(Panotarea poemului în care Schlitz şopteşte
un poem despre cum se simte un poem)
¤
Nu-i ca de obicei azi; deloc.
De obicei, după ce termini de
gândit, mergi să bei, mergi
şi mergi, mergi şi ajungi. Alegi
tot ce-i mai bun din ofertă,
cum ar fi o masă, două mese,
scaune, scrumiere, de obicei
prima bere'nainte s-apuci să
vezi sticla sau halba, asta-i
treaba cu setea, te grăbeşte,
pe urmă da, poţi să te aşezi,
acum poţi spune c-ai ajuns.
¤
De obicei, după ce-ai ajuns,
bei. Bei alea-alea, ţi se
mişcă buzele cantr-un fim
mut, n-auzi, da chiar nimic,
eşti surd, bei şi bei, singur
sau singur cu alţii, grăbit, hai
că mai e mult până departe,
3, 5, 7 beri, uite că oamenii
vorbesc, vorbesc şi nu-i auzi,
intră ş-un gin, două, ţigare,
ţigare, podeaua pare că apune,
podeaua spune clar stai pe
loc, 9, 11 beri, o fi primăvară,
o fi ceva în aer, mai multe
tavane întrepătrunse, brusc
auzi, auzi cum îţi crapă urechea
de-atâta vorbă şi zumzet,
simţi cum îţi intră fumu-n
urechi prin mii de fisuri, aia e.
¤
Ba nu! Nu-i aia. De obicei
bei 3, 5, 7 beri şi-o iei spre
pisuar. De obicei mergi acolo
deschizi şliţul cu stânga şi
ţi-o scoţi. Apoi te pişi. Nu Nu
chiar aşa; nu doar atât. Vrei
să ieşi şi te izbeşte evidenţa:
urmează runda a doua. Schimbi
şi cauţi o nouă izbăvire. De
obicei schimbi degetele, mâna,
gândirea cu celelalte, ţi-o ţii
cu stânga şi cu dreapta-n faţă
juma ridicată te sprijini de zid.
¤
De obicei. Azi e azi. Ai
repetat tot ritualul pe-ndelete,
minus punctul cardinal ales.
Azi, "de obicei" ăla, s-a luat,
s-a supt, şi s-a dus dracu-n
alte-alea'n damful de clor din
budă. Azi ai scos-o şi te-ai
sprijinit cu stânga pe peretele
din faţă, dinaite, dinspre
frunte, cum n-ar fi de obicei.
Pişi. Pe-ndelete. Şi undeva
e bine. Oftezi, eşti seren,
e bine şi undeva'n faţă-lateral
lângă mâna de sprijin e clipa
în care îngheţi. Uaai-mammă!
Înghukm!!!! Deasupra mâini,
Acolo-acolo! Acolo ... e-aceea!
¤
Acolo'i o muscă, aceea-i o muscă,
simţi pieptul dilatat dintr-odată,
subit eşti statuie alungată din timp.
Eşti îngheţat şi-ngheţi şi mai mult
şi tare te-ncearcă tristeţea şi nici
nu mai simţi dacă încă respiri. De
obicei ţi-o scuturi. Azi ai uitat. De
obicei chiar nu-ţi pasă cine mai eşti,
câţi şi unde mai eşti- Dar azi se
întâmplă. Lucruri noi. Te uiţi la
muscă, e-un pub oarecare, o lume
lălâie, o clipă prăfoasă, un sens
depărtat oarecare, dacă-i plantată
o micro-cameră-n perete fix sub
musca lăţită?!? Dacă!!!
¤
E clar: ăştia te urmăresc. Şi faci
scurt cu ochiul. Preventiv. Spre
ea, dânsa, martir domnia sa. Musca
ta. Şi ai grijă să fie doar o treime
de zâmbet- Phfuu! Tot ce voiai e
clar nesubtil - o noapte de beţie,
totu-i neclar şi clar e nimic şi
biunivoc e o chestie mare şi tare
în lumi paralele, atunci când. Uite
musca îţi spui, storcită, ai revenit
în lumea asta, aici şi acum, suferi
ca un câine orb şi rebegit de frig.
Apoi, stai şi te gândeşti, de mult nu
se mai găseşte mastică pe piaţă,
ginu' tău s-a dus dracu' - l-ai pişat,
te vei întoarce la masă - decizi.
¤
Umerii tăi dau de pereţi, a-ha aveau
dreptate-n clipu' ăla şi strămoşii noştri
n-aveau habar de synthpop - gândeşti
cele două deodată, seren dintr-odată,
ei sunt, au fost şi rămân cei ce ştiau
să şi-o ţină şi scuture-ţi spui, nu cazi,
nu cazi, nu cazi, ai căzut, te-agăţi de
ceva, te prelingi în sus, te-aţii de
robineţi, te speli pe mâini pe-ndelete
şi ieşi încruntat şi vivace din budă,
voiai ceva, trebuia ceva, da, ştii: te
vei întoarce la masă. Acesta-i paharul
tău, acela-i paharul lui, celălalt este
paharul celuilalt, ăstălalt e tot al tău,
hop! ai dat cu capu' de masă, ăsta ar
fi trebuit să fie-nceputul, de obicei nu
te-ntrebi unde se duc rândunelele
când mor, azi e marţi.
¤
Burniţa rece ca o absentă nepăsare,
Toni Schlitz umblă pe stradă
hiperventilând încântare,
dinafara lumii din jur, un
poem dat dracu'n gând stă
să-i cadă, cuvânt cu cuvânt,
după cum urmează:
