“trăieşti o zi cu benzina curgând spre semaforul alb,
ziua cârtiţei personale, acolo unde oboseala sforăie
în cartilagiul urechii ca o omidă femeie şi bărbat
onduland spre loc cu verdeata, porti cu tine viscolul,
un zâmbet truc învăţat acum mulţi ani de la bunica,
acolo unde stelele te lasă decolorat de ploile puţine,
acolo unde venele albăstrii presărate cu aur şi untura
de porc devin instrumente care te pot trăda în acelaşi
timp, acolo unde zilele au propria grotă în care dispar
în tacere toate călătoriile induse în minte, acolo unde
sufletul ti-e bont si fraged de prea mult timp, ultimul
pahar de vin şi ultima servitute, e viu şi pluteşte pe
un fildeş care devine piatră, rotiţă a fricii de a doua zi,
acolo unde toţi vânzătorii de sclavi transformă apa în
ulei de gătit şi întreabă “tu când pleci să faci ceva?”
AB DANNESIUS
