Nici
azi am aflat. Ca in fiecare zi. Nici-un indiciu. Tot nu ştiu de ce-ai murit. Nici ieri ştiam, în fiecare zi n-am ştiut. În fiecare noapte am pierdut sirul tuturor întrebarilor: de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce aş fi păstrat şirul? de aducere aminte – dacă aş fi aflat răspunsul. De dăltuire a momentului ce ar fi trebuit să fie secunda 1 a imersiunii în nesfârşirea unei disperări fără margini, întristate de fiecare dată când s-ar fi simţit pe sine însăşi în tristeţea mea împacata plutind pe hidoşenia furiei mele, dezlănţuit urlată sub fiecare privire opacă şi sub fiecare zâmbet absent scuipate lumii în repetat-insipidele interacţiuni din’afară spre mine; am uitat de câte ori mi-am dorit să ma las învăluit în răspuns până la a simţi binecuvantarea chinului de a’mi fi dor de tine ca-ntr-o jupuire de viu de mine însumi; am uitat că eram pe unul din masivele din jurul vancouverului, am uitat că eram pe teritoriul cypress bowl recreations ltd, am uitat că mai aveam 80 de metri până în creştetul mount vaughen pe hollyburn peak atunci când în mod uluitor mi-a sunat bătrânul mobil din adâncurile rucksacului, am uitat de bucuria escaladei furios pentru că sunetul simplu zbârnâit al telefonului mobil distrugea pacea sacerdoţială a efortului fizic, am uitat de enervare bucuros că am vazut cum ma sunai chiar tu într-un moment atât de sălbatec de frumos, am uitat cine sunt şi de ce cand în locul vocii tale o altă voce s-a recomandat drept reprezentarea unui procuror de caz care mă anunţa de pe telefonul tău că ai murit la 14:30 ora româniei; am uitat de ce mă miram că mă anunţă cum tu eşti jos la picioarele lui şi-ale altor 8 oameni acoperită de un cearceaf din care se ridicau spre cerul de august aburii petelor roşii de sânge ce impregnau albul textil ce te acoperea cu amorţeala ultimului tău strigăt; am uitat cum am vrut să arunc spre poalele muntelui nenorocitul ăla de mobil şi am continuat să-l apas disperat de ureche; am uitat care ureche; am uitat când am ajuns la poalele muntelui, când am intrat în vancouver, când am ajuns downtown, când am rezervat biletul de avion, când am ajuns pe aeroport, când am părăsit canada, când am traversat oceanul, când n-am observat că sunt deja în europa, când am dat 200 de dolari canadezi taximetristului care rânjea încântat, am uitat că i-am trântit uşa peste încheietura mâinii când a vrut să-mi dea vesta de ploaie uitatâ pe locu’mortului, am uitat de ce i-am ars un cap in gură vecinului tău care bocea cu voce de pizdă excitată, am uitat de ce l-am împins pe tata de-a căzut în cur, am uitat de ce nu-i auzeam pe procuror şi pe medicul legist cum se chinuiau să mă pună la curent cu mersul cazului pe holurile IML-ului, am uitat de ce nu i-am zdrobit rotulele, coatele si barbia rătăcitului tău soţ, am uitat dacă mi s-a parut hilar pompoasă frazarea preotului de la cărămidarii de jos, am uitat tot ce voiau toţi cei care voiau tot ce credeau c-ai fi vrut tu pentru propria’ţi înmormântare, am uitat de cate ori ţi-am sărutat fruntea zdrobită savant machiată de îmbălsămători, am uitat de ce când te-au îmbrăcat în rochia galben pai mi s-a parut uluitor de frumos cât de incredibil de flexibilă pareai, am uitat cum am trecut peste îngheţul ce m-a potopit dinspre creştet spre tălpi când mi-am spus că probabil nu mai ai multe oase întregi, am uitat cât de enormă mi s-a parut că e distanţa dintre etajul 10 şi viaţa de-acolo şi moartea care te aşteptase nepăsătoare printre firele din iarba solului, am uitat toate astea când te-am sărutat pe buze ca pe oricare dintre iubitele mele înainte să închidă capacul şi te-am muşcat de buza de jos şi n-a curs sânge deşi ar fi trebuit să-mi rămâna ceva de la tine; n-am aflat de ce s-au ruşinat toţi atunci, n-am aflat de ce mi-a zis mama că e păcat pentru că eşti soră cu fratele din mine, n-am aflat de ce nu i-am mulţumit celei ce ne era sora vitregă pentru ca m-a târât de lângă cruce în timp ce râdeam încetişor în timp ce ascultam ultimul tău mesaj vocal lăsat pe mobilul meu cu doar 3 zile în urmă; n-am aflat cum au trecut 4 ani fără să aud cum mă suni iarăşi din tripoli, benghazi, palmyra, petra, roma, milano sau florenţa; n-am aflat câte bile de opp, caramele cu haş am comparat cu chihuahuan-peyote intr-o singură noapte, n-am aflat cât de blazat sunt de atunci şi n-am aflat cât de uşor am uitat de toţi cunoscuţii de până atunci; sau poate am aflat şi din nou şi din nou am uitat, am uitat să-mi notez ce citeam, ce spuneam, ce-mi spuneam că voiam sau nu, acum 4 ani, mie, tuturor: v-am citit toate jurnalele, mi-am citit toate jurnalele; mi-e lene să mai visez ceva pentru ale voastre, mi-e greaţă să mai doresc ceva pentru ale mele; ar trebui să le sfârtec pe-ale voastre; aşa c’o să le iert; ar trebui să le rescriu pe-ale mele; aşa c’o sa le uit; am uitat să-mi citesc în palmă; am uitat să-mi plesnesc iubita; am uitat cât face trenul-a până în trenul-b când se’ntâlnesc accidental în gara-c; amândouă cuvintele au ramas aceleaşi: am uitat; am uitat din când în când sau de unde până unde uitarea asta.
XIRON
Chris in Benghazi 1999
