My Him You
UNOCULAR WIDTH
253 multiple of an eye-ball,
not at all sincretical, painting
my wall. Extatic emptiness
blooming my days, useless
fertility striping my nights.
Nowhere land of titless
fairies mutilated by their
flight magic through silicon
implants, vastly payed by
my sleepless dreams, against
each and every window of
stubborn reality I’ll crush
with my pink spit
aqualudical macerated
thoughts, this Saturday.
OBITUARY OF A BLACK WAITRES
She’s not
Here. Anymore
versus Nomore, inside never
happened friends, drinking with
her, after her death moment,
in all decency did initiated
a warm and rainy diversion
universe, with personal laws
and temporal straws, lived,
just by her, and only then,
when she felt simple as a
laundry electrical rithm,
that she is dying, faster
than her second job pimp,
ever fucked her. Blur.
LĂŢIME NONOCULARĂ
Glob ocular multiplicat de
253 ori, decorându-mi zidul,
deloc sincretic. Vid extatic
înflorindu-mi zilele, inutilă
fertilitate dezbrăcându-mi
nopţile. Nicăieri a tuturor
zânelor fără ţâţe mutilate
de magia zborului prin
implanturi siliconice, în
mare măsură plătite de
visele mele insomniace,
în pofida oricărei ferestre
a realităţii încăpăţânate ce
o voi zdrobi cu flegma-mi
roz, gânduri macerate
aqvaludic, sâmbăta asta.
FERPARUL UNEI PICOLIŢE DE CULOARE
Ea nu e
Aici. Cândva
contra Nicicând, înlăuntrul
unor prieteni niciodată
întâmplaţi ce beau cu ea,
după ce momentul morţii
sale, a iniţiat cu toată decenţa,
un univers diversionist, cald
şi ploios, cu legi personale şi
beţe temporale, trăit doar de
ea şi doar atunci când a simţit
mai simplu decât ritmul electric
al unei spălătorii publice că
moare mai repede decât
peştele celui de-al doilea
job al său, vreodat’a futut-o.
mare jigodie mi-e amaterasu din buzunar
(c) Xiron Xin Marian
Nici azi am aflat. Ca in fiecare zi. Nici-un indiciu. Tot nu ştiu de ce-ai murit. Nici ieri ştiam, în fiecare zi n-am ştiut. În fiecare noapte am pierdut sirul tuturor întrebarilor: de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce aş fi păstrat şirul? de aducere aminte – dacă aş fi aflat răspunsul. De dăltuire a momentului ce ar fi trebuit să fie secunda 1 a imersiunii în nesfârşirea unei disperări fără margini, întristate de fiecare dată când s-ar fi simţit pe sine însăşi în tristeţea mea împacata plutind pe hidoşenia furiei mele, dezlănţuit urlată sub fiecare privire opacă şi sub fiecare zâmbet absent scuipate lumii în repetat-insipidele interacţiuni din’afară spre mine; am uitat de câte ori mi-am dorit să ma las învăluit în răspuns până la a simţi binecuvantarea chinului de a’mi fi dor de tine ca-ntr-o jupuire de viu de mine însumi; am uitat că eram pe unul din masivele din jurul vancouverului, am uitat că eram pe teritoriul cypress bowl recreations ltd, am uitat că mai aveam 80 de metri până în creştetul mount vaughen pe hollyburn peak atunci când în mod uluitor mi-a sunat bătrânul mobil din adâncurile rucksacului, am uitat de bucuria escaladei furios pentru că sunetul simplu zbârnâit al telefonului mobil distrugea pacea sacerdoţială a efortului fizic, am uitat de enervare bucuros că am vazut cum ma sunai chiar tu într-un moment atât de sălbatec de frumos, am uitat cine sunt şi de ce cand în locul vocii tale o altă voce s-a recomandat drept reprezentarea unui procuror de caz care mă anunţa de pe telefonul tău că ai murit la 14:30 ora româniei; am uitat de ce mă miram că mă anunţă cum tu eşti jos la picioarele lui şi-ale altor 8 oameni acoperită de un cearceaf din care se ridicau spre cerul de august aburii petelor roşii de sânge ce impregnau albul textil ce te acoperea cu amorţeala ultimului tău strigăt; am uitat cum am vrut să arunc spre poalele muntelui nenorocitul ăla de mobil şi am continuat să-l apas disperat de ureche; am uitat care ureche; am uitat când am ajuns la poalele muntelui, când am intrat în vancouver, când am ajuns downtown, când am rezervat biletul de avion, când am ajuns pe aeroport, când am părăsit canada, când am traversat oceanul, când n-am observat că sunt deja în europa, când am dat 200 de dolari canadezi taximetristului care rânjea încântat, am uitat că i-am trântit uşa peste încheietura mâinii când a vrut să-mi dea vesta de ploaie uitatâ pe locu’mortului, am uitat de ce i-am ars un cap in gură vecinului tău care bocea cu voce de pizdă excitată, am uitat de ce l-am împins pe tata de-a căzut în cur, am uitat de ce nu-i auzeam pe procuror şi pe medicul legist cum se chinuiau să mă pună la curent cu mersul cazului pe holurile IML-ului, am uitat de ce nu i-am zdrobit rotulele, coatele si barbia rătăcitului tău soţ, am uitat dacă mi s-a parut hilar pompoasă frazarea preotului de la cărămidarii de jos, am uitat tot ce voiau toţi cei care voiau tot ce credeau c-ai fi vrut tu pentru propria’ţi înmormântare, am uitat de cate ori ţi-am sărutat fruntea zdrobită savant machiată de îmbălsămători, am uitat de ce când te-au îmbrăcat în rochia galben pai mi s-a parut uluitor de frumos cât de incredibil de flexibilă pareai, am uitat cum am trecut peste îngheţul ce m-a potopit dinspre creştet spre tălpi când mi-am spus că probabil nu mai ai multe oase întregi, am uitat cât de enormă mi s-a parut că e distanţa dintre etajul 10 şi viaţa de-acolo şi moartea care te aşteptase nepăsătoare printre firele din iarba solului, am uitat toate astea când te-am sărutat pe buze ca pe oricare dintre iubitele mele înainte să închidă capacul şi te-am muşcat de buza de jos şi n-a curs sânge deşi ar fi trebuit să-mi rămâna ceva de la tine; n-am aflat de ce s-au ruşinat toţi atunci, n-am aflat de ce mi-a zis mama că e păcat pentru că eşti soră cu fratele din mine, n-am aflat de ce nu i-am mulţumit celei ce ne era sora vitregă pentru ca m-a târât de lângă cruce în timp ce râdeam încetişor în timp ce ascultam ultimul tău mesaj vocal lăsat pe mobilul meu cu doar 3 zile în urmă; n-am aflat cum au trecut 4 ani fără să aud cum mă suni iarăşi din tripoli, benghazi, palmyra, petra, roma, milano sau florenţa; n-am aflat câte bile de opp, caramele cu haş am comparat cu chihuahuan-peyote intr-o singură noapte, n-am aflat cât de blazat sunt de atunci şi n-am aflat cât de uşor am uitat de toţi cunoscuţii de până atunci; sau poate am aflat şi din nou şi din nou am uitat, am uitat să-mi notez ce citeam, ce spuneam, ce-mi spuneam că voiam sau nu, acum 4 ani, mie, tuturor: v-am citit toate jurnalele, mi-am citit toate jurnalele; mi-e lene să mai visez ceva pentru ale voastre, mi-e greaţă să mai doresc ceva pentru ale mele; ar trebui să le sfârtec pe-ale voastre; aşa c’o să le iert; ar trebui să le rescriu pe-ale mele; aşa c’o sa le uit; am uitat să-mi citesc în palmă; am uitat să-mi plesnesc iubita; am uitat cât face trenul-a până în trenul-b când se’ntâlnesc accidental în gara-c; amândouă cuvintele au ramas aceleaşi: am uitat; am uitat din când în când sau de unde până unde uitarea asta.
XIRON
DISOLUTIONERS GATHERING TRIPP
[INTERPROCESSIVE MIND SLIDING]
(Fragment) “..MMMMMmmmm !!!…iiiiiiaaakkkkhhh !!!…blleAhh !!…HUH!–CE!–cât măsa’n cur am băut?!?…şiii… Ce Mama Dracu’i cu chiloţii aştia de mătase-damă pe cap?!! AoleO-LLeO-LleO! …camera…tavanu’…totu’ se mişcă’n juru’ mi …AaauuLLU!! Mă dor oasele şi toate alea de parcă m-ar fi pitrocit cu maiu’ cinci gealaţi… …greaţa…capu’ ţăndări…aaufff-oleommamămmmhh…”
… Obosit ca un val pipernicit arând un ocean fără hulă, mă trezesc năuc- bocciu cu ochii’ nţepaţi sadic de lampa de birou răsturnată fix lângă ţeasta’ mi pulsand şi bubuind ciudat. Creierul mi-e total expandat în lichefierea’i metalică. Doamne ! Ce dracu’tot gândesc?! Am un gust uscat-cleios-acru în ceru’ gurii şi-mi simt tâmpla stângă şi pometele amarnic jupuite de perii covorului gros. În timp ce mă adun de pe jos cu greutate, îmi revine’ n minte seara trecută dar nu şi restul nopţii. Păşesc spre zona mai puţin densă a întunericului, oarecum oblico-vertical, ondulând nesigur. Despart precaut draperiile grele şi ochii’ mi zvâcnesc spasmodic, înjunghiaţi de hidoasa fantă de lumină. Aaaa! – uite jos piscina’ n care’ am bâldâbâc az’ noapte. Phiiiii !! Iaca poznă! : Sunt la podu’ Nilului, hotel Omar Khayyam. !Alta’ n curu’ Stanii!! …Ceee… parcă… La Dracu’!! Parcă mi s ‘adună gândurile – firicele ‘ntr-un şuvoi-amintire.
[ Ya rabb bekamal-e lotf khass-am gardan...
Divane-ye khud khan o khalas-am gardan. ]
=Switch’d HUMAYUN=
(23 August 2003 h 00.45-Prislop)
”M-am culcat intr-o dimineaţă a lunii Misra, dupa 8 cani cu arak visceral vorbite juma de noapte cu cela zălud:
Djibril-Zeyn-el’abd’Djinn’al Raz-bin Nawaf’ibn’as Sukrek, lângă Maquam-ul lui El XIN cel cu lumina ochilor curăţată în Zem Zem, cel care se simţise îndeajuns de păcătos încât să cheme la Wird doar stelele cele mângâiată de affreti. De mult timp El XIN era onorat la fiecare 5 ani cu un Mulid total aparte. De 20 de ani luam şi eu parte la sărbătoare, cu oarbă râvnă. În precedentele trei ocazii festivitatea îmi dădu’ocazia să mă dezlân în ţăndări de’avană depravare haotică. ‘N’aşa hal încât până şi-un neutru precum swami Vivekananda mă reboteză fără tâlc drept alde prea plecatul cu mintea şi pietatea DHIMM KALIKANZAROS SAHIB-BAZM-OQALAM. De 15 ani numarul demnveniţilor se tot împuţina, ultimele două sărbători fiind deşertate de tot mai mulţi. Iar de data asta chiar şi dervişii ‘ăi rotitori plecară iute goniţi de preaşuia duhoare răspândită de kurbasha mea argăsită şi frăgezită cu urină de pisică.
Uite d’aia nemaiputând noi, eu şi Djibril nu contenisem a comenta aprinşi toata seara şi bună parte din noapte, cât de dat în moaşă’sa mai este Fahr’ad’din Gorgani in “Cronica cea Minunata a Nemaipomeniţilor Mobad, Sahr’banu, Ramin si Vis” şi ce spumoase cârlige narative relevă stilistica ăstuia. Dacă la primele căni de arak mai căzurăm de acord că romanul Gorganianului onziemist ascundea foarte sprinţara pseudognoseologie a hiatusului cert dintre ridicolul monogamiei şi fertilitatea adulterului, pe la a şasea cană pântecoasă de “cârmâzul huryei” deja ne păruiam ca orbeţii, Djibril fornăind ca (hâc!) ăla ascunde o morală de latrină într-o fluiditate de lapte şi miere a discursului, iar eu bălmăjind lugubru că ”- ete fleaşc! d’aia nu mai poate labagiu’ ala de morala lu’ peşte, dân moment ce dă fapt era un sărăntoc scopit d’atâta invidie.” Deja pe la a şaptea cană ne proptirăm frunte’n frunte cu ochii abia mijiţi, zbierând piţigaiat unu’ spre’ălălalt cum că prospeţimea epică a respectivului este ba bengoasa, ba nămoloasă. Mă rog; de la un anumit punct, adânc osteniţi, ne priveam deopotrivă blazaţi-condescendenţi, duhnind de’atâta’ndogăţire : ” - Whazaa’Sahib? – Pai…cu gandu’ la cum se’ntampla alde Hassan’ibn’as Sabbah si gasca lui. – Hai na! ce vrei; proie du jongleur! “. Şi dă’i ‘nainte tot aşa cu inutilul.
P’ormă…îmi amintesc ceţos că’mi trăgeam agasat gluga djallabyei peste ochii’ aproape’nchişi şi mă culcuşam vag ghemuit în nisipul fin, strângând în mâna stângă codirişca scurtă din tibie de ţap a kurbashei şi’n a’ dreaptă cana de tablă smălţuită albastru. Cu creierii bine’ncleiaţi, în timp ce adormeam, bombăneam grohăind răguşit spre Djiby:
“-Ce’z’săşi ? ăăă ? Aaaa! Chestia aia prea rotund amestecată cu…Bine-bine, mulţam de efort, mulţam dă spiel. Numa’căă …mmm…Bă Navlecule!!! Io’s grecotei după dume-nume, dahoi şi daimon după spirit şi chtonogenet dup’a mea născare mhm; şi p’ormă ce şerbetu’ meu tot stai cu curu’n două samare cand ai doar un catâr!? Pă’ bine băă… Eblis Rebegit! Numa’n limita dântre două lumi şoaptele’ţi excitate? ‘Ţ’ar capu’al’reacu’ d’evaziv leşinat! IIIIh!! ‘R’ai’al ‘iaca’lui! că eşti numa o umbră’mpleticită, un suport de burnus, o chicoteală tâmpă de pleoştit Lurens al Rabiei! Un hârdău în care’ncape juma’dă feddan de prostie… cămilele tale au râie bactriană şi tu te pişi împotriva Khasimului dăgeaba căă…tot sub burta calului tau o să crăpi… ş’o să ai tu parte de Meded dân părţi! îîhî..mmşi.. plesni’te-ar amocku’ngg…sukrekit beţiv ce eşti…hrsss…”. Între timp alde Djibril sforăia demult. Activitate la care dealtfel am purces şi eu cu toata voinicia. Presupun. Apoi…
Apoi…mă reunesc eu cu mine însumi într-o amiază târzie arămită de un crepuscul leneş. Mă trezesc subit în faţa moscheii Nebi Daniel (Imaginea acesteia îmi pare de o fulminantă sobrietate, drept pentru care în gând trimit la decojit Moscheea Albastra din ‘Stambul).
