Pagini

Se afișează postările cu eticheta Xironianismus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Xironianismus. Afișați toate postările

joi, 17 aprilie 2014

solomonarism

¤


Noi, noi noime, potriviţi potcovari 
potrivind potcoave pentru 
orbi telegari, cai de dar 
pentru vechi vechil 
vetust vestit, 
Poezia.

Nepotriviţi solomonari potrivind 
iluzorii solomoniri, noi şi înrobitele 
sensuri, amăgiri. Fructe otrăvite 
puse la macerat în timp, toate 
aceste versuri, versuri, versuri, 
voit nevoite, lise ţevi spre 
crăpate cuptoare, vechi 
noime, noi vechili, noi, 
herghelegii mânând 
poeme spre 
abatoare 
de vise, 
amăgiri.

Căutări, căutări, din înalt 
în adânc, căutările celui
împrejmuitor din înalt,
căutarea celui mic
din adânc, ştim 
şi noi să murim 
şi suntem, 
amăgiri.


Solomonarism

¤


οὐροβόρος ὄφις 


¤
Nevăzut ne e
spaţiul curbat
până croieşte o
sferă ce poate
conţine vidul ce
ne conţine, toţi
încovrigaţi, toţi
solzi pietrificaţi
de ouroboros.
Suntem, toţi,
un şir ne’ntrerupt,
ca un cnut, cu
sute de sfârcuri în
vârf cu alice de
plumb, ondulând
fragmentar. Axilele
adevărului put:
strigăm poezie,
şoptim poezie,
visăm poezie,
respirăm poezie,
defecăm, urinăm
poezie şi mâncăm
şi bem poezie,
ne-necăm poezie
şi scuipăm poezie
şi trecem nevăzuţi
pe lângă umbrele
noastre care n-au
cum să ştie, c-ar
putea să ne’nveţe,
de ce le-am devenit
doar neclare, uitate
simboluri ‘tr-un prăfuit
poem.
¤




Dren
¤

Măcrişul este bun la prepararea salatelor şi supelor,
e bogat în vitamina C şi caroten, 2 antioxidanţi care
sunt clar utili trupelor şi previn bolile cardiovasculare.
Inevitabil zumzet cu gust de măcriş, seara încă n-a
încă n-a început, un triş de răbdare comun celor ce
doar ascultă, n-a început încă momentul lor comun
de tăcut, sunt deja prezenţi ceilalţi, gata de dezidiri
şi rezidiri recitate, se răsfoiesc bancnote, foi printate
cu poeziri, se rulează ţigări, berea e multă şi vinul e
rece, micii săbieri gata’s de planşă, tre’să mă piş, e
inevitabil, ochii lui două agrişe galbene, Viku citeşte.

¤

În grădina ta, e bine sa ai plantat măcar un agriş. E
un arbust fructifer înflorind primavara, in aprilie-mai.
Privire nesigură, iţită ca o perdea fugar etalată, ca un
elevator pentru un surâs strepezit, ca un puls dincolo
de căinare, repezit de sub varii’ndoieli, de sub temeri
gâlci, gânduri neclare şi pălăria uşor ridicată, ochii
lui, par două agrişe galbene, un soi de agrişe mai rar
întâlnit, Ribes grossularia Hinnonmaki, cu fructele
mari, dulci, cu aromă ciudată, foarte rezistent la ger
şi făinare, solitar, dar, cu productivitate foarte ridicată,
Viku citeşte, recită, scandează, sin-co-pat, sa-ca-dat.

¤

Oamenii din jur, au senzaţia că au fost puşi sub abajur,
oamenii se uită şi ascultă cumva turbionar, de jur’împrejur,
unii dintre oameni tresar ascunşi sub râs ca tăiaţi dimprejur
dintâia oară, până şi una din părţile mele spune sec: “Înjur!”
E ca şi cum ar spune ca albuşul de ou nu există fără spume.
Vorbind vikuzarial, mai mulţi dintre cei puţini, spun sec:
“Viku’i referenţial!” Berbecii, au cei mai tari cârlionţi. E
ca şi cum aş spune că eu nu’s, ei nu’s, tu nu, noi nu. Aia E!
În fapt, şi când dorm pot. Din păcate’n păcate. E ca şi cum
m-aş privi de peste drum cum îmi spun elegant sacadat în
oglindă: “Nu mă a uzi, nu te a ud, nu te uzi, nu mă ud, nu
mă sugi, nu te sug, nu e joi, eu sunt noi, şi, d-aia, şi noi
şi voi, tră im, un sa ca daj.” Uneori, referenţial nu este
bruiaj. Viku, poate trece la o altă limbă, una din polialiaj.

¤

[ ¤ « Ho iniziato un libro che mi impegnerà per anni, forse per il resto della mia vita. Non voglio parlarne, però: basti sapere che è una specie di "summa" di tutte le mie esperienze, di tutte le mie memorie ~ È un romanzo, ma non è scritto come sono scritti i romanzi veri: la sua lingua è quella che si adopera per la saggistica, per certi articoli giornalistici, per le recensioni, per le lettere private o anche per la poesia » ¤ ]

- P3 - 
Metanarrativo e Antinarrativo 
in 
"Petrolio" 

vineri, 14 martie 2014

Hypnoapneea

¤

Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.
Nu are cum urî părţi ale evreimii.
Shmuel urăşte goimi de fapt.
De fapt ... asta e ceva dificil
de făcut. Trebuie să ştii cum
se face, cât de intens şi în 
câte feluri se pot urî goimii.

Shmuel, de aceea, trebuie să 
afle aşa cum trebuie, ce e de
aflat, să ştie clar, ce e de ştiut,
iar el, oricât ar fi de ambalat,
e novice în treaba asta cu urâtul.
Va să zică s-a înscris la şcoală, 
ca să poată începe cu începutul.

Şcoala'i pe undeva pe strada
Eliezer Kashani ş'acolo plouă
mereu, exact deasupre zonei
unde e şcoala,  nici în pauze
nu se iese, căci, la bun să ieşi 
din sala de curs dacă tot te-ar 
ploua cu mirări deconcertante.

Desigur, acesta'i un fals poem
despre Shmuel, este de fapt 
felul în care el îşi îmaginează
că se va scrie despre el, felul
în care e aproape sigur că ar
urma să-l descrie posteritatea.
Altul este adevăratul poem.

Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.
Shmuel urăşte goimi de fapt. De
fapt, asta ar dori el să facă. Ştie
că-i neştiutor şi tocmai de aceea
s-a înscris la un curs foarte greu,
cum să-i urăşti eficient pe goimi.
Desigur, Shmuel este foarte dotat.

De fapt, nu prea. Dar, acum un an,
un unchi ultraortodox i-a spus că 
nu-s multe lucruri mai demne, mai
frumoase şi îmbătătoare pentru un 
adevărat evreu.  Să urăşti e o artă.
Un mod de a trăi, o datorie care
nu iartă. Desigur - asta nu e tot.

Shmuel trebuie să depăşească
rezultatele celorlalţi colegi de an,
ba chiar cele ale celor din anii
precedenţi. Desigur asta chiar
ar fi posibil dacă ar fi fost alţi 
ani anterior. Dar Schmuel aşa
îşi imagineză că s-a'ntâmplat.

De fapt, datoria rămâne datorie.
Desigur, chiar nu există un unchi
ultraortodox, dar, Schmuel crede
că asta trebuie să se fi'ntâmplat:
a fost încurajat să se înscrie, să
meargă la şcoală, să înveţe cum
se urăşte după o metodologie.

De fapt ar fi fost în regulă cu 
puţin mai mult ajutor de la un
anumit profesor, cel ce preda
cursul "Cum să zâmbeşti larg
în timp ce urăşti". Desigur, un
astfel de curs n-a existat, dar,
Shmuel crede că e esenţial.

De fapt, importantă pentru el
e mai ales atmosfera densă 
de efort colectiv bine făcut şi
ritmul care-l învăluie la şcoală. 
Desigur, asta ar fi ceva dacă 
ar exista o şcoală. Lui nu-i pasă,
ştie că este ceva ce va să vie.

De fapt, toate astea ar fi ceva
trist, ceva grav, dacă Shmuel
chiar ar urî goimii, dar el doar
vrea să înveţe cum se poate
face asta, el crede că este 
de datoria sa ca evreu să.
Desigur, Shmuel nici măcar 

nu este evreu. Dar, chiar şi
asta este irelevant, dacă ne
gândim că Shmuel însuşi nu
există, e doar o vedenie tristă,
o parte minoră dintr-un vis 
de Xiron, o fantomă, o umbră.
Iar asta, chiar este cel mai 
puţin important, chiar deloc,
pentru că de fapt, chiar acum,

Xiron aude în cap cum se-agită
şi-l bombăne Shmuel: "Băăăă! 
Tu când ai de  gând să mergi 
sa te culci?!?" Desigur, Da.
Nu?

¤ 



Old City Jerusalem