[ Nu se considera un beţiv programatic. Dar era. Programul părea să aibe nesfârşit de multe segmente. De data asta, începuse să bea de patru zile. Consistent. Cu pauze de trezire şi intermezzouri de hrănire. Ba chiar reuşise să doarmă câte 4-6 ore la 48. Şi chiar reuşise să meargă şi la job. Cu toate că zâmbetul său colegial părea cumva refrigerat. Cumva, ceva, îi sugerase că trebuie să-şi ia o zi liber. Îşi luase. Vineri. Şi continuase. De data asta fără preget, şi pe cât posibil, fără paza de sine. Principiul concuziv prezentat în "Leaving Las Vegas" îl facuse să iniţieze oarecum subit şi totuşi relaxat uimit, o strecurare a sinelui, printre maluri deja multimilenare, printre faleza auto-plonjeului în dionisiac şi cea a savurării alcolismului segmenţial, în timp ce avea certitudinea disperată că undeva, ubicuu, în el, urmau să existe, persiste, reziste, instrumentele analitice, gradientul evaluatoriu şi circumvalenţa arhivării mentale. Dar asta doar undeva la periferia identitară, ca o umbră a interesului academic, fără vreo plasă de siguranţă măiastru mascată chiar şi, ori mai ales, faţă de însuşi. I se confirmase de nenumărate ori că dincolo de orice situaţii aleatorii, oricare glisaje haotice şi oricânde incidente intempestive, o parte din sine, oricât de infimă, rămânea separată, logică, veghea neafectată şi înregistra nealterată, ceea ce i se întâmpla şi ceea ce devenea. În fine. Aprecia doar trei tipuri de devoluţie transgresivă în exact succesiunea sta evenimenţial-temporală: prin tequila, gin, sau bere. Cum deja recursese la gin pentru precedenta expeditio intra muros suum domum, acum urma să folosească diversele tipuri de cervisia decelabile pe piaţă: Blondă, Roaibă, Brună, Neagră, Porter, Stout, Mild, Stale, Ale, Lager, Pale, Strong, and so on and so far. Aşadar, joi seara târziu, terminase sticla de gin şi coborâse până în magazinul din colţul blocului, de unde îşi făcuse plinul cu câte două cutii de Stella Artois, Staropramen Nefiltrată, Stejar Strong şi 2 sticluţe de Leffe Brun. Fix la 00:00 în dimineaţa de vineri, începuse. La 05:43 teminase. Uşoară plutire urmată de extinsă'nvârtire mixată cu o vagă decompresie ideatică. Se culcase până la 08:00 şi somnul fusese intens, limpede, fără vise. Până la 16:00 avusese diverse fleacuri, erandeli, chiţibuşării de rezolvat şi culminat, apoi, continuase într-un alt punct din oraş cu 6 Ciuc la draft, până în jur de 19:30, când schimbase crâşma şi trecuse la Timişoreana. După alte 5 ore şi 6 sticle, într-o anumită măsură nesigur, încă aştepta o modificare a densităţii percepţionale care părea şi nu părea că survine, chiar dacă fluidizarea constantă a propriei facilizări verbal-senzoriale îi parea indiscutabilă. După un nou intermezzo de maximum 30 minute, continuase cu acelaşi produs lichid alte 3 ore. Poate alte 6 sticle, poate doar 4, poate mai multe. Repente pendeat, alterationis eius perceptionibus accendebatur et illuminaret! Brusc, continutatea plutirii-rotative era aşa cum trebuia, rotunjimea'necată a verbiozităţii tindea spre muţenie, alienarea faţă de limitele spaţiale devenea tot mai intim-apreciată. Apoi, a sosit momentul. În timp ce râdea qvasi-amical către oarecum cunoscuţii bipezi prezenţi în imediata sa proximitate, râdea astfel mai ales ca să mascheze cum râdea deplin pregătit pentru ceea ce îi era tot mai clar drept începutul unui decolaj senzorial eliberat de povara sinelui, Râdea în timp ce gândea râdea, râdea şi părăsea incinta. Şi asta îl făcea să râdă şi mai relaxat, şi mai mărunt, aproape mut dar continuu. Nu-şi simţea corpul de la brâu în jos în timp ce păşea săltăreţ-împiedicat, nu putea percepe care erau limitele spaţiale ale păşirii sale, nu înţelegea volumetria propriei poziţionări în tridimensional, doar observa, tot mai neclar, tot mai depărtat de sine, precipitarea tot mai haotică a deplasării sale, viteza aparent uluitoare cu are treceau pe lângă el străduţele laterale. Şi cel mai şocant, coerenţa catastrofală cu care tot ceea ce era dinaintea privirii sale, se prăbuşea inexorabil, cu viteza întunericului sub-luminic, spre o linie a orizontului care deja se îngustase până la invizibil. Tot mai des, mecanismul clipitului îşi transfera succesionalul factual spre inversarea cuplului ochi privire - ochi închis. Deja ştia sigur că în mai puţin de două minute i se va rupe filmul şi se va prăbuşi. Nu-l deranja