Pagini

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Deplin


"Massacre of the Innocents"
Art Gallery of Ontario
Peter Paul Rubens
1611 – 1612 

¤


Delir peristil pesimismului spart,
decupare de sine'n măcel
pestilent, nimeni de cart
în nopţi brigantine,
amoc tactil
macerându-mă lent,
decis pertinent.


Însumi mulţi deplin ne'nţeleşi, 
perverse hoarde de gânduri 
moi mă mângâie  abraziv 
pe genunchi, când tu îmi 
explici în mii de feluri, 
de ce nu pot fi 
abstinent la cei mulţi, 
nevoie de oameni.

luni, 23 iunie 2014

Xin

By Temugin Borchu


E simplu
și clar: Xin
n-a publicat, nu
publică, nu va publica
în România. Însă,
a citit, citește, va
citi, ori de câte
ori a fost, este,
va fi rugat
direct,
simplu și
clar. Xin cel
citit, recitit, recitat,
citat, e umbră smucind ploi
înlăuntrul mortului ce încă visează
o hidră absconsă – Eu Xin Euxin, schelet lichid
zidirii de cețuri și vise, e pneumă
zdrențuită a trup închegat pentru
4 caverne nesmintit volburate de
alte duhuri bolnave răvășite
a caznic, vădit înrăit,
multiplu strai de
venin, toate
hlamidele-acestea,
Haberga, Gerizu, Ravenis,
Temugin, arme arpegiale gata
de gale de tir, strict rânduite în serie
peste partea de Xin interior temător
țevilor lise, qvadricefalie armată neostoit
dezmățată’n meniri serpentine, plăceri
tubulare, spintecări trofice, tot
nimicul abraș înghiocat în
gânduri mănunchi ce țin
departe aván de firea’i
soluții unic dedicate
năprăznuirii, detonării,
dezinfectării lumii
de ruina
Xiron.




Osaka Bay

By Alexian Haberga



Blind sailors that can
Hear the sails singing in
A dry dock tonight.

Blind sailors smiling,
Last ship final shore trembling,
Just the wind above

Silent night, ghost smile,
Blind sailor under dry wind,
Old ship sailes last song.





= OM

By Gerizou Pelasgos

Viu și simplu.
Smulgeri de gânduri, izbăviri și chinuri întrupate
în stare, vorbită’ntronare în scrieri frescale,
vibraj pulsatil natural respirat, nici-o magie.

Nu. Nu-i ritm
șamanic, ori straniu concept. Nu-i artă divină canon al
visării cu ochii deschiși, nu-i magic binom, nu-i drum
de aur rupt în marmura șoaptei ce dospește în piept.
Poezia, este un Om.

Miraculos neclar i
se iau mințile și i se redau omogen re’ntrupate, el
e doar un pretext cuvintelor pene, reunite a zbor
în aripi versuri, deseori frânte. Poezia’i un Om.

Hazardul îl ia pe om și-l
coboară în sine ca’ntr-o’ncăpere’ntunecoasă unde-i
ia mințile  și i le arde, până când topite se remodelează 
i le renaște și dens-cursiv metamorfozează, o’ncăpere 
fără ferestre unde tot ce este omul devine, unde omul 
pe sine nu se schimbă ci se preschimbă în sine, o’ncăpere
în care totul e stare, și gândurile contopite-s întrețesere 
lirică prăbușită’n uitare, o’ncăpere-ntunecată, fără ieșiri, 
loc unde miraculos neclar tot ce e omul transubstanțiază
noi sensuri în noi răsăriri, oasele cuvintelor capătă fulgi 
aurii, pene albastre, noi ascuțimi și luciri, cuvintele devin 
aripi cu unghi de atac anume croit, anume menit a 
zbucniri agreste, cuvintele nu mai sunt doar atât, de 
acum, dincolo de vestigial, toate aceste și toate de 
după, sunt versuri. Apoi, Hazardul se stinge și Omul, 
din sine’n-afar’ se prelinge, de-acum tuturor deplin 
Poezie, totul e viu și miraculos neclar vorbită’ntronare
în scrieri frescale, simplu vibraj pulsatil, nici-o magie.


