Amănunt descoperit în 2005 de Costan Mândrilă - teolog şi istoric al religiilor: lemnul celebrelor viori Stradivarius era prelucrat după ritualuri străvechi, de călugarii din Bucovina. Stradivarius şi Amati - celebrele viori manufacturate cândva in atelierele din Cremona - erau făcute din lemn bucovinean, lemn ales şi prelucrat de călugarii de la Putna. Dincolo de resemnarea sau cerbicia bucovinenilor transpar divergent melancolia de sitm slavon întrepătrunsă cu duritatea tăcută de tip cuman; dincolo de imaginea blândă şi tihnită a locului, Bucovina nu încetează sa mă uimească. Sub săracia năruitoare, mânăstirile din nordul Moldovei ascund încă multe secrete ce se cuvin a fi scoase la lumină; dacă se poate - înainte de a se pierde pentru totdeauna. Iar două din ele, păstrate cu străşnicie de monahii batrani, sunt chiar tehnica şi ritualul mistic ce au insoţit, sute de ani, găsirea lemnului de rezonanţă şi transformarea lui în receptacole născătoare de sunete şi acorduri armonice. Dumnezeul meu personal (logic, de necuprins cu mintea mea, dar perfect înglobabil in haosul ludic ce mă defineşte în orice tip de abordare,) sălăşluieste în perfecţiunea unor sonoritaţi primordiale, spre care tindem mereu, fără a le atinge vreodată.
Nu le-atingem - nu le-atingem, dar nici nu renunţăm a le căuta. Poate vrea vreunul dintre voi cumva. Dacă da, să m-anunţe şi pe mine ca să-i ard o joardie peste cur şi să vezi ce sunet primordial produce!