Zimţii Brocardului Burgund

Despre Ciriviş, Orfanu, Tonegaru

şi

Zimţii Brocardului Burgund

Descopăr că, deşi nu-mi sunt indiferente reacţiile secundare produse de  excesul de melatonină, rozerem, triazolam şi zonalon, ceea ce mă amuză teribil sunt virajele hypno-vizuale adiacente, calate pe ritmul cotangent şi definirea detaliată a câte unui concept noţional, gen expresional, segment temporal, episod existenţial sau personaj transcultural, puncte de interes subconştient ce emerg din reaşezarea ideilor mele conform unor nişelor mentale post-medicamentoase. Ultimele 3 săptămâni de astfel de glisaje anabasiace, deşi începute ca o mixtură între simpla descindere metatextuală şi apetitul curiozităţii comprativiste, mi-au produs imersia în ceţurile unui neaşteptat nou teritoriu:

Hypocratismul Poetic la Paul Vinicius.

De Ce şi De Unde apare consistenţa curiozităţii faţă de

Imageria Melpomeneică Viniciană?

Când şi Cum apare ambivalenţa atenţiei faţă de

Imagologia Eratoneică Paulinică?

Am încercat devoalarea dinspre miezul spre coaja noului fruct dar asta mi-a produs noi seturi de întrebări ce minau flexibil răspunsurile aflate anterior pe caz. Şi fiecare nou răspuns, fiecare nouă ipoteză, fiecare nou dubiu ce apăreau la fiecare dintre aceste noi  întrebări, developau noi puncte de acces în volumetria densă a ţesăturii Paul Vinicius, o ţesătură grea în care fiecare fir multi-color al vieţii sale şi fiecare nod multi-sens al poeziei sale se reunsc în pintenii, zimţii ce dau strălucire texturii unui brocard lucind atipic printre valurile de mătăsuri poetice fâlfâind gureş în ultimii 25 de ani.

Paul Vinicius – foto Mihai Barbu

Reiau neclar, necronologic, nestatutar, de-a valma, din 3 în 3, de ici, de colo, ritmuri-etape, versuri-abside şi otrăvuri-strigăt, citesc  poeme din penumbrele timpului – „Eclipsa”, „Liniştea de dinaintea liniştei”, „Studiu de bărbat”, „Drumul până la ospiciu şi reîntoarcerea pe jumătate”, reintru în unduirea tricefală din „kemada” … nu – nu e suficient, pare că mai rămâne ceva indecelabil, ceva avându-şi rădăcina în fluctuaţiile vieţii Vinicius - acolo unde Prezentul care este Viitorul Trecutului are altă măsură decât Prezentul care este Trecutul Viitorului. Mă văd nevoit a mă sprijini pe un anume moment într-un spaţiu anume:

1980 - Bulevardul Dacia Nr. 12, Muzeul Naţional al Literaturii Române

Trupa hirsută a MNLR-ului şi colaboratorii epocii croiau de zor un volum-garderobă plin de straiele intime ale greilor culturii române, un cumulatio-sensii contopind scrinurile ce trebuiau să conţină nu hlamide şi herburi ci şosete şi izmene celebre.

În primăvara anului de început a acelei noi decade, un an în care Marin Călăraşu şi Hristea Stănescu Jr. erau toropiţi de lentoarea tribulaţiilor propriilor toamne, la Muzeul literaturii  se afla în pregătire „ … un amplu volum conţinând corespondenţa dintre Lucian Blaga, Tudor Vianu, Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Oscar Walter Cisek, Francisc Şirato şi  Nicolae Tonitza ... ” (Al. Oprea - Muzeului Literaturii Române).

Şi deşi juvenalia mi-ar fi fost îndeajuns motiv pentru largi, aerisite spaţii cortexiale, ideofagia care-mi dilata necontenit sfera acumulărilor literare mă obligase a citi cam tot ceea ce fusese publicat din cei sus amintiţi până atunci.

Dincolo de amplitudini şi volute, magniminii şi sacerdoţial, nu asta era ceea ce mă excita, scrierile acestora şi a celor ca ei le căutam, le abordam, le acceptam ca necesare componente mângâietoare ale bagajului general – gresaje pentru instrumentele „belleze con l'utile senza gli utili” –  vaste interludii savurate când şi când  fără a le considera demne de interesul obsesiv iscat de ceilalţi - creatorii fracturaţi, mânuitorii obscuri ai blestemelor mântuitoare – zeii crestători ce-mi atrăseseră atenţia mult mai devreme:

- Onor Dom’ Jude Ionescu Ciriviş - Demetru Demetriade Demetrescu-Buzău „umbra omului sugând urmuzian prin pâlnie frunza sexuală a eliberării fuchsiene”; ori, Ava Dimi Stelaru - cel ce a cauzat *o scurtă explicaţie scrisă cu obidă*: "Timidul poet Petrescu, zis Orfanu, zis Stelaru, a făcut să se lanseze zvonul morţii sale prin bere rece. Până să se verifice autenticitatea faptelor, i se făcuseră onorurile funerare, cu muzică şi panegirice” (Universul Literar – 22 iunie 1940)" şi mai ales non-cauzalitatea din echilibrul frugal al acestora -  Constant ‘Tică’ Tonegaru - cel care ‘nainte de a citi versuri i-a zvârlit lui Lovinescu pe masa-i de prezident al cenaclului neşte urechi mumificate de negrii aduse de tătâne-su din Africa.

