Viu și simplu.
Smulgeri de gânduri, izbăviri și chinuri întrupate
în stare, vorbită’ntronare în scrieri frescale,
vibraj pulsatil natural respirat, nici-o magie.
Nu. Nu-i ritm
șamanic, ori straniu concept. Nu-i artă divină canon al
visării cu ochii deschiși, nu-i magic binom, nu-i drum
de aur rupt în marmura șoaptei ce dospește în piept.
Poezia, este un Om.
Miraculos neclar i
se iau mințile și i se redau omogen re’ntrupate, el
e doar un pretext cuvintelor pene, reunite a zbor
în aripi versuri, deseori frânte. Poezia’i un Om.
Hazardul îl ia pe om și-l
coboară în sine ca’ntr-o’ncăpere’ntunecoasă unde-i
ia mințile și i le arde, până când topite se remodelează
i le renaște și dens-cursiv metamorfozează, o’ncăpere
fără ferestre unde tot ce este omul devine, unde omul
pe sine nu se schimbă ci se preschimbă în sine, o’ncăpere
în care totul e stare, și gândurile contopite-s întrețesere
lirică prăbușită’n uitare, o’ncăpere-ntunecată, fără ieșiri,
loc unde miraculos neclar tot ce e omul transubstanțiază
noi sensuri în noi răsăriri, oasele cuvintelor capătă fulgi
aurii, pene albastre, noi ascuțimi și luciri, cuvintele devin
aripi cu unghi de atac anume croit, anume menit a
zbucniri agreste, cuvintele nu mai sunt doar atât, de
acum, dincolo de vestigial, toate aceste și toate de
după, sunt versuri. Apoi, Hazardul se stinge și Omul,
din sine’n-afar’ se prelinge, de-acum tuturor deplin
Poezie, totul e viu și miraculos neclar vorbită’ntronare
în scrieri frescale, simplu vibraj pulsatil, nici-o magie.
Poetry is Somebody not Something
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu