Despre
Ciriviş, Orfanu, Tonegaru
şi
Zimţii
Brocardului Burgund
Descopăr că,
deşi nu-mi sunt indiferente reacţiile secundare produse de excesul de melatonină, rozerem, triazolam şi
zonalon, ceea ce mă amuză teribil sunt virajele hypno-vizuale adiacente, calate
pe ritmul cotangent şi definirea detaliată a câte unui concept noţional, gen
expresional, segment temporal, episod existenţial sau personaj transcultural,
puncte de interes subconştient ce emerg din reaşezarea ideilor mele conform
unor nişelor mentale post-medicamentoase. Ultimele 3 săptămâni de astfel de
glisaje anabasiace, deşi începute ca o mixtură între simpla descindere
metatextuală şi apetitul curiozităţii comprativiste, mi-au produs imersia în
ceţurile unui neaşteptat nou teritoriu:
Hypocratismul Poetic la Paul Vinicius.
De Ce şi De Unde apare consistenţa curiozităţii faţă
de
Imageria
Melpomeneică Viniciană?
Când şi Cum apare ambivalenţa atenţiei faţă de
Imagologia Eratoneică Paulinică?
Am încercat devoalarea dinspre miezul spre coaja noului
fruct dar asta mi-a produs noi seturi de întrebări ce minau flexibil
răspunsurile aflate anterior pe caz. Şi fiecare nou răspuns, fiecare nouă
ipoteză, fiecare nou dubiu ce apăreau la fiecare dintre aceste noi întrebări, developau noi puncte de acces în
volumetria densă a ţesăturii Paul Vinicius, o ţesătură grea în care fiecare fir
multi-color al vieţii sale şi fiecare nod multi-sens al poeziei sale se reunsc
în pintenii, zimţii ce dau strălucire texturii unui brocard lucind atipic
printre valurile de mătăsuri poetice fâlfâind gureş în ultimii 25 de ani.
Paul
Vinicius – foto Mihai Barbu
Reiau neclar, necronologic, nestatutar, de-a valma, din 3
în 3, de ici, de colo, ritmuri-etape, versuri-abside şi otrăvuri-strigăt,
citesc poeme din penumbrele timpului – „Eclipsa”, „Liniştea
de dinaintea liniştei”,
„Studiu de bărbat”, „Drumul până la ospiciu şi reîntoarcerea pe jumătate”, reintru în unduirea tricefală din
„kemada” … nu – nu e suficient, pare că mai rămâne ceva indecelabil, ceva
avându-şi rădăcina în fluctuaţiile vieţii Vinicius - acolo unde Prezentul care
este Viitorul Trecutului are altă măsură decât Prezentul care este Trecutul
Viitorului. Mă văd nevoit a mă sprijini pe un anume moment într-un spaţiu
anume:
1980 - Bulevardul Dacia Nr. 12, Muzeul Naţional al Literaturii Române
Trupa hirsută a MNLR-ului şi colaboratorii epocii croiau
de zor un volum-garderobă plin de straiele intime ale greilor culturii române,
un cumulatio-sensii contopind scrinurile ce trebuiau să conţină nu hlamide şi
herburi ci şosete şi izmene celebre.
În primăvara anului de început a acelei noi decade, un an
în care Marin Călăraşu şi Hristea Stănescu Jr. erau toropiţi de lentoarea
tribulaţiilor propriilor toamne, la Muzeul literaturii se afla în pregătire „ … un amplu volum
conţinând corespondenţa dintre Lucian Blaga, Tudor Vianu, Cezar Petrescu, Ion
Marin Sadoveanu, Oscar Walter Cisek, Francisc Şirato şi Nicolae Tonitza ... ” (Al. Oprea - Muzeului Literaturii Române).
Şi deşi juvenalia mi-ar fi fost îndeajuns motiv pentru
largi, aerisite spaţii cortexiale, ideofagia care-mi dilata necontenit sfera
acumulărilor literare mă obligase a citi cam tot ceea ce fusese publicat din
cei sus amintiţi până atunci.
Dincolo de amplitudini şi volute, magniminii şi
sacerdoţial, nu asta era ceea ce mă excita, scrierile acestora şi a celor ca ei
le căutam, le abordam, le acceptam ca necesare componente mângâietoare ale
bagajului general – gresaje pentru instrumentele „belleze
con l'utile senza gli utili” – vaste interludii savurate când şi când
fără
a le considera demne de interesul obsesiv iscat de ceilalţi - creatorii
fracturaţi, mânuitorii obscuri ai blestemelor mântuitoare – zeii crestători
ce-mi atrăseseră atenţia mult mai devreme:
- Onor Dom’ Jude Ionescu Ciriviş - Demetru
Demetriade Demetrescu-Buzău „umbra omului sugând urmuzian prin pâlnie frunza
sexuală a eliberării fuchsiene”; ori, Ava Dimi Stelaru - cel ce a
cauzat *o scurtă explicaţie scrisă cu obidă*: "Timidul
poet Petrescu, zis Orfanu, zis Stelaru, a făcut să se lanseze zvonul morţii
sale prin bere rece. Până să se verifice autenticitatea faptelor, i se făcuseră
onorurile funerare, cu muzică şi panegirice” (Universul Literar – 22 iunie
1940)" şi mai ales non-cauzalitatea din echilibrul frugal al acestora
- Constant ‘Tică’ Tonegaru - cel care
‘nainte de a citi versuri i-a zvârlit lui Lovinescu pe masa-i de prezident al
cenaclului neşte urechi mumificate de negrii aduse de tătâne-su din Africa.