În juru’mi nimeni, pustiu de oameni, animale, păsări. De’a stanga’mi şi’a dreapta’mi, două giulgii copte de in iordanizat. ‘Nainte’mi o gramajoară de nisip auriu, siluită de trei picături de sânge. ‘N’urma’mi cinci pene de quetzalli. Deasupra’mi, vibrând în aerul imobil, şoapta transfigurat monotonă a sclavului Bilal: ”… in’sha”llah…Makka!…in’sha’llah…“. Între tălpile’mi crăpate limba smulsă a unui cimpanzeu bătrân. În mâna stânga un kurbash, în cea dreaptă un styl de plumb. Înlăuntru’mi, un volum de vid alb, sufocant prin senzaţia de unicitate neinsingurată transmisă.
Mi se intunecă vederea, mă preling pe pamântul pietros, mă chircesc orizontal şi adorm încovrigat, pentru a mă trezi intr-o hrubă lungă, blând boltită, cu pereţii din cărămizi brune smălţuite. Sub lumina spectrală, vert-fonce, Alexandra îşi hăcuie şevaletul de atelier cu o secure dublă, pe coada căreia e scrijelit stângaci, cu litere înegrite de foc, XIRON. Full Black-Out. Unică Vagă Perceptie…Vid. Vid. Suspensie. …Împietrit urmăresc scena. O stare, un timp, moment cumplit de cunoscut, simţit intim, personal, un moment mereu idem configurativ, o stare de ondulatoriu palpabil, chinuitor de prezent sentiment desfigurativ, o sferă de vaste senzaţii, percepţii, respirate drept năucitor de important cumul transfigurativ…definit drept…EU. Eu.
EU…MERCURIUS Marian. MERCKURYO MARIAN. Mercurius Hiperboreus. Marian Merck-Ur-Y-Om-Arian…Marian Diacu. Abscons ascuns în Măscăriciul Alb al Chintrei de Ambra, AKA White Jester of Amber Kyntra, dit Le Pasquin Blanc du Ambre de Kintre, zis Sahr’el Khalid ibn Kaan Z’Arouz. Eu,Maimuta-Peste, Jaguarul-Uliu, Sabia-Pin, Ghepardul-Delfin, Mimul-Acronim. Eu, ‘Mhrabout Rifiel Kukykokolomo Loloma Macikumba, Disjuns în Ravenis Kalikanzaros Periplousus Chtonogenetou Eu, Kyntrakynokymatrah Amtrashivamidzhar Boddisattva, Eu, Gerizu Drako Pelsagau Kuz Kogaion, alias Kalias Maginulfas Pontifex Verbum. EU, XIN EUXIN. EU, XIRON XIN. EU… XIRON. EU. SALBATICIE, Dementă Arborescenta, Decomprimare, Dispersie, Fuziune, Fisiune, Punct. EU.
!Dar EA? Unde este Ea?! Unde e Moartea!? UNDE? Scânteie. Tresar. Observ. Tresar. Violent. Preaplin sufocant. Îngheţat, gâtuit…observ. Simt, zăresc, percep, înţeleg. Fulgerare de’o secundă, multicoloră, caleidoscopică, erupţie imagistică păzită de nefilimi şi cherubini. Aceeaşi Viziune-Obsesie. Prăbuşindu-se peste mine strivitor. Indiferent de evoluţia fundalului. Atempic. Moartea, Şevaletul, Securea, Hruba, Smaraldiul, Eu. Ritm sisific al respiraţiei. Enorma mea vinovăţie, dureros conştientizată, indefinit Învăluită însă de continuitatea inextricabilă a marşului meu. Haotic in frenezia’i nepăsătoare, furibund în neodihna’i visătoare.
Marşul eternului peregrin spiritual, nemilos cu sine şi crud cu ceilalţi, ars de setea calatoriei, consumat de foamea ţintelor etape. Insensibilitatea hierophaniei culisand pe senzitivitatea epiphaniei. Fecunditatea hagiographiei educată prin sterilitatea olographiei. Autarkeia Graphein. Ideatic mono-sacralic punctuat de factic omni-profanic.
REALITATEA Visului. Există. Dar…există mai ales VISUL Realităţii…”
DISOLUTIONERS GATHERING TRIPP
Returnum Mortis
Necuprins,
Liniştit,
Mor.
Prelins dintr-o datã’n
Secundã, mã opresc.
Se-aude un zâmbet
Icnit, de niciunde,
Din zvâcnit, obosit pretutindeni
De mine, mã opresc mirat.
Ş’apoi, despãrţit, fãrã
Orice altã fulguime,
Încã mai sunt fulgul
De nea,
Neoprit, Neştiut, Cumva.
Puzderii ruine,
Nu m-au putut recompune din mine,
Nu m-au putut apropia de mine.
Nimeni, Nicicând, Undeva,
Nimic, Nicicum, Cândva.
Necuprins dizolvat.
De’aceea dintru azi
Pânã’n nicicând,
Caldã şi grea, cenuşa
Aripilor mele fiind,
Nici vouã, nici mie
O pot da.
Cãci ne-am spoi
Cu ea. Şi am zbura.
1 bici la 11 surugii
în curu’dimineţii bezna cerului ce pomii
îndoaie printre zoaie din nori curgând
şiroaie, priveşte glonţul valsând scurt
fără zbierete de pian, sinucigaş-urmuz
lăsând în cişmigiu pe bancă’mbolduit
biletul ultim
(la spânzuraţi se scoală,
la împuşcaţi se’nmoaie) :
“camera mea mă lua când şi când în burta sa,
toate prietenele sale camere, vo 4 debarale
şi chiar 2 vile cu acoperiş comun întrebând’o
neoprit toate scârbite de-o luna sau 3 sau 9:
- cum poţi înghiţi un asemenea gunoi fără
să-ţi borăşti fierea de spaţiu si vidul de splină
fiinţăseretoninăcretină?!!”
hiatus
Do Not Smile Back!!!
.
şi de la
capăt
başare labial
lipsit de scări
din păr de tapir
pregătite pentru
urcarea în
canonicat;
mori
deodat?
cam da,
cam nu,
vedem.
bagpipe storyteller
predecafonic sound
amara certitudine
coboară linia de
erecţie a ultimelor
trei sfarcuri dând
lapte negru.
ziua cârtiţei
“trăieşti o zi cu benzina curgând spre semaforul alb,
ziua cârtiţei personale, acolo unde oboseala sforăie
în cartilagiul urechii ca o omidă femeie şi bărbat
onduland spre loc cu verdeata, porti cu tine viscolul,
un zâmbet truc învăţat acum mulţi ani de la bunica,
acolo unde stelele te lasă decolorat de ploile puţine,
acolo unde venele albăstrii presărate cu aur şi untura
de porc devin instrumente care te pot trăda în acelaşi
timp, acolo unde zilele au propria grotă în care dispar
în tacere toate călătoriile induse în minte, acolo unde
sufletul ti-e bont si fraged de prea mult timp, ultimul
pahar de vin şi ultima servitute, e viu şi pluteşte pe
un fildeş care devine piatră, rotiţă a fricii de a doua zi,
acolo unde toţi vânzătorii de sclavi transformă apa în
ulei de gătit şi întreabă “tu când pleci să faci ceva?”
AB DANNESIUS
prăfuirea oglinzii
am uitat să-ţi spun lenţi: eşti chiar
tu maestrul care coseşte ierburi gri,
fiece fir uscat sau carnos amintire,
argint coloidal orbindu-te în timp ce
zâmbeşti reconsiderand unghiul de atac al
uitărilor margaretei zidită’n zâmbire.
strâmb învelit de toate legile uitării,
între dinţii de lemn si limba de câlţi,
am găsit vechiul tau cub sinaptic.
aici am întâlnit pentru prima oară
amazonienii mânjiţi cu argilă roşie,
strigau ascuţit zdrenţuind lumina,
aerul era vâscos ca într-o cenuşă
de van gogh mânjind un binoclu prin
care se vedea cum păpuşa de porţelan
a bunicii îşi ascundea goliciunea
cu buzele mici roşii la ultimul etaj
al babilonului în care toate cele
trei fetiţe strigau întâmplător
despre căderea unei frunze albastre
în lumea asta fără fluturi retezaţi
joia când ieşirea din hologramă îşi
tatuează capete de mort în mediu
aseptic în şiruri de 1 şi 0 rotite
spre nord, nadirul ascultă mai rar,
fluxul emoţional se îngustează,
fotografiile au tras cu arcurile
spre noi, nimic nu e întâmplător,
negrul acela costeliv şi ştirb
care ne privea de jos zâmbind.
din carnea unui măr care ştie
cu adevărat moartea adevărata.
AB CENTURIO BELISARIOS
Over Bix Rapacious Grin
Bidonville Brazaville
oasele mele rătăcite
printre altele.
Ştii Bix?
Mingus…e’aici.
Ascult “Mood Indigo” la 3:50 dimineaţa.
Cu fiecare sticlă de gin băută devin
mai patriot, în fiecare felie de lămâie
găsesc picături de sânge de la un
pluton de execuţie şomând din lipsă
de condamnat, orice sâmânţă despicată
mi-e frate şi soră, prieten, duşman,
înghiţit, înghiţiţi, înghiţită, fără propria
limbă, ciclic, precum patriotismul
golit de esenţă, picătură cu picătură.
Oasele eroilor împrăştiate în iarbă,
Gavin Bantock şi Philip Larkin mi-au
spus de 10 ori acum 100 de ani:
“We’re not here, nore there,
We’re on the edge of
Everywhere.”
(A.M. – Pentru mine, nu în poezie
ci…ca oameni, a, b, c, x, y, z,
sunt cazuri; poate şi w.
B.C. – Tu eşti un caz Xiroane.
X.X. – Nu. Sunt suma tuturor
cazurilor dezvoltate în urma
întâlnirilor cu mine. Nu îmi
asum vreo sinucidere din
dragoste, nu mă ascund
în visata de voi jarişte, nu
pot desţeleni mirişti de
gând, nu sunt o rarişte.)
Ascult “Mood Indigo” la 3:50 dimineaţa.
Armina doarme goală, un zâmbet alb
bătrân de 2 ore, deja m-am masturbat
de 2 ori privindu-i coastele valuri verticale
respirând molcom, intru în baie, privesc
absent în oglindă, ţigare stinsă’n colţu’ ăla,
pe gresie frunze cărămizii, toamna există
doar în clipa zăririi dintâi, gin, brânză sărată
uscată, amintiri: 1927, ploaie în şoapte gri,
Londra, Leon Bismark “Bix” Beiderbecke
Frankie Trumbauer&the band, Palladium,
Fancy ladies&absinth, Bix doar gin, nu
văd ceva prin praful ferestrei, nu mai am
chef de revelaţii, mă îmbrac fără a scrie
bilet pentru, tricoul rupt, chei, ies.
XIN
Ziggy cursing Morphine Polly
(c) Xiron Xin Marian
mă Kemp! nu-ţi tăia venele ca
ultimu’ bou. Spune-mi simplu:
“Hai frate să ne-o tragem!” O să
te refuz, te refuz, nu contează
cât o sugi ca să strângi bani
de operaţie, nu-mi pasă cât de
mult suferi ascuns în trupul
greşit, migala croielii ce compune
gestul, privirea în aşteptare silnic
vibrând a Níke, felul greţos al
rezemării tale voit nepăsătoare,
toate’s irelevante şi doar din
lipsă de scuipatoare se abţine
de la vomă tejgheaua barului.
Ai torturat oribil cinci pinguini,
le-ai vopsit penele în verde-smarald
dând asigurări frivol vegetale fără
să te fi’ntrebat cineva ceva,
mi se rupe de toate astea, de tine,
cât de disperat poţi fi de mi-ai
ascuns mie pinguinii verzi
în rucsac?
Madness Blues
Nici’o locomotivă, tăcere în lungimea şinelor,
2 vagoane se deconstruiesc departe, la ultimul
etaj, un cuplu dispare la primul etaj, oamenii
surzi nu fumează mirosul de cărbune încins,
faruri fără sens nu mai ştiu ce caută sub tine,
pe cine, părinţii tăi nu mai ştiu de cât timp ai
uitat de unde vii, maşini se întorc din nou sub
străzi vechi, un singur motor din ce în ce mai
umed, se sting pe clădiri reflectoarele, părinţii
tăi se caută sub tine, fântâna publică tace
uimită în gropile de pe marginea peronului,
sexul devine o congestie fără sens care
fumează, primul etaj dispare în timp, tu ai
uitat din nou de unde vii, părinţii tăi chiar
aşteaptă din ce în ce mai departe, oare pe
cine, pe cine caută ei sub tine, şi pe cine
reconstruiesc în timpul umed, într-o limbă
tăcută, peronul ţi-e din ce în ce mai departe,
ţi-e din nou sete, din nou pierdut la ultimul
etaj, mirosul de cărbune încins de sub tine
aşteaptă fără sens locomotiva, 2 vagoane
tac pe şinele vechi, o ţigară fumează mut
apa de la fântâna publică, oamenii se întorc
în congestie, clădiri se construiesc în gropile
de sub străzi, umede se întorc şi reflectoarele,
timpul leneş dispare, cel grăbit reapare, din nou
ai uitat de unde, pe cine oare, pe cine ştii tu?
O sete de tăcere, reflectoarele de la ultimul
etaj, se sting.
La géode du mot , Hrib, Leo,
et les raccourcis de mes
Pages Jaunes
În toate gingirliile negrul are gust de nisip cernut printre
dinţi, în toate cilibiile 6-6 nevasta are gust de zar 1-1
pierdut sub parandărăt, în toate argintiile casa are gust
de chei care nu mai deschid uşa pentru mine, în toate
chinezăriile frânghia are gust de săpun masturbând laţul
din dinastia ming cu gatul tatuat “leo” sub capul de sub
creanga marcată cu un cartuş tang.
În toate benzinăriile dimineața începe cu un spam util de
la pompă și dintr-o dată am senzația că trăiesc o zi falsă
cu soare fals într-un bloc fals, mi-aprind țigara deschid
fereastra, dintr-o dată străzile încep să descrească
tăcerea distanţelor chiar din fața blocului, senzația asta
crește în mine atît de mare încît la un moment dat cred
că vrea să mă suprime, soarele fals fiind copt a’ntunecime.
Privesc lumea printr-o fereastră deschisă cu toată încrederea
că moartea poate fi tot o fereastră deschisă spre cripte cu
frigidere pline de vin şi jointuri king size, dintr-o dată simt gust
de sirop de vișine e sângele meu îndoit cu efedrină unda de şoc
se propagă infinit în mine apoi pe străzi pe cerul întins peste
blocuri, toată lumea capătă gust dulce acrișor, văd o pereche
de delfini albi înotînd în aerul duce acrișor purtand plase pline
cu maci agăţate pe aripa dorsală.
Mă îndoiesc de ființa mea fiindcă mi-e mai la-ndemînă decît
să-l acuz pe dumnezeu că îmi trimite dimineți spam pe ronduri
de flori false în faţa benzinăriilor false, eu însumi aș putea fi
un mesaj trimis oamenilor în junk mail, aoleo! leo e o…uitare de
stare, covrigi cu mac si lacrimi de ciment alb se sperie de mine,
apoi am brusc o senzație de bine și sunt sigur că în toate
benzinăriile mașinile verzi sunt alimentate cu lapte, cele gri
cu fapte, cele negre cu şoapte, că lumea își zîmbeșe în vitrine,
că toate femeile au buzele rupte din cel mai dulce vișin în care
cresc cireşe ce cred că’s măceşe.
Hrib s-a ascuns în propriul său trib, 27 de corbi mi-au învelit
moara gândurilor în umede feşe, mi’au spart valţurile ideii cu
o rangă lisă luată pe rând de fiece corb, nu îmi mai pasă,
lumea se uită în mine prin fereastra deschisă și mă
gîndesc că aşa a fost de la început.
Webocracy
Pseudo-fragment din cartea “Arta de a iubi” de Don Miguel Ruiz
(care nu ştia să xironească)
Imaginaţi-vă relaţia perfectă. Vă aflaţi într-o stare continuă de fericire perpetuă (pentru cine nu ştie şi nu crede - fericirea perpetuă este o iluzie ciclică – deopotrivă asasin şi salvator - ce ne’nvăluie în şi dinspre nevoie, mai supărător şi dens decât fantoma unui ţânţar cu dinţi de diamant), pentru că trăiţi alături de bărbatul ideal sau de femeia ideala. Cum aţi putea descrie viaţa alături de o asemenea persoană?
Ei bine, relaţia cu o asemenea persoană ar putea fi comparată cu relaţia cu un câine. Un câine nu poate fi altceva decât un câine. Orice aţi face, el nu se va schimba. Acelaşi lucru este valabil şi dacă aveţi o pisică sau un cal. Orice animal este ceea ce este. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un blog sau un portal. Orice portal este un portal. Nu poate fi altceva. Acceptarea acestui adevar în relaţia cu alţi oameni este foarte importantă. Un om nu poate fi în mod definitiv schimbat de catre un altul fără a accepta asta (cu excepţia acţiunilor fundamental negative prin care îi anulezi existenţa fizică).
Un OM. Fie il iubim aşa cum este, fie nu. A încerca să-l schimbăm pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca şi cum am încerca sa schimbăm un câine, o pisică sau un cal. Orice om este cel care este, inclusiv noi înşine (minus ăl cu almanahele) . Este la fel in cazul dansului: fie doreşti să dansezi, fie nu. Trebuie să fii complet sincer cu tine însuţi, în ideea că nu se poate să dansezi şi să te simţi bine dacă tu nu doreşti acest lucru. Numai cine înţelege acest adevar profund simplu, poate deveni suficient de lucid pentru a-i putea vedea pe cei din jur aşa cum sunt, nu aşa cum doreşte el. Dacă aveţi într-adevăr un câine sau o pisică, gândiţi-vă la relaţia cu animalul. Să luăm exemplul relaţiei cu propriul câine. Animalul ştie perfect cum trebuie să se poarte cu dumneavoastra. Cum reacţionaţi atunci când câinele greşeste? Orice i-aţi face, lui nu-i pasă pentru ca vă iubeşte oricum. sau poate nu. Câinele aşteaptă nimic de la dumneavoastră. Sau poate da: aşteaptă câteva chestii simple. Însă! Cum stau lucrurile cu iubita sau iubitul dumneavoastră, cu soţul sau soţia, iubitul sau iubita? Aceştia au atât de multe aşteptări, şi în plus se mai şi schimbă tot timpul pe ei înşişi inclusiv propriile aşteptări. Sau nu.
Câinele este responsabil pentru jumatatea lui de relaţie cu omul. Când tu, stăpânul lui ajungi acasă, câinele latră de bucurie, dă din coadă, îşi sare fericirea odată cu sinele qvadruped către tine. Îşi joacă foarte bine rolul, iar omul ştie că este un câine perfect inserat în condiţia de câine. Cei care îsi iubesc cu adevarat animalele îşi joacă la rândul lor perfect rolul: le hranesc, mangaie, se joaca pe ei înşişi în clipele deconstruirii de sine prin joaca non-ludic afigurativă cu aceste extensii vii ale conceptului de “colateral-been” . Îşi iubesc aparent necondiţionat animalele, aşa cum şi acestea îi iubesc aparent necondiţionat pe ei. Ambele părţi îşi asumă partea de responsabilitate pentru o relaţie înterdependentă voit reconfigurativă.
Marea majoritate a oamenilor îşi poate imagine foarte uşor un asemenea tip de relaţie cu un animal, dar nu şi cu un alt om. Oare de ce? Cunoaşteţi pe cineva care nu este perfect? Câinele nu este altceva decât un caine, iar acest lucru nu vă deranjează. Nu vă simţiţi mai vast responsabil pentru el, nu doriţi să-l faceţi să devină un alt caine. La randul său, patrupedul canin sau chiar cel felin, nu încearcă obstinat să facă din dumneavoastra altcineva decât cel care sunteţi, de pildă un stăpân mai bun. De ce aţi încerca atunci să transformaţi o femeie într-o altă femeie, sau un barbat într-un alt bărbat? De ce nu sunteţi dispus să îi acceptaţi aşa cum sunt? Cât de necesară vă este transformarea bipezilor conlocutori? De ce?
Poate că vă gândiţi: “Ce să mă fac dacă nu mă aflu alături de femeia potrivită sau de bărbatul ideal?” Într-adevar, trebuie să alegeţi femeia potrivită sau bărbatul potrivit. A fi sau nu în stare, e deja o altă descindere în raiul propriilor slăbiciuni şi o altă escaladă în iadul propriilor limite, aparţinând altei porţiuni din ritualul retro-socializării de cuplu. Cine poate fi aşadar partenerul potrivit? Cineva care doreşte să meargă în aceeaţi direcţie cu dumneavoastră, care este compatibil cu valorile şi convingerile dumneavoastră, dual-convergent din punct de vedere emotional, reacţional, fizic şi spiritual?
Cum puteţi ştii dacă partenerul dumneavoastră este potrivit? Să spunem că sunteţi bărbat şi că o femeie doreşte să vă aleagă drept partener de viaţă. Dacă ar exista o sută de femei aflate în căutarea unui barbăt, câte dintre ele ar fi dispuse să vă aleagă pe dumneavoastră? Raspunsul este simplu: nu aveţi de unde să ştiţi. De aceea, este nu neapărat benefic vouă, ci strict necesar, să exploraţi şi să vă asumaţi un anumit risc. Eu nu vă pot oferi un răspuns general valabil; însă: femeia cea mai potrivită pentru dumneavoastră este femeia pe care o iubiţi aşa cum este, cea pe care nu veţi încerca să o schimbaţi în vreun fel. Aceasta este (în mod teoretic) femeia potrivită pentru dumnevoastră. Dacă găsiţi o asemenea femeie, iar ea, prin toate particolele existenţei sale inter-relaţionale, va raspunde cu aceeaşi atitudine, atunci sunteţi un om al dracu’ de norocos. Puteţi dăltui zilele fericirii comune.
Aidoma si cu Site-ul, Blog-ul, Portal-ul.
Ne Mai Rămâne Ceva? Da. Prietenii Şi duşmanii.
p.s. Singuratatea se câştigă om cu om, nefiind ea singurătatea o ceremonială retragere cu torţe, ci un urcuş natural total ne-golgotic. Succes în urcuşul căutărilor! (VP + XX)
© Xiron Xin Marian
Un Banchet între Prieteni
de james douglas morrison
Vai mie! sunt bolnav de îndoială,
în ochii tuturor, în lumina anumitor
nemiloase obiceiuri sudiste.
Slugile au puterea,
bărbaţii câinoşi şi ticăloasele lor femei,
sufocându-ne marinarii sub peticite cârpe.
Sunt sătul de feţe obstinate
holbându-se la mine din turnul TV!
Vreau trandafiri în umbrarul din grădina mea, te-ai prins?!!
Prunci regali, adevărate rubine,
trebuie acum să înlocuiască avortaţii
străinii din noroi
aceşti mutanţi, hrană de sânge
pentru planta deja arată’napoi în pământ.
Aceşti mutanţi aşteaptă să ne ducă în grădina ciopârţită.
Oare ştiţi cât de palidă şi deplin zănatecă
vine moartea la o oră ciudată,
neanunţată, tu nefiind mereu nepregătit pentru ea,
cea venind ca un oaspete mult prea prietenos ce l-ai adus in propriul pat?
Moartea face îngeri din noi toţi şi ne dă aripi
acolo unde am avut, umeri tineri, netezi ca ghearele corbilor.
Nu mai vreau bani, nu mai vreau straie strălucitoare!
Acest regat special pare de departe cel mai bun
până când falcile sale speciale vor dezvălui incestul,
molateca supunere la legea omului legumă.
Eu nu voi merge in acest regat!
Prefer un restrâns festin al prietenilor
în locul acestei enorme familii.
translated by xiron xin
Banchet fără Platon (1969) 8.0101
DANTELĂREASA, CRANIUL, ANSA ŞI MIRTUL
În Delft,
Ierţi şi aştepţi, nesfârşit ai răbdare,
Mărinimia ta, oftalmic uită, zâmbetul unic,
Rit comun clipelor triste, demoni de timp,
Suferinţe scuipând, gri ametiste, orbilor
Nori ce uită să plângă invidios, glasul
Erotic al tuturor lor, doamnelor albe cu
Rânjete negre, dormind cotropite la sân
De Maciste, purversus aldin sâsâind plural,
Un zumzet umed post-orgasmic separându-te
Straniu, pe tine de restul, cruciat labial ce încă
Aşteaptă, nemurirea plăcerii, devot în ulei aşezat
De Hals, Holbein ori Lucas cel bătrân, pe pânze
De păianjen expuse’n Ithaca, turbă moale trupul
Femeii, arzând dezbrăcarea de origini, clipind
Tiptil, povestind crucificarea’n sărut, după iubire,
Sidefiu post-partum spermic negravat de Albrecht,
Existând fără scop, neştiut ritual la capătul nopţii,
Visată nuntire împletind priviri, coapse şi sfârcuri,
Amar castel kafkian, ţie femeie, neasemuită, MURIRE.
XIRON XIN
11.11.2010
Howard Allen Stern 9/11
9/11/, howard allen stern, new york © Xiron Xin Marian
Context:
Stern şi-a dorit o carieră în radio, de la vârsta de cinci ani.
În timp ce urma cursurile Boston University în 1975, a co-găzduit un program de comedie la postul de radio al campusului, WTBU. Şi-a făcut debutul ca profesionist la WNTN în Newton, Massachusetts, în acel an.
Începând cu 1977, dobândeşte în cei doi ani petrecuţi la WRNW-Station (Briarcliff Manor, New York) într-un ritm exploziv-progresiv, o tot mai mare şi “stupid-naturală” experienţă on-air şi chiar managerială (după cum afirmă spre propria uimire ironică). Arată o personalitate mai puţin sălbatecă şi mai deschisă pe întreaga perioadă 1979-1980, la showurile matinale produse la WCCC in Hartford, Connecticut şi WWWW din Detroit.
În 1981, se produce faimoasa asociere cu Tomboy-speaker-ul Robin Quivers la Radio-WWDC în Washington-DC unde găzduiesc împreună schimbul de dimineaţă al permanenţei. În anul următor, Stern lucrează după-amiezele programului de la WNBC în New York City, unde esclada certurilor cu managementul – “Era absolut necesar să-mi bag picioarele şi ce mai aveam pe-acolo în fiecare frază cretină a cretinilor care se jucau de-a şefii cu mânecuţe de contabili-număratori din anii 20″ - a condus la concedierea lui.
În 1985, Stern avea cel mai mare rating al staţiei WNBC, susţinând o cotă de piaţă de 5,7% . La 30 septembrie 1985, Stern şi Quivers au fost concediaţi pentru “diferenţele conceptuale ireconciliabile în relaţia cu managementul”. Care management afirma într-o declaraţie de presă: “De-a lungul timpului, noi am depus un efort continuu, conştient şi foarte onest, în a îl face pe domnul Stern conştient de faptul că anumite elemente ale programului său trebuie să fie schimbate”, “Nu cred că este potrivit să spun în mod specific ce s-a întâmplat între noi şi domnul Stern şi ce cuvinte a folosit acesta ( ! )” declara directorul de programe John Hayes, cel care era alintat de Stern drept ” Incubus “.
În 1992, Stern credea cu tărie că Thornton Bradshaw, preşedinte executiv al RCA – trustul media ce deţinea WNBC, a decis că nu se mai poate înghiţi programul de “Purgaţie sonică Stern” şi a dispus concedierea lui. Atipica pereche de radio a păstrat legătura cu publicul WNBC pe tot parcursul lunilor octombrie şi noiembrie, devenind ireali clubberi-turişti care se produceau cu propriul show ţicnit pe unde’i apuca foamea, veselia sau doar nevoia de a spune tuturor ” Let’s get the fuckin’poison out! “
Este reangajat en fanfare pe 18 noiembrie 1985 de “New York City rock station WXRK” – marele stat major de unde va servi tuturor plăcinta radiofonică reţetă proprie…pentru următorii 20 de ani ( !!! ) înainte de a pleca în 2005 (conform cu ceea ce spera încă din andolescenţă) la Sirius XM, un serviciu de radio necenzurat cu transmisie asincronă prin satelit.
În acest timp, Stern atrage un vârf de audienţă de aproximativ 20 de milioane de “clienţi” pe 60 pieţe-radio din Statele Unite şi Canada. Stern şi-a început strădaniile în televiziune în mai 1987, atunci când WNYW, post de televiziune “de vârf” al Fox Broadcasting Company, cauta un talk-show de noapte nou pentru a înlocui clasica Late Show găzduită de Joan Rivers.
Cinci episoade pilot a câte o oră la un cost total de aproximativ 400.000 dolari, au fost filmate succesiv dar datele pentru broadcasting tot nu erau stabilite.
Până la mijlocul lunii iulie, fără vreun anunţ oficial, Fox a anulat propria opţiune de a lansa on air showurile. Paul Noble, fostul producator executiv pentru WNYW, nu a fost niciodată anunţat despre motivele pentru care reţeaua-mamă a extras episoadele-pilot “de pe ţeavă” şi le-a trântit pe raft. Hilar, deoarece ( spune crazy Paulie: ) ” – Conform standardelor de astăzi şi nu doar cele ale lui Howard Stern, acele slot-uri pilot erau de o blândeţe absolută. “
Noble adăugă totuşi: ” Ei, (Howie şi gaşca lui) nu erau genul de “chestie” în care un post de televiziune local din New York (oricare post) să fi fost pregătit să se implice în acel moment. ( …Ei… ) Erau mai mult ca orice alt “Show-Bizz-Gang” al vremii incontrolabili şi practicau avant la lettre un tip de radio ”off-the-wall.“
HDH2 însuşi (Hairy Dick Head Howard) se descrie ca “Rege Al Întregii Mass-Media” pentru succesele sale în afara Showului de radio (propriul turf prin definiţie). Din 1987, cariera sa de televiziune a inclus mai multe brand-uri de emisie tip “late-night show” şi câteva showuri speciale pay-per-view qvasi-legendare.
Este autorul cărţilor “Private Parts” (1993) şi “Miss America” (1995), care împreună au petrecut o uluitoare perioadă de 36 săptămâni în vârful listei The New York Times Best Seller. “Private Parts” este ecranizat în 1997 într-o dementă comedie autobiografică, Stern fiind deopotrivă co-scenarist şi Lead Man alături de membrii din stafful de producţie a … aţi ghicit: emisiunilor de “Dezvăţături Radio” marca Stern: Mary McCormack, Paul Giamatti, Michael Murphy, Robin Quivers, Fred Norris, inclusiv producătorul său Gary Dell’Abate şi scriitorul stand-up-man Jackie Martling, fiecare jucându-se pe sine însuşi. Filmul a avut încasări de 14,6 milioane în primul week-end, ajungând la peste 41 milioane dolari doar în Statele Unite.
Dar…
Însă…
Totuşi…
• Toate astea, au fost şi sunt, atributele infailibile şi inexpugnabile ale regatului legendar peste care HDH2 tronează ca un despot absolut. Neîncetat.
Cu o singură excepţie. Uriaşă!
• Momentul în care Howard Stern s-a reîntors (fie şi DOAR pentru o zi) în NORMALITATE. Segmentul extras atempic din continuitatea vieţii sale frenetice, atât de acut şi prezent încât se retranslează în CEVA intens obscur şi complet confuz.
• Pentru Stern, pentru gaşca Stern, pentru 52 de state federale, pentru lumea întreagă.
• Nine Eleven; 9/11; 11 Septembrie 2001. New York City. New York State. U.S.A.
Trebuie.
Chiar trebuie să folosim un clişeu.
Chiar era o zi normală.
Chiar şi pentru Howard Stern.
personaje:
Gary Dell’Abate – producător show
Robin Quivers – co-prezentatoare
Directorul general al WXRK station
Membrii cheie din “Gaşca Demenţilor”
2 fani, 1 star radio, 1 avocat,
alţi apelanţi telefonici.
02:18:00: Gary Dell’Abate întrerupe clasica bătaie de joc la adresa lui Pam Anderson pentru a raporta că un avion a lovit World Trade Center. Nimeni nu are vreun indiciu sau vreo bănuială despre gravitatea a ceea ce urma să se întâmple.
02:19:00: Howard glumeşte despre sentimentul că a devenit brusc marele anchorman (prezentator de ştiri) Dan Rather de la CBS News, imiţând speakerul plin de el care dă legătura plictisit la corespondentul de ştiri din teren cerându’i sclavului media ceva fresh-meat, ultimele detalii pe subiect.
02:19:30: Gary Dell’Abate se întreabă cu voce tare dacă terorismul internaţional este o posibilitate.
02:21:00: Echipa din studioul de emisie îşi reia discuţia despre Pamela Anderson.
02:25:00: La doar opt minute după ce ascultătorii emisiunii lui Stern au luat la cunoştinţa despre primul atac, apar rapoartele că un al doilea avion s-a izbit de World Trade Center. Acum, nu mai există vreo îndoială: Este terorism!
02:28:00: Un Stern furios spune, “Nu pot face afirmaţii, dar stiu cine este. EI O FAC AICI, CHIAR ACUM!“ Howard este sigur că tocmai are loc o misiune sinucigaşă a fundamentaliştilor islamici.
02:29:00: Stern spune: “Suntem în război.Dar cu cine suntem în război?“
02:31:00: Un apelant telefonic consideră că “toţi ăştia cu capetele’n prosop ar trebui să fie daţi dracu’ afară din ţară. “
02:33:00: Un apelant din alt film intervine cu o glumă despre Pam Anderson. I se taie macaroana instant.
02:34:00: Stern este PRIMUL care menţionează numele lui Bin Laden. Live. “Glumeţul de şoc” are un avans consistent pe curba gândirii în această dimineaţă de septembrie înaintea oricăror instanţe media, politice ori militare oficiale ba chiar a multora oficioase.
02:59:00: Boom-report – Un avion comercial avion s-a prăbuşit peste Pentagon. Sau s-a înfipt?
03:09:00: Stern se lamentează că nu s-a făcut suficient pentru a opri tot acest rahat şi pe parcurs nu ratează ocazia de a numi Franţa o gaşcă de “falşi” .
03:11:00: Stern o anunţă pe Robin că driverul limuzinei ei “se cară dracu’de’aici şi nu’i pasă cum ajungi acasă. “ Intermezzo-ul e un pasaj subtil marca Stern a cărui menire este de a adăuga un petic de frivolitate relaxantă.
Nimeni nu este sigur dacă nu cumva ar trebui să renunţe şi să părăsească sediul radioului oricum. Howard se întreaba cu voce tare de câteva ori dacă mai are vreun rost să continue showul. Directorul general al postului îl asigură că spectacolul face un mare serviciu pentru toată lumea de-a lungul şi de-a latul ţării mai ales că este retransmis şi de alte staţii radio; oferă astfel tuturor ascultătorilor de a diseca situaţia.
03:13:00: High-Pitch Eric (Eric Piţigăiatu’ ) membru de vază al “Găştii Demenţilor” sună şi-şi zbiară părerile şi reacţiile vis-a-vis de situaţie. Trebuie sa recunosc am cam râs. Acea voce, omule! Gagiu’ sună oricum permanent panicat.
03:13:30: Turnul de sud al World Trade Center se prăbuşeşte.
03:43:00: Turnul de nord al World Trade Center se prăbuşeşte.
03:44:00: Cineva întreabă, “Ce am facut sa merităm asta? “
04:03:00: Howard este total transformat, vocea sa are un ton alb/rece, spune către nicăieri că de data asta este o situaţie diferită faţă de Vietnam şi că este dispus să se înroleze în secunda doi ca voluntar într-o misiune de pedeapsă. Un apelant spune la fel de sec şi alb în furia comună tuturor: “Sunt cu tine omule, chiar in spatele tău, vin şi eu. “ Mi-aduc aminte de un sentiment similar exprimat ulterior de către managerul de atunci al New York Mets – Bobby Valentine…
04:03:30: Gary se întreabă cum va explica tot ce se întâmplă în acel moment fiului său.
Între diversele momente mai clare apar puzderie de rapoarte eronate despre avioane: câte altele mai lipsesc, cât de mari sunt, de unde au plecat şi unde se îndreaptă.
Piesele de puzzle se potrivesc cât de cât acum, după ce a trecut aproape o decadă, tabloul general este sau pare altul; însă fisierul audio este un memento istoric despre cât timp le-a luat să lipească ciozvârtele de informaţii împreună; este o dioramă deja clasică a emoţiilor trăite în timpul acelei confuzii în masă.
http://anabasiskalikanzaros.blogspot.com/2010/09/howard-allen-stern-and-da-bad-guyz.html
( active link … *to be watched full screen* )
A fost, desigur, Ziua Ce Nu Putea Fi Concepută în chiar momentele în care se petrecea. Nu există cuvinte scrise în miile de tone de ziare şi cărţi apărute ulterior sau rostite în zecile de mii de intervenţii TV de atunci, cuvinte care să capteze mai natural de-atât elementul uman al trăirii momentului 9 / 11 , mai simplu şi stupid decât Stern şi gaşca lui sau măcar cu aceeaşi acurateţe ca cea redată de aceste fişiere Audio-video.
Bunînţeles, Fişierele Audio-Video vin din amintirile private şi securizate pentru oricine altcineva în afara celor indicaţi de chiar el, posesorul acestei memorii: Hairy Dick Head Howard. Şi bunînţeles le-am folosit fară ca Howie să-mi fi dat acces la blogul său privat. Exact cum s-a întâmplat în 2001: Stern accesând propria’i normalitate fără a’şi da acceptul sie însuşi. Well…shit happens. Plus that now as then “Shit” is used in a collective sense in this phrase, and is always singular.
sources: aol, amazon, dark_hours_blog.org, megavideo, ovg_news_reel_vids, wiki, wcqj
preluări, traducere, reconfigurare – xiron xin
Howard Allen Stern 9/11 10.0101
[ dacă ţi-a plăcut acest articol şi vrei să citeşti mai multe, ţine pasul cu BoomLIT şi abonează-te prin feed sau prin newsletter-ul zilnic pe e-mail. de asemenea, găseşti cele mai importante titluri pe Facebook sau Twitter. ]
GRAPHEIN CHAOSI 5
COMPUS
Superbele Deosebiri
Dintre
Intimitatea de doi
Cumulativ sexuală
Şi
Intimitatea de grup
Disociativ asexuată.
POSTULAT
În grup întotdeauna se pot “întâlni” doi.
Dar după întâlnire déjà nu mai fac parte din grup.
COROLAR
Şi pot redeveni fiinţe sexuale.
PARADIGMĂ
În grup se pot întâlni “doi” fără a deveni fiinţe sexuale.
Dar “unul” (al treilea) poate redeveni bios sexual datorită lor.
COEXTRUZIE
Infinisajul riscă dar nu asigură
Infinitajul bucuriei valorice.
PROEXTRUZIE
Uite:
Cu 25 zile’nainte de “Zorii Poetici” Aezii anuţau Agora. Cu 22 zile’nainte intra fiecare în Elapsileia: abordau o Dietă Anume, O Respiraţie Anume, îşi asumau O Privire, Un Zâmbet Anume, Dimineaţa Purgaţie, Seara urcau dealurile dimprejurul Athenei, Molcom, Negrăbit, Necăutând Vârful Dealului ci Limita De’nălţime unde puteau Declama, Recita, Şopti, Striga, Simţi, Uita, Ceea Ce Urma. Seară de seară, Zi de zi, Noapte de noapte, Vis de vis, Spaimă de spaimă. Cu 2 zile’nainte, se izolau întrutotul. Ce poţi face 2 zile?
XIRON XIN
: DIOCEZA VERSICĂ :
•
Gripa sezonală dispare în dorul de tată
răceala în oase iertând racourci de tristeţi,
gropilor verzi din uitare croind volum.
•
De ce morţii mătii plângi pentru sângele meu
întreabă genunchiul drept răsucit spre lacrima
neştiut mincinoasă la coasă de gânduri.
•
Borta avortului poate’nghiţi vaierul verii
femeilor pretutindeni: în baie, în living, în
piaţă, în viaţă, mai ales sub umbrelă la plajă.
•
Somn sub lumina lunii în ultim pătrar pot
cere şi câinii castraţi chimic din bunăvoinţă
bipedă căzând peste iarba firav urinată.
•
Oribil e ritmul unei tresăltări,
cuvântul ce ascunde agrest
ipocrit, adrenalina.
•
Timpul, absinth versic, afluent de oţel
al căilor ferate din inima poetului, călău
ce nu permite trenurilor poeme să se
izbească’ntre ele, să se strivească divin,
să devină, operă.
Temudjin Borckchuu
SCARS SHADOWS
1. Timpul, absinth versic,
afluent de oţel al căilor
ferate din inima poetului,
călău ce nu permite
trenurilor poeme să
se izbească’ntre ele,
să se’nlănţuie orb, să se
strivească’ntrepătruns,
să fie, zdrobitor accident
blestemat să devină,
operă.