deloc, îl chiar amuza, ceva însă îi spunea că ar trebui să renunţe la mijlocul şoselei. A zărit cu coada ochiului, undeva spre mijlocul uneia dintre acele străzi laterale care treceau cu o viteză enormă pe lângă el, botul rotunjit al unui camion, care lui, îi juca în percepţia logică, drept albastru, verde, roşu, mov, negru şi iar verde. Un gând micuţ de pretutindeni îi spuse foarte exact că era un camion de intervenţie RATB, probabil un KrAZ 255B cu remorcă fixă prelatată. O bună şansă nu merită pierdută îşi spuse. Viră foarte strâns, tăie în diagonală şoseaua spre intrarea pe strada laterală, se izbi cu umârul stâng în stâlpul de iluminat stradal, reculă trei paşi împleticiţi înapoi, refăcu traseul, trecu razant pe lângă stâlp, se agăţă în trecere de el cu palma stângă şi se propulsă instinctiv spre camion, vectorul-diagonal al noii direcţii forţându-i corpul într-o buclă de mişcare auto-suficientă atât de rapidă încât picioarele îi alergară singure, la viteză maximă, până când coşul pieptului i se opri dur în bara de protecţie a camionului. În acea secundă dinainte ca tot corpul să-i fie basculat în aer spre înapoi, izbucni într-un hohot de râs dement, grăbit, aproape extatic şi continuă să râdă şi în timp ce plutea, până când spinarea i se izbi duduitor de caldarâm. Zgomotul izbiturii şi vibraţia resimţită'n interiorul corpului în jurul organelor interne, i se părură asurzitoare şi fără sfârşit. În mod straniu, craniul nu urmase restul corpului, datorită gâtului încovoiat de nevoia de a vedea cum pluteşte'n spaţiu restul corpului. Şi cu toate astea, sau poate tocmai din cauza asta, în clipa'n care se ridică'n tremurând în picioare, ameţeala din cap şi din jurul capului reveni exact acolo unde rămăsese înainte de izbitură. Se trezi iar în genunchi şi apoi pe spate, chiar în faţa uneia din roţile masive ale camionului. Dar nici măcar această mişcare nu fu finală, ci, fără să aibe timp să fie uluit, simţi cum corpul lui zvâcneşte de la sine înapoi la verticală, deopotrivă elastic şi rigid, ca şi cum, odată eliperat corpul din mişcarea precedentă, el însuşi ar fi fost pe de-a'ntregul, doar un penis biped deplin erect care în loc de abdomen zvâcneşte direct spre cer, în cazul de faţă la verticală, în picioare. Uită să mai râdă, îngândurat se prinse cu palmele de trupul camionului, ocoli încet până ajunse pe laterala acestuia, continuă până ajunse în dreptul primei roţi din spate - nu ştia dacă pe dreapta sau stânga remorcii - se agăţă de suportul roţii de rezervă şi se odihni. După, ceea ce restul de instinct temporal îi spunea că fusese, cel puţin un sfert de oră, începu puţin câte puţin să se caţere. Într-un târziu, ajunse cu un genunchi, cu un cot şi cu bărbia, pe prelata care acoperea arcadele metalice ale remorcii. Spre fericirea sa, reuşi să se-aşeze pe-o parte pe marginea dintre orizontala şi verticala prelatei-acoperiş. Umărul şi şoldul său pendulară nesigur când spre cădere când spre aterizaj, 2 metri juma mai jos. Cu un ultim efort se rostogoli în diagonală spre interiorul suprafeţei de prelată, chiar în semi-căuşul dintre două suporturi-arcade, ca-ntr-un hamac perfect în care spatele şi gleznele's mai sus decât mijlocul. Era atât de fericit şi'ncântat de sine încât nici măcar n-a remarcat în ce stare a adormit: cu braţul drept strivit între propria spinare şi una dintre solidele arcade metalice. Când s-a trezit, încă beat, cumplit de ameţit, năruit de greaţă, habar n-avea cât dormise. Era încă beznă spartă de lumini electrice. Era linişte tăcută sau tăcere liniştită. Apoi a îngheţat: ceva nu era de loc în regulă. Altceva decât faptul că simţea că levita. Altceva decât faptul că habar n-avea unde era. Ba chiar şi altceva decât faptul uimitor că nu ştia cine era. Altceva. Altceva mult mai grav. Deodată a auzit o voce isterică urlând: BRAAŢU BĂĂ! BRAAŢU MEEEU! MI-AM PIERDUT BRAAAŢUUU BĂĂĂ!!! Se gândi un pic ... nu ştia cine-i celălalt, de ce urla, cum putea să-şi fi pierdut un braţ şi unde anume. Dar erau prea multe întrebări pentru cât de rău se simţea. Aşa că-şi adună bruma de claritate existentă fragmentar în jurul propriului cap şi-l întrebă încă mirat pe celălalt: Unde?!? Răspunsul fu şi mai isteric, aproape animalic, absolut terifiat: NUUUUO ŞTIIIIIIIU!!! Respiră adânc, aşteptă, aşteptă ... cumva ferestrele se aliniară, bezna din creieri deveni uşor permeabilă şi reuşi să vadă, să înţeleagă: celălalt era TOT EL. Groaza era a sa pentru că braţul nu mai era al său. Nu mai era Deloc! Acum ştia clar: braţul drept îi dispăruse cu totul! Nu-l mai avea! Înainte de a lăsa teroarea resimţită să-i deschidă larg baierile vezicii, acea parte minusculă din el care încă veghea şi înregistra coerent îi spuse răspicat: Ai adormit cu mâna sub tine şi ţi-a amorţit de tot. Dar partea care veghea era infimă, mult-mult prea mică. Tot restul gândirii sale îi zbiera că braţul de sub el, braţul cumva simţit sub mijlocul spinării, era deja vânăt, umflat, sugrumat, gata să pocnească precum un dovleac de la ţară supra-copt! Zvâcni brutal spre exterior, gata să se prăbuşească de pe prelată 2 metri şi'n jos, se stabiliză pe-o parte, pe umărul stâng. Duse anevoios mâna stângă spre centrul spatelui şi dădu de antebraţul celeilalte mâini, moale, inutil şi insensibil. Reflectă o secundă, două, un minut, două, apoi decise că există o singură metodă funcţională în a readuce o brumă de simţire în braţul drept, o singură acţiune în urma căreia acesta să redevină funcţional, îndeajuns încât să şi-l extragă de sub corp. Îşi readuse braţul stâng întrucâtva sub corpul care adăsta pe-o parte ca un caşalot eşuat, mişcă atent palma, căută, găsi, luă. Răsuci înapoi braţul stâng astfel încât să ajungă să-l reîntâlnească pe cel drept şi cu un singur deget începu să se pipăie pe toată lungimea antebraţului absolut amorţit. Trase cu vârful degetului de marginea mânecii gecii grele, agăţă bine, trase puternic, rupse nasturele mânecii cămăşi, apoi începu să ridice spre cotul rece deopotrivă geaca, puloverul şi cămaşa. După ce reuşi să le tragă pe toate trei peste cot înţelese că mai mult de-atât nu putea să le ridice. Deja fusese cât p-aci să o scape de două ori şi stătea într-o poziţie foarte nesigură - în umărul stâng şi cele două tălpi împinse-n cele două arcade metalice de sub lungimea prelatei care acoperea camionul de la cabină până în spate de tot. Dacă nu reuşea să-şi simtă antebraţul drept, să-şi mişte cotul a desdoire şi trecere înapoi, pe sub spate, în poziţia normală, pe lângă corp, totul se drucea dracu'! Deja începea să se lumineze de ziuă. Ţinând braţul stâng contorsionat pe sub trunchi, astfel încât să ajungă cât mai aproae de cotul drept, aprinse bricheta para-vânt. Se-ntrebă neliniştit dacă avea destul gaz în ea. Fâşâitul acesteia se auzea totuşi puternic în liniştea dimineţii. Atunci de ce încă nu simţea nimic în braţul drept, nimic pe antebraţul stâng!?! Ba da: simţea ceva. Dar nu acolo. Simţea un miros ciudat, tot mai intens, dulceag, un miros de carne prăjită. Şi imediat veni şi oribila senzaţie de arsură care-l izbi până-n stomac. Urlă fericit în timp ce corpul i se zvârcoli într-o complexă mişcare-zvâcnire-răsucire, încovrigare-înţepenire-destindere instantanee. Simţi cu corpul lui se ridică, pluteşte deasupra prelatei şi glisează prin aer undeva în lateral. Încă în aer, în timp ce se prăvălea, avu timp să simtă începutul senzaţiei de eructaj incontrolabil, apoi crucea spetelor, şalele şi fundul i se izbiră bubuitor de sol, din gură îi explodă un jet arcuit de vomă, apucă să facă jumătate de cerc până ajunse pe burtă şi se făcu întuneric în el şi-n jurul lui. După un timp simţi că respiră, totul era un tot al durerii splinei, plămânilor, muşchilor şi oaselor, dar toate astea nu făceau cât durerea-arsură de pe antebraţul drept. Lent, foarte lent, se ridică de pe burtă pe braţul stâng, împinse din brânci într-un cot şi-şi aduse picioarele sub stomac, plie chişiţele picioarelor şi ajunse-n genunghi, încet, încet, hai, hai, aşa, se propti în gravitaţie şi deodată, se trezi în picioare. Păşi uşor pe lângă camion, spre un înapoi care deveni un înainte, câţiva paşi, alţii câţiva, ajunse sub un felinar sau ce pizda mă-sii era, simţi iar mirosul greu care ieşea din el, şi celălalt miros care ieşea din carnea neagră de sub cotul drept, rulă de două ori cât mai strâns mâneca pulovărului peste cea a cămăşii deasupra cotului, trase încet mâneca largă a gecii de-a lungul braţului până la încheitură, prinse atent capsele, zâmbi mirat, gâlgâi scurt a râs, ascultă cum trece primul tramvai, respiră adânc. Şi porni pe jos înspre casă, în timp ce uita să se întrebe dacă a fost o noapte interesantă. ]
Iroquois Indian Head Beer (1911)
Iroquois Brewery Company (Pre-Prohibition)
Buffalo, New York, United States of America
