Pagini

vineri, 3 iunie 2011

Veste Murind ( mare jigodie mi-e amaterasu din buzunar! )

                                                                                                                                                             Nici
azi am aflat. Ca in fiecare zi. Nici-un indiciu. Tot nu ştiu de ce-ai murit. Nici ieri ştiam, în fiecare zi n-am ştiut. În fiecare noapte am pierdut sirul tuturor întrebarilor: de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce aş fi păstrat şirul? de aducere aminte – dacă aş fi aflat răspunsul. De dăltuire a momentului ce ar fi trebuit să fie secunda 1 a imersiunii în nesfârşirea unei disperări fără margini, întristate de fiecare dată când s-ar fi simţit pe sine însăşi în tristeţea mea împacata plutind pe hidoşenia furiei mele, dezlănţuit urlată sub fiecare privire opacă şi sub fiecare zâmbet absent scuipate lumii în repetat-insipidele interacţiuni din’afară spre mine; am uitat de câte ori mi-am dorit să ma las învăluit în răspuns până la a simţi binecuvantarea chinului de a’mi fi dor de tine ca-ntr-o jupuire de viu de mine însumi; am uitat că eram pe unul din masivele din jurul vancouverului, am uitat că eram pe teritoriul cypress bowl recreations ltd, am uitat că mai aveam 80 de metri până în creştetul mount vaughen pe hollyburn peak atunci când în mod uluitor mi-a sunat bătrânul mobil din adâncurile rucksacului, am uitat de bucuria escaladei furios pentru că sunetul simplu zbârnâit al telefonului mobil distrugea pacea sacerdoţială a efortului fizic, am uitat de enervare bucuros că am vazut cum ma sunai chiar tu într-un moment atât de sălbatec de frumos, am uitat cine sunt şi de ce cand în locul vocii tale o altă voce s-a recomandat drept reprezentarea unui procuror de caz care mă anunţa de pe telefonul tău că ai murit la 14:30 ora româniei; am uitat de ce mă miram că mă anunţă cum tu eşti jos la picioarele lui şi-ale altor 8 oameni acoperită de un cearceaf din care se ridicau spre cerul de august aburii petelor roşii de sânge ce impregnau albul textil ce te acoperea cu amorţeala ultimului tău strigăt; am uitat cum am vrut să arunc spre poalele muntelui nenorocitul ăla de mobil şi am continuat să-l apas disperat de ureche; am uitat care ureche; am uitat când am ajuns la poalele muntelui, când am intrat în vancouver, când am ajuns downtown, când am rezervat biletul de avion, când am ajuns pe aeroport, când am părăsit canada, când am traversat oceanul, când n-am observat că sunt deja în europa, când am dat 200 de dolari canadezi taximetristului care rânjea încântat, am uitat că i-am trântit uşa peste încheietura mâinii când a vrut să-mi dea vesta de ploaie uitatâ pe locu’mortului, am uitat de ce i-am ars un cap in gură vecinului tău care bocea cu voce de pizdă excitată, am uitat de ce l-am împins pe tata de-a căzut în cur, am uitat de ce nu-i auzeam pe procuror şi pe medicul legist cum se chinuiau să mă pună la curent cu mersul cazului pe holurile IML-ului, am uitat de ce nu i-am zdrobit rotulele, coatele si barbia rătăcitului tău soţ, am uitat dacă mi s-a parut hilar pompoasă frazarea preotului de la cărămidarii de jos, am uitat tot ce voiau toţi cei care voiau tot ce credeau c-ai fi vrut tu pentru propria’ţi înmormântare, am uitat de cate ori ţi-am sărutat fruntea zdrobită savant machiată de îmbălsămători, am uitat de ce când te-au îmbrăcat în rochia galben pai mi s-a parut uluitor de frumos cât de incredibil de flexibilă pareai, am uitat cum am trecut peste îngheţul ce m-a potopit dinspre creştet spre tălpi când mi-am spus că probabil nu mai ai multe oase întregi, am uitat cât de enormă mi s-a parut că e distanţa dintre etajul 10 şi viaţa de-acolo şi moartea care te aşteptase nepăsătoare printre firele din iarba solului, am uitat toate astea când te-am sărutat pe buze ca pe oricare dintre iubitele mele înainte să închidă capacul şi te-am muşcat de buza de jos şi n-a curs sânge deşi ar fi trebuit să-mi rămâna ceva de la tine; n-am aflat de ce s-au ruşinat toţi atunci, n-am aflat de ce mi-a zis mama că e păcat pentru că eşti soră cu fratele din mine, n-am aflat de ce nu i-am mulţumit celei ce ne era sora vitregă pentru ca m-a târât de lângă cruce în timp ce râdeam încetişor în timp ce ascultam ultimul tău mesaj vocal lăsat pe mobilul meu cu doar 3 zile în urmă; n-am aflat cum au trecut 4 ani fără să aud cum mă suni iarăşi din tripoli, benghazi, palmyra, petra, roma, milano sau florenţa; n-am aflat câte bile de opp, caramele cu haş am comparat cu chihuahuan-peyote intr-o singură noapte, n-am aflat cât de blazat sunt de atunci şi n-am aflat cât de uşor am uitat de toţi cunoscuţii de până atunci; sau poate am aflat şi din nou şi din nou am uitat, am uitat să-mi notez ce citeam, ce spuneam, ce-mi spuneam că voiam sau nu, acum 4 ani, mie, tuturor: v-am citit toate jurnalele, mi-am citit toate jurnalele; mi-e lene să mai visez ceva pentru ale voastre, mi-e greaţă să mai doresc ceva pentru ale mele; ar trebui să le sfârtec pe-ale voastre; aşa c’o să le iert; ar trebui să le rescriu pe-ale mele; aşa c’o sa le uit; am uitat să-mi citesc în palmă; am uitat să-mi plesnesc iubita; am uitat cât face trenul-a până în trenul-b când se’ntâlnesc accidental în gara-c; amândouă cuvintele au ramas aceleaşi: am uitat; am uitat din când în când sau de unde până unde uitarea asta.