2. Cu fiecare sticlă
De gin devin mai
Patriot, în fiecare
Felie de lămâie
Găsesc picături
De sânge de la un
Pluton de execuţie
Şomând din lipsă
De condamnat,
Orice sămânţă
Despicată mi-e
Frate şi soră,
Prieten, duşman,
Înghiţit, înghiţiţi,
Înghiţită, înghiţite,
Fără propria limbă,
Fără prezenţă;
Ciclic, precum
Patriotismul.
Seminţe uscate,
Curate, uitate pe
Fundul paharului.
Oasele eroilor,
Împrăştiate.
xiron xin
Salvador de Madariaga – Ger Vulcanic
recenzie, salvador de madariaga © Xiron Xin Marian
“Inima de Jad” Autor: Salvador de Madariaga.
Titlu original: “El corazón de piedra verde”
Tara: Spania. Limba: spaniolă.
Gen de roman: istoric. Data publicării: 1942. Publicat în engleză: 1944.
Tip de printaj: hârtie poroasă (Hardback)
“El corazón de piedra verde” este considerat de critica de ieri şi de azi un exemplu excepţional al literaturii de limba spaniolă-modernă.
Sumarul intrigii
Cartea este o lucrare de ficţiune istorică petrecându-se în legendarul Tenōchtitlān clădit pe lacul Texaco (Mexico City de azi) , spre sfârşitul erei pre-clasice a oraşului.
Salvador descrie viaţa de zi cu zi a oamenilor din antichitatea aztecă, deopotrivă commoners (funcţionari, comercianţi şi războinici) şi upper classes (preoţi, nobili, şi oficiali ai guvernului). Secţiunea “Mexicană” conţine o mare cantitate de simbolism aztec, referinţele geografice, politice şi religioase şi datele istorice fiind culese de Madariaga din cei mai diverşi autori imaginabili, pornind de la Bernal Diaz del Castillo şi faimoasa sa “Adevarata Istorie a Cuceririi Spaniei Noi ” (EN – “True History of the Conquest of New Spain” , Español – “Verdadera Historia de la Conquista de la Nueva España” ) .
De asemenea, romanul povesteşte istoria şi dezvoltarea celor din clanul Manriques, o familie de nobili spaniolă, precum şi detalii şi aspecte ale vieţii din Spania în secolul 15. Familia Manrique trece prin evenimente istorice majore, cum ar fi recucerirea Spaniei de către Ferdinand al II-lea de Aragon şi Elisabeta I a Castiliei, expulzarea evreilor din Spania în 1492, primire lui Cristofor Columb de către “Sinţii Regi Catolici” la Torremala de două ori (în plin episod de instaurare a Monarhiei Sfintei Familii Catolice) , ştirile despre descoperirea Americii şi relaţia dintre familie Hernán Cortés şi Manriques.
Merită citită măcar pentru atmosfera parcă palpabil în sepia şi totuşi însângerată sau frenetică în felii diverse precum Quipurile multicolore.
Salvador de Madariaga
Fiul unui ofiţer al armatei spaniole, Salvador de Madariaga se naşte la 23 Iulie 1886, în La Coruña, Nord-vestul Spaniei. Pleacă la Paris unde studiază la insistenţa tatălui său şi se califică drept inginer; abandonează continuarea studiilor politehnice angajându-se la Căile Ferate Franceze în anul 1912. Renunţă şi la acest job pentru o carieră ca jurnalist la The Times unde ajunge în preajma izbucnirii Primului Război Mondial. În 1921 se alătură Secretariatului Ligii Naţiunilor de la Geneva, ca ofiţer de presă şi în anul următor este numit şef al secţiunii de dezarmare a Ligii Naţiunilor. Din 1928 până în 1931 a fost profesor de studii spaniole de la Universitatea din Oxford. După căderea monarhiei spaniole în 1931, republica spaniolă l-a numit ambasador în Statele Unite (1931) şi apoi în Franţa (1932-1934), fiind delegatul permanent al Spaniei la Liga Naţiunilor între 1931 şi 1936.
Când izbucneşte Războiul Civil spaniol în iulie 1936, Madariaga, “în mod egal neutru faţă de ambele părţi”, după cum scria la momentul respectiv, demisionează şi pleacă în Anglia. Devine un oponent vocal al regimului lui Franco şi nu se întoarce în Spania până în aprilie 1976, urmare a decesului lui Franco în noiembrie anterior.
Militant activ al integrării pro-europene şi membru al Uniunii Europene a Federaliştilor, Salvador a avut un rol proeminent legat de înfiinţarea Colegiului Europei la Bruges- Regatul Belgiei, în 1949.
Printre cele mai notabile eseuri produse de Salvador de Madariaga aflăm:
• “Englezi, Francezi, Spanioli” (1928), un studiu asupra specificităţii psihologiilor naţionale;
• “Ghidul cititorilor de Quijote” (Salvador de Madariaga – 1926 în spaniolă şi ”Don Quixote - An Introductory Essay in Psychology” – Gregynog Press – 1934), o analiză a clasicei bijuterii Cervantes;
• “Spania” (1942), un eseu istoric.
De asemenea, publică diverse cărţi vizând diferite perioade din istoria ţărilor Americii Latine. Scrierile politice produse de Madariaga expun filosofia istorică a libertăţii individuale şi a solidarităţii omenirii. Moare la Locarno – Elveţia, în 1978.
Încercaţi un scurt plonjeu în discursul său poetic:
“Inimă ‘nflăcărată … “
Inimă’nflăcărată, suflet senin,
văpaie este lumina ce’ţi tremură’n pupile;
din acea lumină focul radiază’nafară
şi umple pieptul tau de pace covârşitoare.
De amărăciunea întristării sale eterne,
sufletul tău este eliberat printr-o subtilă alchimie,
distilând în fibrele sale cele mai secrete,
dulceaţa dragostei ce sună în vocea ta.
Lacrimile ce le-ai vărsat spre interior
udă aceaste flori – trandafiri şi spini
ce înfloresc din buzele tale zambitoare.
Tot ce’ţi atinge interiorul,
tu altoieşti, transfigurezi şi iluminezi,
Suflet senit, inimă’nflăcărată.”
_______________________________
Ardiente corazón …
Ardiente corazón, alma serena,
fuego es la luz que en tus pupilas vibra;
pero en la luz el fuego se equilibra
y de radiante paz tu pecho llena.
De la amargura de tu larga pena,
por alquimia sutil tu alma se libra,
destilando en su más secreta fibra
la dulzura de amor que en tu voz suena.
Las lágrimas que viertes hacia dentro
riegan este rosal —rosas y espinas—
que florece en tu boca sonriente.
Todo lo que penetra hasta tu centro
lo elevas, transfiguras e iluminas,
alma serena, corazón ardiente.
*culegere, traducere, compilare & recenzie - Xiron Xin - Datele originale au fost preluate de pe
• http://encyclopedia.stateuniversity.com/pages/19407/Salvador-de-Madariaga.html
• http://www.leergratis.com/libros/corazon-de-piedra-verde.html
• http://www.filosofiadigital.com/?p=489
• http://www.biografiasyvidas.com/biografia/m/madariaga.htm
Salvador de Madariaga - Ger Vulcanic 8.0101
[dacă ţi-a plăcut acest articol şi vrei să citeşti mai multe, ţine pasul cu BoomLIT şi abonează-te prin feed sau prin newsletter-ul zilnic pe e-mail. de asemenea, găseşti cele mai importante titluri pe Facebook sau Twitter. ]
Non’mioriţa Kurt Cobain
© Xiron Xin Marian 11.08.2010 : kurt cobain, lead belly, nirvana
[ Iubită'ntunecată & Unde-ai Dormit Noaptea Trecută?! ]
O prestaţie live a trupei grunge Nirvana, înregistrată în timpul show-ului “Nirvana – MTV Unplugged” din 1993, care ni-l prezintă pe Kurt Cobain reinterpretând deopotrivă războinic, şamanic, trubaduric, versiunea Lead Belly din anii ‘40 a aceleiaşi piese, ceea ce a ajutat la reintroducerea cântecului către noile generaţii. Poate mai mult decât alte clasice melodii populare, “Între pini” chiar a fost transmis din generaţie în generaţie şi din gură in gură.
• „Sîntem dezgustaţi de lipsa de iniţiativă a generaţiei noastre…Sînt scîrbit să văd lucrurile aberante pe care le lăsăm să se întîmple prin slăbiciunea noastră, prin letargia şi prefăcuta noastră culpabilitate în faţa unor probleme la fel de importante ca nazismul, sexismul şi toate ism-ele astea, de care generaţia noastră geme de cîţiva ani. ( … ) Ne-a ajuns pînă la os.”
- Kurt Cobain (NIRVANA)
• „Luam Ridilin cînd eram copil; un medicament pentru puştii hiperactivi. Unii dintre noi s-au liniştit într-adevăr, alţii au devenit efectiv maniaci. Eu sînt norocoasă: mă număr printre maniaci.”
- Courtney Love (HOLE)
• „Chiar m-a surprins reacţia oamenilor care păreau că nu se cunosc pe ei înşişi. Acum înţeleg de ce există atîtea mişcări religioase. Fiecare are nevoie de ceva sau cineva în care să creadă. N-ar trebui să existe idoli în muzică. Muzica în sine are ceva cu totul şi cu totul deosebit.”
- Eddie Vedder (PEARL JAM)
• „M-a întrebat cineva, odată, dacă l-am văzut pe Iisus. Da, l-am văzut la un concert NIRVANA.”
- Tori Amos
“Între Pini“, cunoscut de asemenea, sub numele de “Black Girl” – Negresa, sau Iubita’ntunecată, dar şi drept “Unde-ai Dormit Noaptea Trecută?”, este un folk-song american cu adevărat clasic, ce datează cel puţin din 1870.
Considerându-se că este de origine Sud Appalachiană, Autorul iniţial al cântecului este necunoscut, dar bucata per-se, în nenumăratele sale variante, a fost înregistrată de către incredibil de mulţi artişti reprezentând numeroase genuri, ceea ce i-a creat un statut de Legendary Cult Gigg. În mod tradiţional, acest cântec este cel mai adesea asociat cu Huddie Ledbetter, a.k.a. Lead Belly – cântăreţ de muzică folk americană, care a inregistrat mai multe versiuni, în anii ‘40, precum şi muzicianul bluegrass Bill Monroe, care a ajutat la popularizarea cântecului (într-o variantă diferită, ce expunea versuri despre un tren) între fanii americani ai soundurilor bluegrass şi dark-blues din întreaga ţară, cu versiunile sale înregistrate în anii 1940 şi 1950.
Prima versiune tipărită a cântecului, compilată de către Cecil Sharp, a apărut în 1917, şi a cuprins doar patru versuri şi o melodie. Versurile sunt::
“- Fată neagră, fată neagră, nu mă minti!
Unde-ai fost azi-noapte?!
- Între pini, între pini, unde soarele nu straluceste,
unde tremuri, cand vantul îngheţat loveste”
În 1925, o versiune a piesei a fost înregistrată pe un cilindru de fonograf de către un colecţionar de folk-songs. Aceasta a fost prima înregistrare documentată a versiunii “Cel mai lung tren”, variantă a piesei care include o strofă despre “Trenul cel mai lung ce l-am văzut vreodată”. Strofa în sine, probabil, a început ca un cântec separat, care ulterior a fuzionat cu linia principală a storyului “Între Pini”.
În unele versiuni există versuri despre “mina de cărbune a lu’ Joe Brown ” şi “calea ferată din Georgia” care se pot referi la Joseph E. Brown, un fost guvernator al statului Georgia, celebru prin obiceiul de a închiria deţinuţi care trudeau din greu alături de bieţii sărăntoci white-trash în minele de cărbune în jurul anului 1870. În timp ce versiunile timpurii în care se menţionează capul prins în “roata mecanicului conducător” afirmă în mod clar că decapitarea a fost cauzată de tren, unele versiuni mai târzii omit trimiterea la accidentul feroviar şi lasă loc altor cauze.
După cum istoricul muzical Norm Cohen a subliniat în 1981 în cartea sa “Lunga Cale de Oţel: Căile Ferate în Cântecul Tradiţional American”, piesa ajunge să fie compusă din trei elemente frecvente: un refren despre “Între pini”, o strofă despre “Cel mai lung tren” şi o strofă despre o decapitare, dar nu toate elementele sunt prezente în toate versiunile.
Începând din 1926, înregistrări comerciale ale versiunilor standard (cântecul popular în starea iniţială) au fost produse de către diverse trupe bluegrass. Într-o disertaţie susţinută în 1970, Judith McCulloh a găsit 160 variante ale cântecului. Odată cu rearanjarea celor trei elemente frecvente, persoana care merge între pini, sau care este decapitată, este descrisă ca un bărbat, femeie, adolescent, soţ, soţie sau mamă, în timp ce pinii pot fi consideraţi ca reprezentând sexualitatea, moartea, sau singurătatea.
Trenul este descris drept ucigând pe cineva drag, purtând departe pe cel un iubit, sau, lăsând un lucrător itinerant (navetist) departe de casa.
În variantele în care piesa descrie o confruntare, persoana care este provocată este întotdeauna o femeie. În versiunea populară despre Surorile Kossoy, apare întreabrea pentru… 2 fete: “Tu fătucă, Tu fătucă, unde-aţi fost noaptea trecută? / Mamei voastre nu’i ştiută!” Răspunsul la întrebarea: “De unde’ai rochia de pe tine / şi pantofii ce-ţi vin bine?” diferă de la o versiune la alta: “De la cel ce stă în mină / însă doarme în grădină, între pini”. Tema femeii surprinse făcând ceva ce n-ar trebui, este aşadar comună mai multor variante.
O variantă anume, produsă la începutul secolului XX-lea de şefa clanului Ellison din Lookout Mountain, Georgia (Ora Ellison, decedată), povesteşte despre o tânară din Georgia, care fuge “între pini” după ce a fost violată. Violatorul ei este un soldat dezertor, care este mai târziu decapitat de tren.
Unele versiuni ale cântecului se referă de asemenea la Marea Depresiune, “Fata întunecată” fiind o hobo-girl, o vagaboandă care tocmai iese din sediul poliţiei unde a depus mărturie despre moartea brutală a tatălui ei în timp ce săreau dintr-un tren marfar cu care călătoreau clandestin. Ea se ascunde de acest lucru dormind “printre pini, în frig”. Cu ce rămânem din tot katharsisul uşor gotic al story-ului şi din escalada de la legendele rurale spre soundul prezentului?