Poetry is Somebody not Something
Poetry is Somebody not Something

miercuri, 7 mai 2014

flasc

by Ravenis Kalikanzaros


Dudu a exersat ani mulți zâmbetul 
prietenos. Azi îl stăpânește perfect. 
Dudu nu știe că e urât cu spume. Nu 
știe că e chel și inept. Și nu știe că va 
muri. Știe c-ar vrea să fie președinte
de scară de bloc pe-o scară de bloc 
unde în  fiecare apartament se scrie
exclusiv poezie, unde toți sunt poeți.
Nu știe când-cum i s-a-ntâmplat ceva. 
Știe c-a fost frumos, pletos și un bun
elitist. Știe foarte multe lucruri simple 
și clare, știe că, și știe că, și știe. Da.
Dudu-i seren, nu-l chinuie-ndoieli, nu.
Acelea au fost alte lumi, ore și ere,
au, până când i s-a-ntâmplat ceva, i,
lui nemai-aliniindu-i-se ferestrele, el
nemai-întrebându-se cât-cum poeții.
Acum totu-i mai simplu, el Dudu, el
da. Zilnic la ora 11:30, Dudu e foarte 
fericit. Bícicleta, bícicleta, bícicleta! 
Respirație adânc regulată, sacadare
ritmată, după cum  a văzut în Turul 
Franței, rotații viguroase coatele lângă
coaste și capu-nclinat la 30 de grade
și curu ferm pe bordură și picioarele
îndoite fluid prelungite-n șosea, 
privire stăruitoare sub spâncene, 
până-n depărtare, către victoria de 
de etapă, da. Dudu Norix n-a auzit 
de Pleistocen. Dar știe c-ar putea 
fi un mare ciclist. Până să-nțeleagă 
ce-i aia trezie, Dudu așteaptă noeții.


Retro-Sparta, disculpă-ne Arta.

marți, 22 aprilie 2014

Eu şi Serghei

Dimineaţă. Nu mai ploua. Am văzut ultimele ştiri despre inundaţii şi ostenit, m-am culcat. Şi nu ştiu când spre unde, am visat. Un vis închegat. Aşa cum trebuie. Nemascat. Da. Un vis cu Serghei. Serghei Mizil. Din punctul lui de vedere, dar, şi dinafara sa. Serghei a dat indicii 3 zile, ici, colo, sec, sobru, a anunţat că are de făcut şi va face, mari dezvăluiri. A anunţat televiziunile şi radiourile că va lăsa băşcălia acască. Şi, a convocat o conferinţă de presă, despre care a indicat, că va fi, ceva neobişnuit şi, demult aşteptat. Ca să detalieze, a spus la Antena 1: 

"Mâine, la Hotel Novotel, de la ora 17:30, în sala de conferinţe Lyon, veţi afla ceva viu, ceva clar şi adevărat. Va fi ceea ce voi toţi, cei din mass media, în cele mai adânci şi ascunse cotoloane din sufletele voastre, dintotdeauna aţi visat şi sperat. Chem media de ştiri, media tabloidă, media sportivă. Şi mai chem şi televiziunile creştine". 

Şi, a doua zi, era miercuri. Şi au venit. Să-l audă. Să se râdă. Să facă ceva rating. Şi, eventual, să fie uimiţi. Au venit Alfa Omega TV, Antena 1, Antena 3, B1TV, Credo TV, DIGI 24, Euforia TV, GSP TV, Inedit TV, Kanal D, Naşul TV, Naţional TV,  Neptun TV, Prima TV, ProTV, Realitatea TV, România TV, Speranţa TV,  Trinitas TV. Şi, pe măsura cestorlalţi, au venit şi ceilalţi: oameni din mai toate staţiile radio FM din Bucureşti. Abia s-au înghesuit în Sala Lyon. Era cald ca dracu, umed până la jilăveala cleioasă a slinului. Era 17:28. Serghei apare pe uşa din dreapta, cu un pahar de apă'n mâna stângă şi-o cruce mare de lemn în dreapta. Se aude din sală o'ntrebare hăhită:

"Un'ţi-e whiskey'ul Mizil?!?" 