XIRON

Chris in Benghazi 1999

marți, 15 februarie 2011

Non’mioriţa Kurt Cobain | Boomlit

Non’mioriţa Kurt Cobain Boomlit

Nabokov&Lolita (1950’s, CBC) | Boomlit

Nabokov&Lolita (1950’s, CBC) Boomlit

Ospitalitate vs. Disperare | Boomlit

Ospitalitate vs. Disperare Boomlit

Salvador de Madariaga – Ger Vulcanic

© Xiron Xin Marian
postare iniţială: 05.09.2010
- http://boomlit.com/salvador-de-madariaga-ger-vulcanic/

“Inima de Jad”

Autor: Salvador de Madariaga.
Titlu original: “El corazón de piedra verde”
Ţara: Spania. Limba: spaniolă. Gen de roman: istoric.
Data publicării: 1942. Publicat în engleză: 1944.
Tip de printaj: hârtie poroasă (Hardback)

“El corazón de piedra verde” este considerat de critica de ieri şi de azi un exemplu excepţional al literaturii de limba spaniolă-modernă.

Sumarul intrigii

Cartea este o lucrare de ficţiune istorică petrecându-se în legendarul Tenōchtitlān clădit pe lacul Texaco (Mexico City de azi) , spre sfârşitul erei pre-clasice a oraşului.

Salvador descrie viaţa de zi cu zi a oamenilor din antichitatea aztecă, deopotrivă commoners (funcţionari, comercianţi şi războinici) şi upper classes (preoţi, nobili, şi oficiali ai guvernului). Secţiunea “Mexicană” conţine o mare cantitate de simbolism aztec, referinţele geografice, politice şi religioase şi datele istorice fiind culese de Madariaga din cei mai diverşi autori imaginabili, pornind de la Bernal Diaz del Castillo şi faimoasa sa “Adevarata Istorie a Cuceririi Spaniei Noi ” (EN – “True History of the Conquest of New Spain” , Español – “Verdadera Historia de la Conquista de la Nueva España” ) .

De asemenea, romanul povesteşte istoria şi dezvoltarea celor din clanul Manriques, o familie de nobili spaniolă, precum şi detalii şi aspecte ale vieţii din Spania în secolul 15. Familia Manrique trece prin evenimente istorice majore, cum ar fi recucerirea Spaniei de către Ferdinand al II-lea de Aragon şi Elisabeta I a Castiliei, expulzarea evreilor din Spania în 1492, primire lui Cristofor Columb de către “Sinţii Regi Catolici” la Torremala de două ori (în plin episod de instaurare a Monarhiei Sfintei Familii Catolice) , ştirile despre descoperirea Americii şi relaţia dintre familie Hernán Cortés şi Manriques.