Poate doar cu pasiunea obsesivă a repetiţiiilor compactate’n creuzetul ediţiei Kurt Cobain:
“Iubito, iubito, nu minti,
Spune-mi unde ai dormit noaptea trecută!
Între pini, între pini,
Unde soarele nu straluceste vreodata.
Si stiu sa tremur noaptea toata.
Iubito, iubito, unde pasul iti merge?
Eu plec unde sufla, suflă vântul rece.
Între pini, între pini,
Unde soarele nu straluceste vreodata.
Si stiu sa tremur noaptea toata.
Omu’ ei muncea ziua toata,
La vre’o milă de’aici.
I-au gasit teasta sub a trenului roata,
Dar restul niciodata, nici.
Fetita mea, fata mea, nu minti,
Spune-mi unde ai dormit noaptea trecută!
Între pini, între pini,
Unde soarele nu straluceste vreodata.
Si stiu sa tremur noaptea toata.
Iubito, iubito, unde pasul iti merge?
Eu plec; plec unde sufla, suflă vântul rece.
Între pini, între pini,
Unde soarele nu straluceste vreodata.
Si stiu sa tremur noaptea toata.
Fetita mea, fata mea, nu minti,
Spune-mi unde ai dormit noaptea trecută.
Între pini, între pini,
Unde soarele nu straluceste vreodata.
Si stiu sa tremur noaptea toata.
Fetita mea, fata mea, nu minti,
Spune-mi unde ai dormit noaptea trecută.
Între pini, … Între pini,
… … … Soarele,
… … …. Straluceste.
Tremur, tremur toata noaptea toată!”
surse: Wikipedia, Dailymotion, AOL, Grungegate; Culegere, traducere, compilare şi arhivare – Xiron Xin
Non'mioriţa Kurt Cobain 9.0104
[ dacă ţi-a plăcut acest articol şi vrei să citeşti mai multe, ţine pasul cu BoomLIT şi abonează-te prin feed sau prin newsletter-ul zilnic pe e-mail. de asemenea, găseşti cele mai importante titluri pe Facebook sau Twitter. ]
comentarii / link-uri
bogdan coșa
bun text, mișto!
dar aș schimba titlul, nu te atrage, e așa… vag doom-goth. înțelegi? e prea deștept, „analogic”, iar articolul riscă să rămână necitit.
„kurt cobain, etnolog?” :)) altă variantă de titlu nu-mi vine în minte. salve
Xiron Xin Marian
done :-) salve BC
Răzvan Țupa
ce nebunie :)) cred ca asta-i viitorul postarilor (si prezentul): citate si incredibil de neasteptate interpretari. Mai ca imi vine sa intreb de link-uri cu sursa citatelor…
stii, Labis si olimpiada la romana, cand a luat premiul I dar pe urma s-au prins ca toate citatele lui din poezia populara erau inventate pe loc :)
Xiron Xin Marian
:-) M-ai gâcit Surf-boy :)) cel puţin ca flavours; cel puţin o anumită flavour proprie mie şi propice despicării în diagonală a perdelei de cuminţenie colectivă. Chiar este una din laturile potenţiale de exorcism asupra clişeelor de uz pe metaserver-blogging-post şi după cum ştii îmi e hyper-fluid la îndemână să “croiesc” în mod natural ce vreau, când vreau şi cui vreau că doar “Eligo in suumum pontificem verbis”:)) Dar nu. Nu şi cu ocazia asta. Postul ăsta chiar este “By the book”, un real etalon, “croit” nu ad libitum ci ad litteram şi suumum artibus et historiae, ab initio ad finem.
Iaca unul dintre linkuri:
http://www.carteadenisip.ro/ca.....id-12.html
Iată şi alte versiuni – ca să fi cu adevărat surprins:-)
(*le găseşti pe “Grunge Gate Ancestry”) :
• Peg Leg Howell recorded a traditional blues version with Eddie Anthony on fiddle as “Rolling Mill Blues” in 1929 for Columbia Records.
• Nathan Abshire, a Louisiana Cajun accordion player, recorded a distinct variation of the song, sung in Cajun French, as “Pine Grove Blues.” His melody is a hard-driving blues, but the lyrics, when translated to English, are the familiar, “Hey, black girl, where did you sleep last night?” It became his theme song and he recorded it at least three times from the 1940s onward. The Pine Leaf Boys have recorded a version based on Abshire’s.
• Pete Seeger’s version of “Black Girl” appears on the 2002 Smithsonian Folkways re-release of recordings from the 1950s and the 1960s entitled American Favorite Ballads, Vol. 1.
The Louvin Brothers’ version appears on the 1956 album, Tragic Songs of Life.
• The Kossoy Sisters recorded a version in their 1959 session with Erik Darling.
• Bob Dylan performed the song on November 4, 1961 at the Carnegie Chapter Hall in New York City. He performed it again on January 12, 1990 at the Toad’s Place in New Haven, Connecticut. Neither of these recordings has been officially released.
• The New Christy Minstrels, under the direction of Randy Sparks, recorded a version for their 1961 debut album on the Columbia label.
• Joan Baez’s version appears on Very Early Joan, which includes performances from 1961 and 1963.
• Doc Watson often performed the song, and a live recording exists, dating from the 1960s. He performed it faster than many other versions, accompanied only by his banjo.
Roscoe Holcomb recorded a version, available on The High Lonesome Sound.
• Jackson C. Frank’s version appears on the second disc of Blues Run the Game.
• The Four Pennies recorded and released “Black Girl” in October 1964, which reached No. 20 in the British charts.
Clifford Jordan’s 1965 jazz arrangement with singer Sandra Douglass.
• The Pleazers recorded “Poor Girl” in 1965. It was originally recorded as “Black Girl,” but changed due to it being viewed as racist.
• Grateful Dead recorded the song on July 17, 1966. It appears as “In The Pines” on their 2001 box set, The Golden Road.
Tiny Tim ´s version appeared 1966 on the b-side of his Single “April Showers”.
• Norma Tanega recorded the song in 1967. It appears as “Hey Girl” on her only album Walkin’ My Cat Named Dog.
John Phillips’ version of “Black Girl” appears as a bonus track on the remastered CD of John Phillips (John, the Wolf King of L.A.) recorded in 1969.
• Long John Baldry’s “Black Girl,” a duet with Maggie Bell, appears on It Ain’t Easy.
• Michelle Woods and Deepak Sampathu performed “In the Pines” live in Philadelphia at 707 Club in April 2010.
• Dave Van Ronk’s version appears on The Folkway Years 1959 – 1961.
• Link Wray recorded two versions titled “Georgia Pines” and “In the Pines” on his 1973 folk-rock release Beans and Fatback.
• The Osborne Brothers recorded a version for the album Up This Hill And Down (Decca DL-74767) in June 1966.
• Gene Clark recorded the song for his 1977 album Two Sides to Every Story.
• Charlie Feathers recorded a version in the 1980s in Memphis.
Blood on the Saddle recorded a version featuring Annette Zilinskas for their 1986 album Poison Love (Chameleon Records CHLP-8601).
• Mark Lanegan’s version of “Where Did You Sleep Last Night” was recorded in August 1989, and appears on his 1990 debut solo album, The Winding Sheet.
• Dolly Parton’s live version was recorded in 1994. It appears on her album, Heartsongs: Live From Home. “It’s easy to play, easy to sing, great harmonies and very emotional,” said Parton of the song, who learned it from elder members of her family. “The perfect song for simple people.”
• Alexander Veljanov’s version appears on his album The Sweet Life, released in 2001.
• Odetta, the American folk/blues singer, recorded the song for her 2001 tribute album to Lead Belly, Looking For A Home – Thanks to Leadbelly.
• Josh White’s recording of “Black Girl” on New York to London (2002).
• Dee Dee Ramone and Youth Gone Mad recorded a version on their 2002 album Youth Gone Mad featuring Dee Dee Ramone; the liner notes credited the song to Lead Belly.
• R. Crumb performed “In the Pines” in Hamburg, Germany in 2003. The only known release of this live performance is on R. Crumb’s Music Sampler that is included with the R. Crumb Handbook.
• Ralph Stanley & Jimmy Martin’s version appears on their album, First Time Together, released in 2005.
(Smog)’s version appears on his 2005 album A River Ain’t Too Much to Love.
• Susheela Raman performed “Where Did You Sleep Last Night”, on his 2007 album 33 1/3.
• Tracy Bonham performed “In The Pines” at a Brooklyn gig on February 12, 2010.
• Star Pupil performed “Where Did You Sleep Last Night”, at Bullocks Tavern in Evansville, IN on April 17, 2010.
• Piter Wilkens’s version on his 2010 album “Fleanende Hollanner”.
Alte apariţii
• In films:
The song was an inspiration for the feature film debut by RQ Mattoso Lost in the Pines.
The song can be heard in the background of the Nicholas Ray film The True Story of Jesse James.
A few lines of the song are sung by Sissy Spacek, playing Loretta Lynn, in the 1980 film, Coal Miner’s Daughter.
Lead Belly’s version of the song appears in the 1997 horror film, I Know What You Did Last Summer.
• In plays:
The song appears in the 1958 play A Taste of Honey, by the British dramatist Shelagh Delaney. It is sung by the character Josephine, who replaces the lyric “black girl” with “black boy.” The “black boy” in the play is her boyfriend Jimmy, a black sailor who impregnated her.
The song also appears in the 2009 play Breakfast at Tiffany’s starring Anna Friel as Holly Golightly. Sung acoustically by Holly at the front of the stage with just a guitar.
• In literature:
The song is mentioned in Charles Frazier’s novel Thirteen Moons. While writing of the progress of the railroad through North Carolina in the years following Reconstruction, the lead character, Will Cooper, reminisces of a song, “about pines and the head caught in the driving wheel and the body on the line, the narrator pleading to know where his woman slept last night.”
One of Manly Wade Wellman’s fantasy stories about the minstrel-hero Silver John is “Shiver In The Pines”, and makes reference to the song.
Xiron Xin Marian
Accept cu reala jena: gandirea mea este violent haotica – pe masura enormului volum de informatie inmagazinata, doar particole minuscule ale conceptelor fiind re-emise catre mundus. deci supape de siguranta pentru asigurarea “cerebrum meus” …
CAM IOC :)) :))
Ospitalitate vs. Disperare
© Xiron Xin Marian pamflet
Amănunt descoperit în 2005 de Costan Mândrilă – teolog şi istoric al religiilor:
• lemnul celebrelor viori Stradivarius era prelucrat după ritualuri străvechi, de călugarii din Bucovina.
Stradivarius şi Amati, celebrele viori manufacturate cândva in atelierele din Cremona, erau făcute din lemn bucovinean, lemn ales şi prelucrat de călugarii de la Putna. Dincolo de resemnarea sau cerbicia bucovinenilor transpar divergent melancolia de ritm slavon întrepătrunsă cu duritatea tăcută de tip cuman; dincolo de imaginea blândă şi tihnită a locului, Bucovina nu încetează sa mă uimească. Sub săracia năruitoare, mânăstirile din nordul Moldovei ascund încă multe secrete ce se cuvin a fi scoase la lumină; dacă se poate – înainte de a se pierde pentru totdeauna. Iar două din ele, păstrate cu străşnicie de monahii batrani, sunt chiar tehnica şi ritualul mistic ce au însoţit, sute de ani, găsirea lemnului de rezonanţă şi transformarea lui în receptacole născătoare de sunete şi acorduri armonice.
Dumnezeul meu personal (logic, de necuprins cu mintea mea, dar perfect înglobabil in haosul ludic ce mă defineşte în orice tip de abordare,) sălăşluieste în perfecţiunea unor sonoritaţi primordiale, spre care tindem mereu, fără a le atinge vreodată. Nu le-atingem – nu le-atingem, dar nici nu renunţăm a le căuta. Poate vrea vreunul dintre voi cumva. Dacă da, să m-anunţe şi pe mine ca să-i ard o joardie peste cur şi să vezi ce sunet primordial produce!
De fapt…ce ascunde ASTA şi Cum s-a ajuns aici? Conform unui articol de pupularizare manufacturat (ori tastat) în 2006 de Sorin Preda pentru revistoliţa “Formula AS” nr. 743, suntem tari de tot tată!!! Cică Antonio Stradivari, Andrea Amati şi Niccolò Paganini şi-ar fi luat-o urât de tot în bubă dacă n-ar fi avut primii doi niscaiva linkuri pe linie de silvicultură-lutieristică. S-ar fi dus dracu’ de râpă juma dân patrimoniu’ simfonic al omenirii şi bietu’ Paganini ar fi crăpat de foame cărând aiurea după el v’o scripcă “eftină” al cărui unic rost real ar fi fost să poarte’n ea (mai ceva ca’n ştiţi voi ce lollypop-movie) 3 cuţite siciliene, 2 pumnale milaneze ş’un stilletto veneziano. Ar fi urmat crime’n serie!
Ceea ce ar fi forţat istoria, predeterminismul ba chiar principiul transcendent să-i zvârle’n joc mult’nainte de termen pe Gambetta, Garibaldi şi Goldoni (musai Goldoni!), situaţie în care am fi avut mult antedatate Il Risorgimento şi Reunirea Italiei Mari, Floria Tosca ar fi murit fată mare, Mario Cavaradossi ar fi murit de sculament, Baronul Scarpia ar fi murit de poftă să-l babardească pe Spoletta, Vittorio Emanuele zwei-în loc de Padre della Patria ar fi fost un moşulică pedofil care l-ar fi corupt cu confeturi şi ciocolăţi pe bietu’ Matyla Ghyka să-i vază colecţia de stampe din 3 în 3 nopţi.
Vorba unui cunoscut: Na! E clar că având în educaţie conştiinţa acestor kestii, Magnificenţa Sa alde Giuseppe Tomasi di Lampedusa şi-ar fi băgat picioarele în el de ghepard preferând turul Africii pe bicicletă (la cât de subtil e individu’ sigur ar fi bătut la cur din poignet Turul Franţei), iar Il Duce Benito ar fi pus laba…şi altceva, pe un tânăr cameriere de doar 6 ani, care ar fi urmat…sau nu, să presteze studiile secundare la Colegiul Salesian cu gândul sa devină ulterior mogul media şi membru de seamă al lojii Propaganda Due.
Având drept ajutor existenţial toate aceste antecedente istorice, cameriere Silvio ar fi devenit un geniu absolut în politică si finanţe, ar fi instaurat era plenitudinii rasiste, nici picior de ţigan rumân n-ar mai fi prăduit Italia Eterna şi’n genere întreaga Europă ar fi fost ferită de rahatu’ ăsta de criză biliara…scuzaţi…financiară. Deci şi SACREI noastre ROMÂNII – Veşnică Grădină a Maicii Domnului – i-ar fi fost mult mai bine.
Toate astea se puteau întâmpla, ba chiar mai mişto de-atât! Da’ s-au trezit bulangii ăia de călugări-lutieri-burtoşi să fie ospitalieri şi să le vândă scripcarilor italieni şpilu’…şi-şi-şi-şi…să le zică din prima care’i şmenu’! După cum spuneam delicat: eh – noi şi ospitalitatea noastră!
Ospitalitate vs. Disperare 9.7103
[ dacă ţi-a plăcut acest articol şi vrei să citeşti mai multe, ţine pasul cu BoomLIT şi abonează-te prin feed sau prin newsletter-ul zilnic pe e-mail. de asemenea, găseşti cele mai importante titluri pe Facebook sau Twitter. ]
comentarii / link-uri
Daniel Vasile
Foarte frumos articol. Îmi place mult felul în care prelucrezi informaţia – textul are coerenţă, dar niciodată nu poţi anticipa conţinutul paragrafului următor. Ai o manieră neobişnuită de a-ţi articula ideile – „imprevizibilă” ar fi termenul potrivit. Se pot învăţa multe lucruri folositoare de la tine. Felicitări!
Xiron Xin Marian Mulţam prea…rânjind, pentru “prelucrarea” darwinist-hawkingiană a propriilor senzaţii iniţiale Daniel-san; interesante şi “imprevizibile” gridul şi gradul de percepţie de care dai dovadă. Binevenite aidoma (pentru amândoi sper) :))
VRA – Visual Resources Association
© Xiron Xin Marian arhivarium
VRA – Visual Resources Association
The International Association of Image Media Professionals
(Asociaţia Internaţională A Profesioniştilor Din Media Vizuală)
Introducere
Asociaţia Resurselor Vizuale fiinţează drept organizaţie multi-disciplinară dedicată promovarii cercetării şi educaţiei în materie de management al imaginii în cadrul mediilor patrimoniilor educaţionale, culturale şi comerciale. Asociaţia are drept traiectorie constantă coordonarea coerentă în aria resurselor vizuale, dezvoltarea standardelor, instrumente de educaţie şi oportunităţi pentru beneficiul comunităţii inter-culturale.
ARV pune în aplicare aceste obiective prin programe publicistice multimedia şi activităţi educaţionale conexe. Asociaţia oferă un forum pentru chestiuni de interes vital in domeniu, incluzând: conservarea şi accesul la imagini digitale şi analogice ale culturii vizuale universale; de catalogare şi clasificare a standardelor şi practicilor mediatice; inserţia instruirii şi cercetării cu suport tehnologic; politici de survey pe segmentul proprietăţii intelectuale şi alte subiecte de interes pentru domeniu.
Prin colaborare, parteneriat, şi penetrarea managementului informaţiilor de larg interes şi a comunităţilor educaţionale, Asociaţia sprijină în mod activ primatul informaţiilor vizuale în documentarea şi înţelegerea experienţei interculturale a umanităţii.
O scurtă istorie a ARV şi Asociaţia in prezent. Încă din 1968, Curatorii Resurselor Vizuale s-au întâlnit constant în timpul conferinţelor anuale ale (ACA) Asociaţiei Colegiilor de Arta / ” College Art Association (CAA) “. În timpul acestor reuniuni, curatorii discutau probleme de interes special pentru acel segment al membrilor ACA / CAA a căror activitate implică gestionarea colecţiilor de artă vizuală.
Având în vedere succesul acestor întâlniri, în timpul următorilor câţiva ani s-au făcut diferite încercări de a oficializa relaţia asociativă dintre acesti curatori, într-o formă de asociere mai vastă decat Asociaţia Colegiilor de Artă. Ani buni dupa aceste prime eforturi totuşi, grupul a rămas, în esenţă, un comitet ad-hoc. Până la sfârşitul anilor 1970, au fost iniţiate atât activitaţile regionale cât şi internaţionale. “Comité International d’Histoire de l’Art” (CIHA), a recunoscut Sub-grupul Resurselor Vizuale ca o parte importantă a acestei asociaţii internaţionale. Sesiuni de prezentare a resurselor vizuale au fost furnizate în timpul conferinţei CIHA în Bologna în 1979 şi au continuat timp de aproape 20 de ani. La nivel regional, Conferinţa Colegiilor de Arta Sud-Estice (CCASE) şi Asociatia Colegiilor de Artă Central-Americane (ACACA) au inclus sesiuni de resurse vizuale la conferinţele lor anuale.
Curatorii Resurselor Vizuale din cadrul grupului MACAA (ACACA), condus de Nancy DeLaurier de la Universitatea din Missouri, Kansas City, s-au întâlnit în timpul conferinţelor anuale MACAA. În 1972, acest grup a început să se întalnească în mod independent, creand workshop-uri şi participând la sesiuni vizând diferite aspecte ale întreţinerii si utilizarii resurselor vizuale. Pentru workshop-uri, membrii au dezvoltat mai multe seturi sesionale, utile managerilor de resurse vizuale. Aceste kituri includeau informaţii privind managementul studiourilor de vizionare, calibrarea standardelor , şi alte aspecte practice ale profesiei. Grupul a creat, de asemenea, un buletin informativ, “Slide-uri şi Newsletter-uri ale Artistilor Fotografi“, care conţineau stiri despre orice “visual ressources enhancement” şi informaţii cu privire la aspectele de interes punctual pentru membri.
Acest newsletter a fost susţinut de către CAA şi mai târziu de MACAA şi, ulterior, a devenit cunoscut drept “Buletinul Internaţional de Documentare Foto a Artelor Vizuale“. În 1980, după aproape un deceniu de asociere informală, curatorii resurselor vizuale care activau în CAA şi ” Art Libraries Society of North America (ARLIS/NA) “- Societatea Nord-Americană a Bibliotecilor de Artă (SNABA), au început procesul de formare a unei organizaţii independente, care a fost oficializată în toamna anului 1982.
Ofiţeri temporari au fost numiţi Christine Sundt, preşedinte; Nancy Schuller, vice preşedinte şi Nancy DeLaurier, secretar / Trezorier.
A fost întocmit statutul şi prima reuniune oficială a avut loc în timpul intalnirii anuale CAA din Philadelphia, în februarie 1983. Membrii erau toţi acei Curatori care au subscris mai bine de un deceniu la Buletinul Internaţional de Documentare Foto a Artelor Vizuale. Ofiţerii coordonatori au fost aleşi. Acestia îi includeau pe Christine Sundt, Preşedinte; Suzanne Babineau-Simenauer, vicepreşedinte; Helen McGinnis, secretar; Nancy Schuller, trezorier şi Nancy DeLaurier, Ex-preşedinte.
In prezent VRA / ARV este o Asociaţie ferm stabilită care include peste 1000 de membri – VIP Curators. Asociaţia va sărbători 30 de ani de la inserţia în Arhivarium-ul circumvizual, în anul 2012. Componenţa membrilor internaţionali include: Specialişti în informaţii vizuale, Specialişti în imagine digitală; Bibliotecari de artă, arhitectură, film şi video, Curatori de muzee vizuale – diapozitive, fotografii, microfilme şi arhivarii digitale, Consilieri ai firmelor de arhitectură, galeriilor de artă, Editori, Ofiţeri coordonatori pe sisteme de imagine, Experţi în drepturile de autor şi reproduceri vizuale oficiale, Artişti Fotografi, Istorici de Artă, Artişti în ştiinţa politicilor vizuale, Visual Cyber-manageri.
Traducere inner-intel Xiron Xin
VRA - Visual Resources Association 7.8104
[ dacă ţi-a plăcut acest articol şi vrei să citeşti mai multe, ţine pasul cu BoomLIT şi abonează-te prin feed sau prin newsletter-ul zilnic pe e-mail. de asemenea, găseşti cele mai importante titluri pe Facebook sau Twitter. ]
comentarii / link-uri
bogdan coșa
ești un meseriaș, xiron! ;)
ar fi genial să apari cu niște traduceri cum e asta de mai sus, din cărți mai greu accesibile ochiului comun…
Xiron
OK :-) eu apar cu d’astea din diverse zone si ere iar voi 3 o sa faceti zid viu in juru’ meu cand semi-drukerii literari or sa-nceapa sa urle “ca le sparge capu” atata glagorie turnata’n urechile lor fragiluţe, nu? :))
Andrei Ruse
stai linistit, te poti baza pe mine la snopeli. :))
e misto articolul / traducerea – singura chestie legata de content e ca mi-as dori imagini mai vii (si mai mari poate), de preferat in codul direct html, fara descrierile pe care le-ai pus tu.
a, si mi-ar placea sa nu revii intotdeauna cu note de subsol in comentarii. editeaza postul si adauga-i, cu un font mai mic, ce vrei.
ps. dati si voi note majoritatea posturilor, sa pot incepe crearea acelui top in sidebar.
bogdan coșa
da, subscriu. am 1.93m, man, nu fac numai gard viu, iti iau si soarele, te simti ca-n buncar :))
Xiron Xin Marian
Done.
Did.
Dau.
:-)
Andrei Ruse
aaa! prea multe poze acum wtf :))
Xiron Xin Marian
K :)) scot 3
Andrei Ruse
lasa doar doua si vezi ca latimea lor sa nu depaseasca latimea articolului din tema. :)
Xiron Xin Marian
tot segmentul de comm-uri e fulminant de prezent in ideea de “how to” si “know how” cre’ca’tre’sa ramana intact. :-)
MENUETUL SECRET AL STRIPERULUI DIURN
Toţi neştiuţii croitori din Capitala guturala a lumpen-metopei,
Toţi necunoscuţii-au şoptit, scandat, mi-au spus, sugerat, susţinut,
Să-l mărit pe Dreptaciu’curând, să intru pe felie’n afacere şi să’l vând.
Să-l dau la vreo gaşcă de doctori cu Business back-room, Ofertanţi de medicali botfori celulotici verzi-azurii, Toţi juke-box’uri umane cu Câştiguri în straturi, rapide, fără să semnezi covoare de hârtii, macaturi,
Toţi bulangii ăia de pe primul rând, Toţi caramangiii hipocratici pentru care Bisexual e ceva mai exotic decât 5 caramele cu haşiş, toţi pricomigdalii ăştia Imbecili pentru care omnisexuali sînt ăia care şi-o bagă’n gaura covrigului, Toţi diftero-speakerii’ăştia muişti din prima frază a raportului ăsta către
Buda lu’ El Greco văr neştiut cu Kazantzakis din triaj, Toţi sicofanţii ăştia de ceaţă duhnind a izmă creaţă,
Toţi până la ultimul mi-au recomandat să-l vând pe
Dreptaci pe 20.000, mhm, kiar dooj’dă mii de parai, Pentru şpilu’orei - prelevare organe. Cică se caută.
Le fut muma’n kur la toţi!
Mă piş furios pe multele lor
Minuscule jmekerii, îl păstrez pe
Dreptaci cu mine, iar Stângaciu’,
Pen’ca-i testicolul alfa îl pun în
Seif, pentru prăsila montei de
Mai târziu!
De ce draku’ nu s-or lipi toţi ăştia cu mufa de-un tren în plină viteză!!?
Şi ce tot speră că un zeu sexual poate şi trebuie să facă afaceri
Bănoase cu bijuteriile colaterale?!! Să mă lase’n pula mea în verzale
Retroromane să pictez cu sânge menstrual pe toate zidurile mele
Paradoxuri temporale personale.
Cine vrea ieftin un kil’ de vestale?
Şi’acum pentru
Domniţe , doamne şi cucoane:
O lume’ntreaga înseamnă foarte
Mulţi oameni. Nu pot masturba
Toate incertitudinile voastre în
Minuscule bruioane mentale doar ca
Să-mi confirmaţi plictiseala orgasmelor
Oarbe ce întrupează zilnic disperările
Vieţilor voastre goale sub poale!
(Asta parca merge şi la burtoşii monocoi)
În fond vă puteţi împăca şi cu o viaţă
Normală.
De pildă:
Ea muncise toată noaptea şi a plecat
Dimineţa de la servici spre casă
Ostenită, ruptă, varză de bangkok,
Praf, tagliatellă subsahariană, femeie
Frântă uşor mulţumită de rezultate,
Iute năruită de satisfacţia neştiutelor
Zori, impregnată avan a
Avanpremieră densă-blând ruşinată
De sosirea momentului privirii
Sale obscen excitate către paradisul
Încruntatului său zâmbet dormind.
El muncise toată noaptea şi a plecat
Dimineaţa de acasă spre servici
Ostoit, întregit, lucernă de altoi protejând Propria herghelie sătulă, fetucino al’dente, mascul cu o erecţie matinală
Cât bulumacu’ de poartă, nepăsător cu
Propriile’i rezultate, amuzat de
Bulumăceala lent clădită de presiunea
Obişnuinţelor nopţii, animal biped
Desţelenit vag repetitiv cu o lăcomie
Întărâtată de pierderea vastului
Netimp din sunetul monahal liniştit
Ars ţiuind dinspre lipsa agitată a
Iubitei sale desenând trecuturi treze.
Vedeţi că se poate?!
Bun.
Erata: Mă pensionez anticipat
Şi las uitarea gura să-mi coase,
Nici măcar nu ştiu, câte
Puncte de Pensie poate
Aduna senzualitatea în oase.
Gata.