Ochii lui Serghei privesc în gol şi totuşi răspunde instantaneu: 

"La mă-ta acas' că poate'ţi face'un frate mai puţin strâmb cu sectoristu!" 

Izbucneşte-o hăhăială generală până când Serghei dă de 3 ori cu dosul crucii de blatul biroului tip IKEA. Blatul biroului e plin până la refuz cu microfoane. În urma zgomotului asurzitor şi-a tacerii ce-i urmeză Serghei spune:

" - Ia! GATA! Gura toată lumea. Gata. Ţiganul filozof a murit. Românul tatuat n-a existat. Toată băşcălia, toate beţiile şi curvele nu s-au întâmplat. E ca şi cum, totul începe aici şi acum. Azi, v-am chemat pe toţi din două motive, fiecare, de neuitat. Am anunţat şi v-am chemat la această conferinţă de presă pentru a vă dezvălui ... Dar veţi vedea. Veţi auzi şi veţi vedea. Şi, celălalt motiv, ca să vă zic o poezie, c-am scris o poezie, a mea." 

Sala erupe în râs din nou şi Serghei îi surprinde din nou, trânteşte o singură dată, din scurt, dosul crucii de blatul biroului, asurzitor. Toţi tresar, tuturor le ţiuie urechile. 

"- BĂ!!! Voi v-aţi asumat total stupid idea asta cu râsul homeric - aţi înţeles fix în cur despre ce-i vorba - păi ce! l-a auzit vr'unu din voi pă Homer cum râdea!?! Din părţi! Aşa că mucles până termin ce-am de spus. Va să zică! Am scris un poem. Al meu. Eu. Şi vi-l zic vouă acum. I-auzi: 

[ Azi, am vânat. Voi desena o hartă vie pe cer. 
Voi înscrie toate punctele, teatrele, termele, 
orice circ, fiece cenotaf, totul, fără a uita ceva, 
voi înscrie, orice şansă de a uita, cu acest stylus. 
Genunchiul aburind al căprioarei. Ceaţă bleu ce
mă va călăuzi. Atât cât va fi. ] "

Serghei tace, îşi plimbă privirea peste cei din sală, tace, tac şi ceilalţi, apoi încep aplauzele, mai întâi sfielnic, ca scurse dintr-o uimire nelămurită, volumul şi cadenţa cresc, cresc, cresc, până vibrează pereţii'ntr-un ropot general de aplauze, râsete şi ovaţii. "Ei! Ăsta a fost poemul. Bun." mai zice Serghei, înainte să tacă aşteptând ca liniştea să revină. Încet, încet, revine. Apoi, Serghei, se ridică'n picioare, împinge scaunu'n spate, bea apa din pahar, răsuflă adânc, îşi lasă ochii dintr-odată grei să ţintească pe rând spre fiecare chip din sala ticsită,spre ochii fiecăruia, îşi duce arătătorul la buze, şi, reâncepe vorbi:

"Sunt aici. Acu'. Cu voi. Şi prin voi, cu toţi. Ceilalţi români. Cred. Sper. Vreau. Eu. Dezvăluiri. Mda. Ce vă dezvălui? I-am ştiut mereu. I-am văzut mereu. I-am urmărit mereu. mai întâi pen'că era situaţia zilnică prin ceea ce făcea şi ceea ce era bătrânu' meu. Ş'apoi şi eu. De capu' meu. I-am ştiut şi văzut mereu. Mereu la fel, mereu aceiaşi, din aceeaşi rasă, specie, din acelaşi neam nesfârşit. Mereu. I-am ştiut şi-i ştiu şi azi. I-am văzut şi-i văd. I-am şi îi, urmăresc. Mereu. Fără oprire, fără orbire, cu răbdare. Îi aud. Îi văd. Îi ştiu. Mereu. Eu. Ei sunt mereu. Ei au fost şi sunt aici. Vouă vă dau firimituri boite'n căcat. Ălorlalţi, turmei, le lasă praful de pe tobă şi-i ţin afundaţi pân la gât în căcat. V-o meritaţi. Toţi v-o meritaţi. Acum. Aici. Eu. Mi s-a acrit m-am săturat mi s-a luat. V-am pupat!"

