Pagini

luni, 8 februarie 2016

Rămăsese SiLiJaSt

2011 a fost un an dat în. Din păcate, am avut o vânătaie foarte frumoasă, cu vârste galben violacee, din păcate detotdefinitiv pierdută’n neamintire când căscam gura la Picolomina, îmi lovisem scurt fibula de-o bordură nouă pe-o alee veche şi am uitat să-mi scot mobilul ca s-azvârl în amintire acea piele de deasupra fibulei, mă înnebunise aroma aia care există într-un an doar când într-o seară târzie dintr-o vară târzie apare o briză uşoară, doar într-o seară în care vara devine şi e, moale şi bleg răcoroasă, de mergeam ca plutind toţi trei, eram deja ameţit aşadar când mi s-a'necat orice rămasă atenţie şi am rămas cu ochiul la un zâmbet cu gust de miere de salcâm, boia şi piper verde, era un zâmbet atât de mic încât era un zâmbet acordat cu sfârcurile mele, zâmbet absent care mi-a amintit cum o fată anorexică mi-a spus cum mă urăşte pentru că mijlocul şi şoldurile mele erau atât de mici, atât de înguste, încât ea se tăia în ele când voia să mă mângâie, dar am uitat şi de asta, am uitat de orice când am rămas cu ochiul la zâmbetul Picolominei şi am uitat mut fericit. de orice altceva. Şi am să mă mai simt nostalgic şi altădată şi trist zâmbitor şi tandru mirat şi altădată, chiar aşa cum simt că mă simt acum. Absent.