Dimineaţă. Nu mai ploua. Am văzut ultimele ştiri despre inundaţii şi ostenit, m-am culcat. Şi nu ştiu când spre unde, am visat. Un vis închegat. Aşa cum trebuie. Nemascat. Da. Un vis cu Serghei. Serghei Mizil. Din punctul lui de vedere, dar, şi dinafara sa. Serghei a dat indicii 3 zile, ici, colo, sec, sobru, a anunţat că are de făcut şi va face, mari dezvăluiri. A anunţat televiziunile şi radiourile că va lăsa băşcălia acască. Şi, a convocat o conferinţă de presă, despre care a indicat, că va fi, ceva neobişnuit şi, demult aşteptat. Ca să detalieze, a spus la Antena 1:
"Mâine, la Hotel Novotel, de la ora 17:30, în sala de conferinţe Lyon, veţi afla ceva viu, ceva clar şi adevărat. Va fi ceea ce voi toţi, cei din mass media, în cele mai adânci şi ascunse cotoloane din sufletele voastre, dintotdeauna aţi visat şi sperat. Chem media de ştiri, media tabloidă, media sportivă. Şi mai chem şi televiziunile creştine".
Şi, a doua zi, era miercuri. Şi au venit. Să-l audă. Să se râdă. Să facă ceva rating. Şi, eventual, să fie uimiţi. Au venit Alfa Omega TV, Antena 1, Antena 3, B1TV, Credo TV, DIGI 24, Euforia TV, GSP TV, Inedit TV, Kanal D, Naşul TV, Naţional TV, Neptun TV, Prima TV, ProTV, Realitatea TV, România TV, Speranţa TV, Trinitas TV. Şi, pe măsura cestorlalţi, au venit şi ceilalţi: oameni din mai toate staţiile radio FM din Bucureşti. Abia s-au înghesuit în Sala Lyon. Era cald ca dracu, umed până la jilăveala cleioasă a slinului. Era 17:28. Serghei apare pe uşa din dreapta, cu un pahar de apă'n mâna stângă şi-o cruce mare de lemn în dreapta. Se aude din sală o'ntrebare hăhită:
"Un'ţi-e whiskey'ul Mizil?!?"
Ochii lui Serghei privesc în gol şi totuşi răspunde instantaneu:
"La mă-ta acas' că poate'ţi face'un frate mai puţin strâmb cu sectoristu!"
Izbucneşte-o hăhăială generală până când Serghei dă de 3 ori cu dosul crucii de blatul biroului tip IKEA. Blatul biroului e plin până la refuz cu microfoane. În urma zgomotului asurzitor şi-a tacerii ce-i urmeză Serghei spune:
" - Ia! GATA! Gura toată lumea. Gata. Ţiganul filozof a murit. Românul tatuat n-a existat. Toată băşcălia, toate beţiile şi curvele nu s-au întâmplat. E ca şi cum, totul începe aici şi acum. Azi, v-am chemat pe toţi din două motive, fiecare, de neuitat. Am anunţat şi v-am chemat la această conferinţă de presă pentru a vă dezvălui ... Dar veţi vedea. Veţi auzi şi veţi vedea. Şi, celălalt motiv, ca să vă zic o poezie, c-am scris o poezie, a mea."
Sala erupe în râs din nou şi Serghei îi surprinde din nou, trânteşte o singură dată, din scurt, dosul crucii de blatul biroului, asurzitor. Toţi tresar, tuturor le ţiuie urechile.
"- BĂ!!! Voi v-aţi asumat total stupid idea asta cu râsul homeric - aţi înţeles fix în cur despre ce-i vorba - păi ce! l-a auzit vr'unu din voi pă Homer cum râdea!?! Din părţi! Aşa că mucles până termin ce-am de spus. Va să zică! Am scris un poem. Al meu. Eu. Şi vi-l zic vouă acum. I-auzi:
[ Azi, am vânat. Voi desena o hartă vie pe cer.
Voi înscrie toate punctele, teatrele, termele,
orice circ, fiece cenotaf, totul, fără a uita ceva,
voi înscrie, orice şansă de a uita, cu acest stylus.
Genunchiul aburind al căprioarei. Ceaţă bleu ce
mă va călăuzi. Atât cât va fi. ] "
Serghei tace, îşi plimbă privirea peste cei din sală, tace, tac şi ceilalţi, apoi încep aplauzele, mai întâi sfielnic, ca scurse dintr-o uimire nelămurită, volumul şi cadenţa cresc, cresc, cresc, până vibrează pereţii'ntr-un ropot general de aplauze, râsete şi ovaţii. "Ei! Ăsta a fost poemul. Bun." mai zice Serghei, înainte să tacă aşteptând ca liniştea să revină. Încet, încet, revine. Apoi, Serghei, se ridică'n picioare, împinge scaunu'n spate, bea apa din pahar, răsuflă adânc, îşi lasă ochii dintr-odată grei să ţintească pe rând spre fiecare chip din sala ticsită,spre ochii fiecăruia, îşi duce arătătorul la buze, şi, reâncepe vorbi:
"Sunt aici. Acu'. Cu voi. Şi prin voi, cu toţi. Ceilalţi români. Cred. Sper. Vreau. Eu. Dezvăluiri. Mda. Ce vă dezvălui? I-am ştiut mereu. I-am văzut mereu. I-am urmărit mereu. mai întâi pen'că era situaţia zilnică prin ceea ce făcea şi ceea ce era bătrânu' meu. Ş'apoi şi eu. De capu' meu. I-am ştiut şi văzut mereu. Mereu la fel, mereu aceiaşi, din aceeaşi rasă, specie, din acelaşi neam nesfârşit. Mereu. I-am ştiut şi-i ştiu şi azi. I-am văzut şi-i văd. I-am şi îi, urmăresc. Mereu. Fără oprire, fără orbire, cu răbdare. Îi aud. Îi văd. Îi ştiu. Mereu. Eu. Ei sunt mereu. Ei au fost şi sunt aici. Vouă vă dau firimituri boite'n căcat. Ălorlalţi, turmei, le lasă praful de pe tobă şi-i ţin afundaţi pân la gât în căcat. V-o meritaţi. Toţi v-o meritaţi. Acum. Aici. Eu. Mi s-a acrit m-am săturat mi s-a luat. V-am pupat!"
Serghei, se ridică din scaun, scoate ostenit de sub cămaşa
denim un pistol şi-şi trage-un glonţ în cap. ...
Cunoaşteţi frântura aceea perfectă de clipă'ntre vis şi trezie?
Fluid, m-am trezit revigorat. Totul părea bine aşezat. Apoi,
am zâmbit şi m-am întristat.
Photo source © jurnalul.ro şi evz.ro