Merită citită măcar pentru atmosfera parcă palpabil în sepia şi totuşi însângerată sau frenetică în felii diverse precum Quipurile multicolore.

Salvador de Madariaga

Fiul unui ofiţer al armatei spaniole, Salvador de Madariaga se naşte la 23 Iulie 1886, în La Coruña, Nord-vestul Spaniei. Pleacă la Paris unde studiază la insistenţa tatălui său şi se califică drept inginer; abandonează continuarea studiilor politehnice angajându-se la Căile Ferate Franceze în anul 1912. Renunţă şi la acest job pentru o carieră ca jurnalist la The Times unde ajunge în preajma izbucnirii Primului Război Mondial. În 1921 se alătură Secretariatului Ligii Naţiunilor de la Geneva, ca ofiţer de presă şi în anul următor este numit şef al secţiunii de dezarmare a Ligii Naţiunilor. Din 1928 până în 1931 a fost profesor de studii spaniole de la Universitatea din Oxford. După căderea monarhiei spaniole în 1931, republica spaniolă l-a numit ambasador în Statele Unite (1931) şi apoi în Franţa (1932-1934), fiind delegatul permanent al Spaniei la Liga Naţiunilor între 1931 şi 1936.



Când izbucneşte Războiul Civil spaniol în iulie 1936, Madariaga, “în mod egal neutru faţă de ambele părţi”, după cum scria la momentul respectiv, demisionează şi pleacă în Anglia. Devine un oponent vocal al regimului lui Franco şi nu se întoarce în Spania până în aprilie 1976, urmare a decesului lui Franco în noiembrie anterior.

Militant activ al integrării pro-europene şi membru al Uniunii Europene a Federaliştilor, Salvador a avut un rol proeminent legat de înfiinţarea Colegiului Europei la Bruges- Regatul Belgiei, în 1949.













Printre cele mai notabile eseuri produse de Salvador de Madariaga aflăm:

  • “Englezi, Francezi, Spanioli” (1928), un studiu asupra specificităţii psihologiilor naţionale;
  • “Ghidul cititorilor de Quijote” (Salvador de Madariaga – 1926 în spaniolă şi ”Don Quixote - An Introductory Essay in Psychology” – Gregynog Press – 1934), o analiză a clasicei bijuterii Cervantes;
  • “Spania” (1942), un eseu istoric.
 



     


De asemenea, publică diverse cărţi vizând diferite perioade din istoria ţărilor Americii Latine. Scrierile politice produse de Madariaga expun filosofia istorică a libertăţii individuale şi a solidarităţii omenirii. Moare la Locarno – Elveţia, în 1978.

Încercaţi un scurt plonjeu în discursul său poetic:

“Inimă ‘nflăcărată … “


Inimă’nflăcărată, suflet senin,
văpaie este lumina ce’ţi tremură’n pupile;
din acea lumină focul radiază’nafară
şi umple pieptul tau de pace covârşitoare.


De amărăciunea întristării sale eterne,
sufletul tău este eliberat printr-o subtilă alchimie,
distilând în fibrele sale cele mai secrete,
dulceaţa dragostei ce sună în vocea ta.


Lacrimile ce le-ai vărsat spre interior
udă aceaste flori – trandafiri şi spini
ce înfloresc din buzele tale zambitoare.


Tot ce’ţi atinge interiorul,
tu altoieşti, transfigurezi şi iluminezi,
Suflet senit, inimă’nflăcărată.”
_______________________________


Ardiente corazón …


Ardiente corazón, alma serena,
fuego es la luz que en tus pupilas vibra;
pero en la luz el fuego se equilibra
y de radiante paz tu pecho llena.


De la amargura de tu larga pena,
por alquimia sutil tu alma se libra,
destilando en su más secreta fibra
la dulzura de amor que en tu voz suena.


Las lágrimas que viertes hacia dentro
riegan este rosal —rosas y espinas—
que florece en tu boca sonriente.

Todo lo que penetra hasta tu centro
lo elevas, transfiguras e iluminas,
alma serena, corazón ardiente.
_______________________________

culegere, traducere, compilare & recenzie - Xiron Xin

Datele originale au fost preluate de pe
http://encyclopedia.stateuniversity.com/pages/19407/Salvador-de-Madariaga.html
http://www.leergratis.com/libros/corazon-de-piedra-verde.html
http://www.filosofiadigital.com/?p=489
http://www.biografiasyvidas.com/biografia/m/madariaga.htm