Serghei, se ridică din scaun, scoate ostenit de sub cămaşa 
denim un pistol şi-şi trage-un glonţ în cap. ...

Cunoaşteţi frântura aceea perfectă de clipă'ntre vis şi trezie? 
Fluid, m-am trezit revigorat. Totul părea bine aşezat. Apoi, 
am zâmbit şi m-am întristat.


Photo source ©  jurnalul.ro şi evz.ro

joi, 17 aprilie 2014

solomonarism

¤


Noi, noi noime, potriviţi potcovari 
potrivind potcoave pentru 
orbi telegari, cai de dar 
pentru vechi vechil 
vetust vestit, 
Poezia.

Nepotriviţi solomonari potrivind 
iluzorii solomoniri, noi şi înrobitele 
sensuri, amăgiri. Fructe otrăvite 
puse la macerat în timp, toate 
aceste versuri, versuri, versuri, 
voit nevoite, lise ţevi spre 
crăpate cuptoare, vechi 
noime, noi vechili, noi, 
herghelegii mânând 
poeme spre 
abatoare 
de vise, 
amăgiri.

Căutări, căutări, din înalt 
în adânc, căutările celui
împrejmuitor din înalt,
căutarea celui mic
din adânc, ştim 
şi noi să murim 
şi suntem, 
amăgiri.


Solomonarism

¤


οὐροβόρος ὄφις 


¤
Nevăzut ne e
spaţiul curbat
până croieşte o
sferă ce poate
conţine vidul ce
ne conţine, toţi
încovrigaţi, toţi
solzi pietrificaţi
de ouroboros.
Suntem, toţi,
un şir ne’ntrerupt,
ca un cnut, cu
sute de sfârcuri în
vârf cu alice de
plumb, ondulând
fragmentar. Axilele
adevărului put:
strigăm poezie,
şoptim poezie,
visăm poezie,
respirăm poezie,
defecăm, urinăm
poezie şi mâncăm
şi bem poezie,
ne-necăm poezie
şi scuipăm poezie
şi trecem nevăzuţi
pe lângă umbrele
noastre care n-au
cum să ştie, c-ar
putea să ne’nveţe,
de ce le-am devenit
doar neclare, uitate
simboluri ‘tr-un prăfuit
poem.
¤




Dren
¤

Măcrişul este bun la prepararea salatelor şi supelor,
e bogat în vitamina C şi caroten, 2 antioxidanţi care
sunt clar utili trupelor şi previn bolile cardiovasculare.
Inevitabil zumzet cu gust de măcriş, seara încă n-a
încă n-a început, un triş de răbdare comun celor ce
doar ascultă, n-a început încă momentul lor comun
de tăcut, sunt deja prezenţi ceilalţi, gata de dezidiri
şi rezidiri recitate, se răsfoiesc bancnote, foi printate
cu poeziri, se rulează ţigări, berea e multă şi vinul e
rece, micii săbieri gata’s de planşă, tre’să mă piş, e
inevitabil, ochii lui două agrişe galbene, Viku citeşte.

¤

În grădina ta, e bine sa ai plantat măcar un agriş. E
un arbust fructifer înflorind primavara, in aprilie-mai.
Privire nesigură, iţită ca o perdea fugar etalată, ca un
elevator pentru un surâs strepezit, ca un puls dincolo
de căinare, repezit de sub varii’ndoieli, de sub temeri
gâlci, gânduri neclare şi pălăria uşor ridicată, ochii
lui, par două agrişe galbene, un soi de agrişe mai rar
întâlnit, Ribes grossularia Hinnonmaki, cu fructele
mari, dulci, cu aromă ciudată, foarte rezistent la ger
şi făinare, solitar, dar, cu productivitate foarte ridicată,
Viku citeşte, recită, scandează, sin-co-pat, sa-ca-dat.