Ei
bine … Cam de pe-acolo trebuie că-mi vin deopotrivă aprecierea instinctuală de
după descoperirea non-abjurantului Paul Vinicius cel reunind qvasi-divergent patriotism-eratic,
imprecativ-exotic şi fragilitate-erotică într-un filon cursiv
subteran, de-acolo mi se revendică aprehensiunea atavică faţă de un singular
retro-lirism decantat prin lubov sanguinar post-faptic neo-paulinic; şi
sigur tot dinspre-acolo şi nevoia excizantă de a a efectua o cezariană
literaturii în vederea identificării ludicului tragic atât de aparte marcată de
apostila viniciană într-un moto din manuscrisul ’kemada’:
„situaţia e
tragică, dar absolut neserioasă„
un al treilea text anonim
(de astă dată
împroprietărit cu titlu:
albă-ca-zăpada şi sucul gastric)
care l-a erotizat într-o asemenea
măsură
pe p.v.
încât acesta
nu va cunoaşte
toată viaţa lui
de filatelist
majuscula
savarino
de azi înainte
voi fi cuminte
ca un efeb
nu tu piper
şi –
mai salcâm
sare
să nu mă mai doare
membrul cel drept
Nu, n-am
să reiterez rostul italicelor peste ultimul vers,
nici
bolduirea legendei.
Dar … pot de-sublimina cheratina
care înfaşă sensul …
într-o
zi
neuronii mei s-au strâns împrejurul întâmplării.
este o înaltă faptă de arme –
s-a grăbit să se răstească unul
răguşit
precum un bomfaier la vreme de toamnă
holbându-se agresiv
aiurea –
a decretat un altul –
nu-i decât un biet peisaj
un biet peisaj
după natură
un al şaptelea s-a tot scărpinat
plictisit
în cap
după care
s-a reîntors degrabă
sub şapcă
întrucât începuse să plouă
în tot timpul ăsta
celulele trupului meu
se stingeau
una câte una
sau chiar mai multe
deodată
asemenea unui oraş care dispare
cu viteză
lăsând doar mirosul de ploaie.
(Din volumul kemada, editura Tracus Arte, 2012)
De pildă, sunt cu totul de acord despre calitatea
terapeutică a textelor non-anonime care pot shimba tragic lumea în pofida lumii
netragice în acolo unde Vinicius ne spune …
mă tot
gândesc să-mi iau un scurt concediu
de la viaţă
ca să citesc.
(numai analfabeţii sunt deja morţi încă de la naştere
şi morţi rămân chiar şi după ce dau în primire).
cărţile -
ah
teancurile de cărţi
din cămăruţa mea mai mereu înstelată
ţinând loc de pereţi
ţinând loc de nopţi
ţinând loc de viaţă.
numai agramaţii dorm fericiţi
visând bulevarde întregi de coji de seminţe
şi nici un ghemotoc
de cornet.
Sau …
Oboseală numai
din mine
numai oboseala
mai poate fi clonată.
numai ea mişcă
se hlizeşte
face tumbe
dă cu pumnu-n masă.
numai după ea s-ar mai putea face film
numai ea plesneşte de sănătate.
numai ea s-ar mai putea înmulţi
cu vreo femeie
la fel de neruşinată.
din mine creşte un somn
precum o cârtiţă
ciuruită de toamnă.
din mine creşte pământ.
din mine
numai oboseala
mai poate fi clonată.
numai ea mişcă
se hlizeşte
face tumbe
dă cu pumnu-n masă.
numai după ea s-ar mai putea face film
numai ea plesneşte de sănătate.
numai ea s-ar mai putea înmulţi
cu vreo femeie
la fel de neruşinată.
din mine creşte un somn
precum o cârtiţă
ciuruită de toamnă.
din mine creşte pământ.
(Din volumul Liniştea
de dinaintea liniştei, editura Tracus Arte, 2011)
Este cel puţin amuzant ca una din puţinele constante logice
rămase în obosita zodie a apropierii absenţei mele să fie tocmai asprimea
brocardului versic vinician printre faldurile căruia să pot vedea normalitatea
ca o linie de legătură întregustul cenuşii
vezuviene şi eleganţa proporţiilor vitruviene.