Ei bine … Cam de pe-acolo trebuie că-mi vin deopotrivă aprecierea instinctuală de după descoperirea non-abjurantului Paul Vinicius cel reunind qvasi-divergent patriotism-eratic, imprecativ-exotic şi fragilitate-erotică într-un filon cursiv subteran, de-acolo mi se revendică aprehensiunea atavică faţă de un singular retro-lirism decantat prin lubov sanguinar post-faptic neo-paulinic; şi sigur tot dinspre-acolo şi nevoia excizantă de a a efectua o cezariană literaturii în vederea identificării ludicului tragic atât de aparte marcată de apostila viniciană într-un moto din manuscrisul ’kemada’:

„situaţia e tragică, dar absolut neserioasă„

un al treilea text anonim

(de astă dată

împroprietărit cu titlu:

albă-ca-zăpada şi sucul gastric)

care l-a erotizat într-o asemenea măsură

pe p.v.

încât acesta

nu va cunoaşte

toată viaţa lui

de filatelist

majuscula

savarino

de azi înainte

voi fi cuminte

ca un efeb

nu tu piper

şi –

mai salcâm

sare

să nu mă mai doare

membrul cel drept

Nu, n-am să reiterez rostul italicelor peste ultimul vers,

nici bolduirea legendei.

Dar … pot de-sublimina cheratina care înfaşă sensul …

 

într-o zi

neuronii mei s-au strâns împrejurul întâmplării.

este o înaltă faptă de arme –

s-a grăbit să se răstească unul

răguşit

precum un bomfaier la vreme de toamnă

holbându-se agresiv

aiurea –

a decretat un altul –

nu-i decât un biet peisaj

un biet peisaj

după natură

un al şaptelea s-a tot scărpinat

plictisit

în cap

după care

s-a reîntors degrabă

sub şapcă

întrucât începuse să plouă

în tot timpul ăsta

celulele trupului meu

se stingeau

una câte una

sau chiar mai multe

deodată

asemenea unui oraş care dispare

cu viteză

lăsând doar mirosul de ploaie.

 (Din volumul kemada, editura Tracus Arte, 2012)

De pildă, sunt cu totul de acord despre calitatea terapeutică a textelor non-anonime care pot shimba tragic lumea în pofida lumii netragice în acolo unde Vinicius ne spune …

mă tot gândesc să-mi iau un scurt concediu

de la viaţă

ca să citesc.

(numai analfabeţii sunt deja morţi încă de la naştere

şi morţi rămân chiar şi după ce dau în primire).

cărţile -

ah

teancurile de cărţi

din cămăruţa mea mai mereu înstelată

ţinând loc de pereţi

ţinând loc de nopţi

ţinând loc de viaţă.

numai agramaţii dorm fericiţi

visând bulevarde întregi de coji de seminţe

şi nici un ghemotoc

de cornet.

Sau …

Oboseală numai

 din mine
 numai oboseala
 mai poate fi clonată.

 numai ea mişcă
 se hlizeşte
 face tumbe
 dă cu pumnu-n masă.

 numai după ea s-ar mai putea face film
 numai ea plesneşte de sănătate.
 numai ea s-ar mai putea înmulţi
 cu vreo femeie
 la fel de neruşinată.

 din mine creşte un somn
 precum o cârtiţă
 ciuruită de toamnă.

 din mine creşte pământ. 

(Din volumul Liniştea de dinaintea liniştei, editura Tracus Arte, 2011)

Este cel puţin  amuzant ca una din puţinele constante logice rămase în obosita zodie a apropierii absenţei mele să fie tocmai asprimea brocardului versic vinician printre faldurile căruia să pot vedea normalitatea ca o linie de legătură întregustul cenuşii vezuviene şi eleganţa proporţiilor vitruviene.

Atunci când foamea de nisip ce durează umede diorame viniciene nu-mi va mai răscroi dahoii din fiecare poem-veste şi daimonul din fiece titlu-poem, am să mă încumet să aflu ce nu spune viniciul dincoace de trecuturile sale paralele. Până atunci, pentru alte câteva zile, încă recitesc transcrierea interviului cu care m-a onorat Paul acum mai bine de 10 zile, superb plonjeu recursiv pe care, încă mi-l rezerv în mod hiper - egoist şi non - onorabil. Dar … va veni.