¤

Oamenii din jur, au senzaţia că au fost puşi sub abajur,
oamenii se uită şi ascultă cumva turbionar, de jur’împrejur,
unii dintre oameni tresar ascunşi sub râs ca tăiaţi dimprejur
dintâia oară, până şi una din părţile mele spune sec: “Înjur!”
E ca şi cum ar spune ca albuşul de ou nu există fără spume.
Vorbind vikuzarial, mai mulţi dintre cei puţini, spun sec:
“Viku’i referenţial!” Berbecii, au cei mai tari cârlionţi. E
ca şi cum aş spune că eu nu’s, ei nu’s, tu nu, noi nu. Aia E!
În fapt, şi când dorm pot. Din păcate’n păcate. E ca şi cum
m-aş privi de peste drum cum îmi spun elegant sacadat în
oglindă: “Nu mă a uzi, nu te a ud, nu te uzi, nu mă ud, nu
mă sugi, nu te sug, nu e joi, eu sunt noi, şi, d-aia, şi noi
şi voi, tră im, un sa ca daj.” Uneori, referenţial nu este
bruiaj. Viku, poate trece la o altă limbă, una din polialiaj.

¤

[ ¤ « Ho iniziato un libro che mi impegnerà per anni, forse per il resto della mia vita. Non voglio parlarne, però: basti sapere che è una specie di "summa" di tutte le mie esperienze, di tutte le mie memorie ~ È un romanzo, ma non è scritto come sono scritti i romanzi veri: la sua lingua è quella che si adopera per la saggistica, per certi articoli giornalistici, per le recensioni, per le lettere private o anche per la poesia » ¤ ]

- P3 - 
Metanarrativo e Antinarrativo 
in 
"Petrolio" 

vineri, 14 martie 2014

Ş

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Gin, Xin
şi Temudjin
ca o dispută:

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Şi? Şi. Cu litera 
şî. Zi! Ş. Şi Şmil 
ţine jungheru'ntr-un 
măiastru balans, Şmil 
şade, şerpeşte priveşte
puroiul cu viermi, ştimuie
vorbe, şopteşte spre sine
ca o scărpinare în cap
"În paşti pă mă-sa!" Şmil
ştie să lupte cu junghiul,
cu brânca, cu obrinteala,
parte'n parte, dar nu acum.
"Arde Şmil! Arde! ARDE!"
Arde şmil, arde'n adânc tot
ce se poate şi chiar şi mai
mult, întregul devine parte
din parte, arde, şi'l trec fiori
pe Şmil şi pe Ştefan sudori
şi tot rage leul acela pitic la
făptură şi mare'n fapte, leul
bătrân ce apune urlând şi
se'n-adoarme în şoapte:
ardeşmiltotmaidegrab!
Şi Şmil pânge şi râde
nebun, nu-i pasă că
acum moldova va
fi un trup fără cap
el doar arde. Şi?
Şi delavrancea
se numea albu.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤



Hypnoapneea

¤

Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.
Nu are cum urî părţi ale evreimii.
Shmuel urăşte goimi de fapt.
De fapt ... asta e ceva dificil
de făcut. Trebuie să ştii cum
se face, cât de intens şi în 
câte feluri se pot urî goimii.

Shmuel, de aceea, trebuie să 
afle aşa cum trebuie, ce e de
aflat, să ştie clar, ce e de ştiut,
iar el, oricât ar fi de ambalat,
e novice în treaba asta cu urâtul.
Va să zică s-a înscris la şcoală, 
ca să poată începe cu începutul.

Şcoala'i pe undeva pe strada
Eliezer Kashani ş'acolo plouă
mereu, exact deasupre zonei
unde e şcoala,  nici în pauze
nu se iese, căci, la bun să ieşi 
din sala de curs dacă tot te-ar 
ploua cu mirări deconcertante.

Desigur, acesta'i un fals poem
despre Shmuel, este de fapt 
felul în care el îşi îmaginează
că se va scrie despre el, felul
în care e aproape sigur că ar
urma să-l descrie posteritatea.
Altul este adevăratul poem.

Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.
Shmuel urăşte goimi de fapt. De
fapt, asta ar dori el să facă. Ştie
că-i neştiutor şi tocmai de aceea
s-a înscris la un curs foarte greu,
cum să-i urăşti eficient pe goimi.
Desigur, Shmuel este foarte dotat.

