Miracolele
Masacrului Shichi
Fukujin în Fortăreaţa Vinicius
La 4 jumătate dimineaţa am terminat de citit la noul volum
de poeme Paul Vinicius. Şi sticla de gin. Şi ţigările. Şi cearta cu umbra
speranţelor începută de Cioran cel neâmpăcat în amurg cu divinitatea, aşa cum
şi-ar fi dorit Ţuţea. Şi am adormit. Şi am visat. Am visat că îi luam un interviu Viniciului. Hăt departe, în
miezul interviului, Paul era foarte aproape de miezul plictisului. Întrebările
erau previzibile. Apatice. Eram de acord. Am renunţat la cutume. Am zis:
„ - Eu n-am să
întreb [Cum poate un om să moară atâta timp?!?] ci am să NE întreb. Pe tine [Cum poate un om trăi atâta spaţiu …
personal?!?] iar pe mine [Cum pot locui atâţia oameni acelaşi spaţiu
corporal!?!]. Dar, ceea ce mă interesează este răspunsul tău la întrebarea ta
nepusă şi nu întrebarea mea la non-răspunsul meu. Căci da, orice poet mai
răsărit ori prizărit se poate încumeta a scrie *Poezia Sinuciderii* dar nu
oricare dintre aceştia are măcar odată o aprehensiune către *Sinuciderea prin
Poezie* trăită, iubită, urâtă, băută, scuipată, murită, renăscută, dincoace
spre dincolo şi dinapoia stării spre dinaintea celorlalţi. ” …Rar am fost mai
deranjat de ieşirea din somn. De părăsirea visului. Căci încă n-am aflat care
este întrebarea nepusă de Vinicius.
Shichi Fukujin – cei şapte
zei ai norocului
l-au vizitat deseori pe Paul în Castrul Vieţii şi-n Castelul
Îndoielii. Uneori, mult mai rar, au intrat şi în Fortăreaţa Trăirii. Dar
niciodată toţi deodată, necum în bună pace dăltuitoare de perfecţiune a
momentului. Matsuo Kinsaku
„Basho” ar fi apreciat
teribil aceste diversităţi agresiv marţiale, în care, fiecare zeu al norocului,
fie avea pretenţia de a hălădui singur în spirala viului paulinic, fie sosea
doar pentru duelul cu altul dintre
ceilelaţi 6 vulpoi albaştri celeşti. Shichi Fukujin – cei 7 zei ai norocului.
Atât de potrivit! Iar acele dueluri produceau uzual spectaculoase pusee de haos
creativ ce ordona viaţa roninului Vinicius. Ei! Închipuiţi-vă cam ce, cum şi
cât s-a întâmplat când Paul i-a convins să apară toţi 7 deodată în spiralarea
viului său! Ce masacru miraculos de promisiuni de noroc încercând să alunge
alte promisiuni de noroc trebuie să se fi petrecut! Acea SINGURĂ oară, s-a
întâmplat (desigur) la naşterea lui Paul Vinicius – cel ce chicotea de zor, din
prima, văzând cum gaşca de zei imigranţi gălăgioşi îi alungau rânjind rigidele
ursitoare locale. Căci acest non-tarsian mono-tutelar refuza încă de atunci şi refuză
şi acum, a alerga de-a’n boulea după zeii norocului, precum (dacă le-ar fi
exilate ursitoarele) ar face-o cei mai mulţi dintre spadasinii versului. Ba
chiar este de părere că sprinteneala zeilor îi obligă să alerge EI în
întâmpinarea sa. Şi ştiind că nu vă
renunţa vreodat’ la posesia Fortăreţei Trăirii spiritului său, Paul ştie tot
atât de simplu că Shichi Fukujin se vor mai lăsa adunaţi pe dojo-ul norocirii
doar odată. La Plecare. Căci doar atunci afli cum să iei cu tine TOT norocul ce
ai fi putut a-l trăi vreodat’ … Iar până atunci, umbrele trăirii versice ignoră
amuzate multe din şoaptele Shichi Fukujin în timp ce execută o hyperelgantă
Prea-Plecare în faţa Noului Donjon al Fortăreţei Vinicius. Nu există un zenit
al aşteptării între poeţi.
Toţi aceşti hibakusha ai versului – supravieţuitori ai auto-iradierii poetice prin interpretare
retrocursivă a vieţii interioare, toţi până la primul, au ştiut şi ştiu surâde
în spatele viitorului, mântuiţi de faptele propriului trecut. Aidoma celor
launtrici mie. Aştept cât mai curând urmele surprizei altor zei pe chipul comun
al locuitorilor mei. Dar, până atunci, acum, învăţ de la hăbăucii mei cât de
intens se poate reciti pe sine Paul în propria sa Fortăreaţă, ale cărei trepte
… spre Donjonul KEMADA … tocmai le-am urcat. Ceea ce vă recomand şi vouă.
Paul Vinicius
Creaţie Tudor Jebeleanu
