¤
Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.
Nu are cum urî părţi ale evreimii.
Shmuel urăşte goimi de fapt.
De fapt ... asta e ceva dificil
de făcut. Trebuie să ştii cum
se face, cât de intens şi în
câte feluri se pot urî goimii.
Shmuel, de aceea, trebuie să
afle aşa cum trebuie, ce e de
aflat, să ştie clar, ce e de ştiut,
iar el, oricât ar fi de ambalat,
e novice în treaba asta cu urâtul.
Va să zică s-a înscris la şcoală,
ca să poată începe cu începutul.
Şcoala'i pe undeva pe strada
Eliezer Kashani ş'acolo plouă
mereu, exact deasupre zonei
unde e şcoala, nici în pauze
nu se iese, căci, la bun să ieşi
din sala de curs dacă tot te-ar
ploua cu mirări deconcertante.
Desigur, acesta'i un fals poem
despre Shmuel, este de fapt
felul în care el îşi îmaginează
că se va scrie despre el, felul
în care e aproape sigur că ar
urma să-l descrie posteritatea.
Altul este adevăratul poem.
Shmuel urăşte evrei. Nu. Greşit.
Shmuel urăşte goimi de fapt. De
fapt, asta ar dori el să facă. Ştie
că-i neştiutor şi tocmai de aceea
s-a înscris la un curs foarte greu,
cum să-i urăşti eficient pe goimi.
Desigur, Shmuel este foarte dotat.
De fapt, nu prea. Dar, acum un an,
un unchi ultraortodox i-a spus că
nu-s multe lucruri mai demne, mai
frumoase şi îmbătătoare pentru un
adevărat evreu. Să urăşti e o artă.
Un mod de a trăi, o datorie care
nu iartă. Desigur - asta nu e tot.
Shmuel trebuie să depăşească
rezultatele celorlalţi colegi de an,
ba chiar cele ale celor din anii
precedenţi. Desigur asta chiar
ar fi posibil dacă ar fi fost alţi
ani anterior. Dar Schmuel aşa
îşi imagineză că s-a'ntâmplat.
De fapt, datoria rămâne datorie.
Desigur, chiar nu există un unchi
ultraortodox, dar, Schmuel crede
că asta trebuie să se fi'ntâmplat:
a fost încurajat să se înscrie, să
meargă la şcoală, să înveţe cum
se urăşte după o metodologie.
De fapt ar fi fost în regulă cu
puţin mai mult ajutor de la un
anumit profesor, cel ce preda
cursul "Cum să zâmbeşti larg
în timp ce urăşti". Desigur, un
astfel de curs n-a existat, dar,
Shmuel crede că e esenţial.
De fapt, importantă pentru el
e mai ales atmosfera densă
de efort colectiv bine făcut şi
ritmul care-l învăluie la şcoală.
Desigur, asta ar fi ceva dacă
ar exista o şcoală. Lui nu-i pasă,
ştie că este ceva ce va să vie.
De fapt, toate astea ar fi ceva
trist, ceva grav, dacă Shmuel
chiar ar urî goimii, dar el doar
vrea să înveţe cum se poate
face asta, el crede că este
de datoria sa ca evreu să.
Desigur, Shmuel nici măcar
nu este evreu. Dar, chiar şi
asta este irelevant, dacă ne
gândim că Shmuel însuşi nu
există, e doar o vedenie tristă,
o parte minoră dintr-un vis
de Xiron, o fantomă, o umbră.
Iar asta, chiar este cel mai
puţin important, chiar deloc,
pentru că de fapt, chiar acum,
Xiron aude în cap cum se-agită
şi-l bombăne Shmuel: "Băăăă!
Tu când ai de gând să mergi
sa te culci?!?" Desigur, Da.
Nu?
¤
Old City Jerusalem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu