreb din ce, de ce, de unde
o să mă muşc singur ca turbat,
de ce o să mă mângâi singur pe
coate după ce-o să-mi extirp
lent sfârcurile, de unde voi
lua şoapte de încurajare ce mă
vor lăsa la fel de indiferent
pe cât am fost când am înţeles
ce nu poate răscumpăra muţenia?
Nu îndrăznesc să îmbin atâta
furie cu atâta împăcare. Stop.

Dry Gin

(foggy morning day & sunny storming

way on that porch of my moisty death)

clip de 9 secunde cu un zâmbet cât îţi

ia să umpli sonda de 300 cu dry gin,

chiar atunci (inner-smile) îmi spuneam

"voi fi cel mai nou mono-bulgarocton"

iskra scânteia ca un indicativ sexual

neîngrădit temporal, dentiţii feroce

construind crestaje tribale, de sub

rânjet roib iskra scuipă gurii'mi limba

bulgară, în ochii'i străluciri mitralii de

vară, iskra sub mine o stâncă lucind

auriu sub pielea apei,  veliko târnovo 

locul unde am descoperit că zâmbetul

diurn poate fi un şiş sau abrevierea

camforată a bucuriei, ştiinţa nepăsării

faţă de ceea ce vine dincolo de bărbat

şi femeie acum, rit pulsatoriu într-un

neîndoielnic demaraj, nu mai contează

ca tacsu-mare e popă, derapăm doct

către şoapte şi gemete maculând teama

de trădare şi idea că nu orice degustare

de sâni e biunivoc împlinirea întregului,

savurăm plăcerea nebună a infantilului

chicotit post-ludic, moleşeala aceea de

după ne linge scurt, revenim ca absenţi

într-o iluzie de real aburind a renaştere,

abia reuşim, abia ne zărim albul ochilor

între cuvinte epuizate şi monosilabic ne

pare prea lung, mă'ntorc la mine, haide

să ne revedem pe terasă după câte un

duş rece iskra - chiar trebuie să scap de

feromonii ce mi s-au depus pe vârfurile

degetelor cu care te-am mângâiat, cu

care acum apăs pe FFW, RW, Play-Iskra.

DUE DID

by Xiron Xin Marian (FB Notes) 

Dislike This Like, Displace This Place, 

 Disrupt This Rapt, Make Way, Make 

 Way 4 Yourself, Get Out Of Your Own 

Shroud And Shout Out Your Self, Start 

Building Your Tree, Uprise Biting And 

Uncease Riding The Ride, Breathe 

And Become Embodied Poem Within 

The Poem I Did, Be Living Soul Of It, 

Your Hate Keep As An Armour Against 

Me, Be Proud, The Instant I'll Stop 

Writing This Is When I'll Vanish For 

You, That's When I'll Die And You'll 

Be All Free, I Died.

OP

deznăruitor tăcând,
uit a trăi în azi azi, azi
este unde, azi este când,
nu mai adun năimiri în
gânduri, nu mai sunt
vibraj pornit din ieri ieri,
azi este doar o urmă din
mâine mâine, azi este unde,
azi este când, tac, tac, tac,
văd şoapte când aud, când
aud cum tac, tac, tac, aud
gânduri când sunt, când sunt
mut, tac, tac, tac privirile
celorlalţi, când eu tac plecând.

“Să-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Intr-o pagină de carte?
S-ajungi virgulă târzie
Într-un op de poezie?”
- T.Arghezi