De fapt, nu prea. Dar, acum un an,
un unchi ultraortodox i-a spus că 
nu-s multe lucruri mai demne, mai
frumoase şi îmbătătoare pentru un 
adevărat evreu.  Să urăşti e o artă.
Un mod de a trăi, o datorie care
nu iartă. Desigur - asta nu e tot.

Shmuel trebuie să depăşească
rezultatele celorlalţi colegi de an,
ba chiar cele ale celor din anii
precedenţi. Desigur asta chiar
ar fi posibil dacă ar fi fost alţi 
ani anterior. Dar Schmuel aşa
îşi imagineză că s-a'ntâmplat.

De fapt, datoria rămâne datorie.
Desigur, chiar nu există un unchi
ultraortodox, dar, Schmuel crede
că asta trebuie să se fi'ntâmplat:
a fost încurajat să se înscrie, să
meargă la şcoală, să înveţe cum
se urăşte după o metodologie.

De fapt ar fi fost în regulă cu 
puţin mai mult ajutor de la un
anumit profesor, cel ce preda
cursul "Cum să zâmbeşti larg
în timp ce urăşti". Desigur, un
astfel de curs n-a existat, dar,
Shmuel crede că e esenţial.

De fapt, importantă pentru el
e mai ales atmosfera densă 
de efort colectiv bine făcut şi
ritmul care-l învăluie la şcoală. 
Desigur, asta ar fi ceva dacă 
ar exista o şcoală. Lui nu-i pasă,
ştie că este ceva ce va să vie.

De fapt, toate astea ar fi ceva
trist, ceva grav, dacă Shmuel
chiar ar urî goimii, dar el doar
vrea să înveţe cum se poate
face asta, el crede că este 
de datoria sa ca evreu să.
Desigur, Shmuel nici măcar 

nu este evreu. Dar, chiar şi
asta este irelevant, dacă ne
gândim că Shmuel însuşi nu
există, e doar o vedenie tristă,
o parte minoră dintr-un vis 
de Xiron, o fantomă, o umbră.
Iar asta, chiar este cel mai 
puţin important, chiar deloc,
pentru că de fapt, chiar acum,

Xiron aude în cap cum se-agită
şi-l bombăne Shmuel: "Băăăă! 
Tu când ai de  gând să mergi 
sa te culci?!?" Desigur, Da.
Nu?

¤ 



Old City Jerusalem

sâmbătă, 8 februarie 2014

ZWEIG und XIRON 22.02.1942 - 22.02.1968

BD'ul "Ultimele zile ale lui Stefan Zweig"  lansat de Casa Casterman în dimineaţa zilei de 22 februarie 2012, fascicol cu 86 de planşe armonios adaptate de Laurent Seksik după propriul său best-seller, grandios cursive datorită fantomaticelor desene colorat grapheiate de Guillaume Sorel, ajuns în posesia mea în seara aceleiaşi zile, acum 2 ani, în clipa perfect potrivită, de ziua mea. Revenită dintr-o vacanţă'n Bretania, dintr-o librărie din Lannion, Armina, mi-a adus  acel "ceva" vizual în care am dat de un Zweig eliberat în legendă, aşa cum făr'să ştiu şi bănuiesc, tindeam, visam, voiam să văd, în toţi anii în care am fost strivit de dimensiunea dezintegrării sale. Împins de diverse, mărunte nevoi, am "măritat" albumul pe 16 paie-13 scame. Apropierea aniversării noastre comune mă Obligă (underlined) să prezint totuşi câteva frânturi din splendoarea acelui "Graphic Novel". Tot ce-am putut face a fost să "culeg" un slide de la vernisajul expoziţiei Guillaume Sorel în care autorul, la rândul său în impas financiar la acea dată, şi-a scos la vânzare planşele originale care au fost folosite la ilustrarea BD'ului sus indicat (!!!). Therefore...  





  














Zâmbet.
Sugarul pune Mâna.
Acolo, Sânul Mamei.
Nichita N-a'Nţeles:
Poetul, ca şi Soldatul,
Omoară primul Om. 
Primul pe care Pune
Mâna - Pe Sine.
Surâs.