XIN
NARCIS SIEŞI NESOLIDAR
Cum vrei: E vorba despre un lac vândut pe legendă de rege, Narcis sinucis în cuvinte betege, Totul pliază fin spaţiul spre Punctul în care îşi află spaţiul şi firea Dormind sefirotul. Toată vara am fost cuminte, am avut întotdeauna grijă Să nu-i jupoi de vii, Să nu-i julesc până la os, nu erau ai mei, Jurasem la clopotar în miezul clopotniţei ninse, în faţa streinului Fântânar şi burtos, c’am să fiu sclavul băgării de seamă, nu erau Ai mei, erau genunchi împrumutaţi, doar pentru vâslit în aer când Fugeam la furat de cireşe amare, fără să ştiu Crezul, fără să accept Să mă satur de ţâţele ei încinse, mă trăgea aţa’nspre zâmbetul ei Ochios, limba mi-era de’o seamă cu dinţii ei, fiecare seară era un Acum, cum ne’ntindeam înfioraţi între bozii, vineţií ca frigul de Toamnă din ochii mei, ochii mei lihniţi de foamea ‘zbucnită din Lipsa tainului de piept pârguit tropical pentru rânjetul meu larg şi Viril ca un cojoc jerpelit iarna, săvârşeam murirea copiilor din noi Vară de vară, şi murirea copiilor din mine seară de seară, şiştar de Timp răsturnându-se blând a poveste. De fapt totul începuse în mod clar mai devreme. Prima etapă în socializarea sexuală acordată treptat la Diftongi cibernetici, puştani şoptind ori de-a dreptul Declamând instinctiv repetat „Drosophila Melanogaster”, Buzaţi paraplegici hârjonind visele fetelor îmbujorate în Pat, în serile de după comunele teze la cum se’ntâmplă Cunilingus, cele mai înfipte defilând pofticioase, vibrând Karmic în heavy-petting, degetele efebilor colegi curentând Concentrat triunghiuri de piele, mundus exploziv de plăcere În fiece şcoalăliceurăsculat, În fiece colţ de culoar, zid Sau bancă, peltic umezite, miracol plebeu rezemat de Ideea de cuplu iniţial. Cufundaţi dimpreună în Egeea trezirii strâmtului Instinct interstiţial, acolo e, atunci, fără cerebel, cervix, os iliac, Nedefinit, doar prima trezire, Nu va mai fi vreodată la fel, Zeul şi Zeiţa mesctecă doar Atunci lemn de betel, Întreaga Stare e o subtilă Mişcare, nu poţi descrie în Cuvinte, Nici aduce aminte, Nu pentru că ai Uitat ci pentru că Doare momentul Acela, exact cum pe Montgolfier-ul Pierdut în ceruri îl doare’n Lipsă nacela. Nevermore! Corbul ăsta croit din iţe de timp, adastă uşor, pe rând pe Umărul meu, al tău, al tuturor. Deodată se repetă Intens ca moment, plecând din Tine spre Mine, din Mine spre Gând, din Gând spre Tine, din noi prelins în Vânt, Aşternuturi sfârtecate nebuneşte râzând spre petale, Purpurii petale de trandafiri sub noi poveşti clasice sculptând, Infinit Imobil, Tu, Fractură întrebând, Cine Eşti, Cine Sunt.
XIN TEMUDJIN
XIRON XIN MARIAN 11.03.2010
PSALMUL BLÂNDEŢII
Am fost pierdut într-UNUL Dumnezeu,
M-am frânt în rugă nici plângând flămând,
Şi nici aiure’ sarbăd regăsit râzând în gând,
A fericire sinele nu-l prabuşesc în eu,
Când sacerdoţii se încurca-n sacerdóţii,
Mă pierd tiptil dansând în ploaia oarbă,
Nu împletesc despre beoţi la toţi netoţii,
Nu-mi ard aripile las cerul visul să-mi ardă.
Trăiesc, respir, în tine şi în alţii mă desfir,
Eu πνεύμα.
(QVO VADIS FRATER INTRABELLUM?)
Ruga De Alb
*
Neant de Nufăr cu Petale, O Mie care cad pe rând, Mă Ard în propria’mi trăire, Un Rug cu flacăra mai albă ca Nicicând
* Neant de Nufăr Singuratec, Supus al Zilei Fremătând, Extras din Albul Întrupării, Devin Nuntirea Înălţării Fără Gând.
* Năuc şi Cald precum Trăirea, Mă Nasc, Sunt Viu, Nu Mă Adânc, Îmi împlinesc cu Zâmbet Mistuirea Trăind Arzând.
* Lumină din Lumină, Spirit din Spirit, Fie’mi Viaţa Azi şi Pururi Demiurg !
* Fă-mă Doamne Să Orbesc De Lumină, Fă-mă Să Plec În Taină, Mântuit De Vină, Mistuit În Alb.
Ruga De Negru
* Neant de Nufăr cu Petale, O Mie care cad pe rând, Îngheţ în propria’mi murire, Un Stei cu Inima mai Neagră ca Oricând.
* Neant de Nufăr Singuratec, Stăpân al Nopţii Sângerând, Topit în Negrul Aşteptării, Devin Uitarea unui Giulgiu Prea Cărunt.
* Năuc şi Cald precum Orbirea, Mor şi Renasc Clipă de Gând, Îmi împlinesc cu Spaimă Îngheţarea Trăind Flămând.
* Cenuşă din Cenuşă, Ţărână din Ţărână, Îmi E Moartea Vreau Nu Vreau, Demiurg !
* Cei Doi Vikingi Mă’njunghie În Piept, Varanul Lent Mă Muşcă De Călcâi, Fiinţa Morţii Este Deflorată’n Rect Vorace gemând: - Veniţi! De Vânzare Momâi!
Nufăr
* Neant de Nufăr cu Petale, O Mie care cad pe rând, Mă Ard în propria’mi trăire, Un Rug cu flacăra mai Albă ca Nicicând.
* Neant de Nufăr Singuratec, Stăpân al Nopţii Sângerând, Topit în Negrul Aşteptării, Devin Uitarea unui Giulgiu prea Cărunt.
* Năuc şi Trist precum Orbirea, Mor şi Renasc Clipă de Gând, Îmi împlinesc cu Zâmbet Mistuirea Trăind Arzând.
* Cenuşă din Cenuşă, Ţărână din Ţărână, Fie’mi Viaţa Azi şi Pururi, Demiurg !
* Cei doi vikingi mă’njunghie în piept,
Varanul lent mă muşcă de călcâi,
Fiinţa Morţii este deflorată’n rect
Vorace gemând:
- Veniţi! De Vânzare
Momâi!
RECE
Sunt cel care sunt.
Nimic mai mult.
Sunt.
În nopţile’n care
Mor oameni pe străzi,
În serile’n care
Fecioarele’şi taie
Venele’n căzi umplute
De
Apa lacrimei lor,
Fuioare de sânge mustind de
Tristeţe, durere şi dor,
Unduie’n lacrimi
Străvezii subţirile mâini,
Sub
Sărutul de’oţel
Vibrează
A
Patimi,
Năruitor.
Toamna frunzele’şi plânge
Ritualic şi cult, peste
Străzile
Oarbe,
Sunt.
În aerul nopţii,
Nimic mai mult.
Sunt.
xiron
Ex Nihil Hristea’n Hristos!
Împietrit între brazi
Străjuie Daco-Getul,
Luminişul unde
Luminat de făclii
Doarme Poetul.
*
Poezia nu se trăieşte,
Se moare,
Poezia nu se grăieşte,
Se doare.
Poezia nu e scriere,
E uitare,
Poezia, e dorinţă
Nu stare.
*
Nu puneţi
Mâna pe
Poet;
Că’l
Doare.
Pe
Poet
Puneţi
O Cruce;
Când
Moare.
*
Salutare.
xiron xin
TOAMNA’MI
Nebun? Simt, oarecum;
Ungând un gând de fum,
Atunci devine’Acum.
Era o noapte fără lună,
Frunzişu’n şoapte găunoase,
Plouase însorit o săptămână,
Părând că perle’a prizărit
Pădurii care fremăta în humă.
În trupul cerului tăcut,
Derviş zefirul răsucea o rună,
Deodată am ştiut tăcut ceva,
În mine am zărit, nebănuit.
Cumva, eu am murit, am renăscut,
Presus de mine’n mine’a năruit,
Uitarea tot ce-am fost cândva,
Nehăruit, Atât – Acum:
Sunt...oarecum.
*
...în fond...!ce ţăcăneală mea!
-Cruzimea mea şi-a rupt
Axul cardanic în gropile’astea
Sexuale; o s’o depanez cu
Două flegme’n palme şi
Două palme regale.
Una peste fruntea’mi letală
Ş’alta peste ceafa’mi de gală.
Ce râs titanic în foi de
Ceapă! Ce toamnă hâdă şi ce
Coate goale! Ce furie
Oarbă apasă pe foale
Ascunsă sub capă!
Ce’oi tot valsa mereu
Pe Moartea de’Apoi?!?
Mi s-a acrit de’atâţia
Eroi, prăpădiţi celeşti
Căutători de trifoi pe
Sub prăfuite caleşti.
O să visez o nouă
Pereche de osii’n pachet
Ţiplat cu garanţie, pentru
Biet’cruzimea mea ascunsă’n
Bozii, fiind senzaţia de vomă,
Pe veresie. A TRECUT.
A treişnoua iubită mă plimbă’n
Păşiri linguale, coborând din
Vârf de munte spre poale.
Plictis rubicond...
Ş’o pingea.
xin marian
AETERNAM NATIVII
*
Am aflat că femeile’s egale în
Drepturi cu bărbaţii.
Să fertilizăm nevestele
Cu purée de cartofi,
Să le asigurăm greţurile
Matinale cu mângâieri
De Surdo - Muţi,
Să le fixăm feţii frumoşi
Şi ilenele cosânzene cu
Ochii geloşi şi duruţi,
De uterul, uterii, uterele
Din prologomene.
*
Să le sărutăm placenta
Cu toţi aburii, toate ceţurile,
Să le pictăm gândurile arar
Cu verde-albastru magenta,
Să legăm trecândurile
Gemetelor lor cu muchiile,
Crestele, tuturor munţilor
Unde urlă la lună câinii în
Faţa crucilor de oieri căzuţi
La datorie.
*
Să le asistăm la
Naştere temători, bântuiţi
De arsuri stomacale etice,
Cu dorul de ducă, dorul
De’amante ce’au fost,
Mistuit într-o grindă,
Să cuprindem în mânuri
Pruncii zbucniţi într-o
lume’ntre zei plebei,
Urduroşi, impotenţi,
Vesel bârfiţi de lostriţe
Diabetice, să lăsăm lehuzele
Şi bucuria’ntr-o tindă,
Unde penaţi şi ursitoare
Sunt bieţi emitenţi, să
Leşinăm de fericire beţivi
Într-o doară şi’apoi să ne
Spălăm cu săpun de rufe
Pe limbă.
Am aflat ca nu’nţelegem
Femeile.
(...joia trecută am auzit cum podele de
cârciumi murdare de dinţii de lapte
nerăsăriţi ai tuturor avortaţilor şi
vomele taţilor scheaună nesfârşit...)
xiron xin
MÂNTUIREA DE CEAŢĂ
Nu ştiu ce înseamnă să trăieşti creştineşte.
N-am aflat să pot a spune; dar poate că
Dumnezeu joacă popice, aranjăm o partidă,
ÎL trag de limbă şi vă spun şi vouă ce e.
*
A Mântui...A Gândui...Pe Cel de lângă Tine, Prin Tine. A Izbândi...A Dăinui...Prin El, Salvat de Tine.
*
Nimic din Tot ce Pot să Dăruiesc,
Cu Mine Dincolo Nu Pot să Iau.
M’asemuiesc, Cu tot ce Dau,
Cu Tot Ce Vreau: Să Hăruiesc
Pe Cel Nedăruit cu Viaţă,
Nedăruit cu Jar de
Om Şi Bucurii de Ceaţă,
Ca tot ce’i Iau
Să Fie Inima’i de Gheaţă,
Cu Tot Ce’i Rău în EA.
Doar Inima !! Aş Nărui
Tot ce’i Întunecat şi’n schimb ca
Să îl mântui, Ce Am, Ce Sunt, Aş Dărui.
*
Din Tine Către Tine Tot Ce Ai În Tine,
Se’Nvârte’n Jurul Lumii Înapoi La Tine, Doar Dăruind. Dar Dăruieşti Doar Dacă Dai Dumnezeieşti Dureri
Şi Năruire Deplin’napoi spre Tine,
Cand Furi Ce’i Rău Din Cel Pierdut întru
Nemântuire.
*
Hârtiile pe care se poate Scrie,
Nu conţin nici Idei nici Erezie,
Nu conţin Sînge, nici Patimi,
Nu conţin Dor, nici Lacrimi,
Hârtiile pe care se poate Scrie
Nu conţin Necuvinte sau Magie,
Ele te conţin deja pe Tine
Proaspăt Cosit Cailor Otavă, Tu Neştiind.
Diacu’ Marian
Monoxila de Doi
*
Cine ştie
ce sens mic şi
năuc poate
naşte’n tine
un cuvânt
hăbăuc:
- Iubire.
*
Cine poate
dori a şti – spune
că iubirile
nu sunt bune?
*
Şi
Cine poate
dori a nu şti
că doar din
Iubire
Se poate
Muri?
*
Aşadar
Nimic
se poate’ntoarce’n
Nimic,
Numai dacă şi
Numai atunci
Când e Iubit,
Nimic Nu se poate’ntoarce’n
Nimic Neiubit.
xin marian
FIR DE NISIPP
Kappa Komaa ar fi
spus ceva Silviei Plath:
- Toţi, dar toţi îngerii s-au
ascuns într-o piatră de gală.
Mare, dar nu îndeajuns, toţi
au avut ocazia a se tăia între
ei ca’ntr-un Osiris de şoaptă
sinucigaşă. O şoaptă uşoară.
Doar cel de piatră într-o
portocală. Iar Silvia ar fi zâmbit:
- A collossus!
Cummulum Ut Amorphus,
Xiron Xin ar fi spus tot ceva,
vag refilat: - El 25’es septiembres,
aqui, Bucarest, con bonita Elena,
no tengo el tiempo sagrado para
llorar, las noces de locura que se
esconden en la cabeza de vaca
por te poesia. Locura! Locura del
mar verde, de dias y noces, el cielo,
la muerte, !Aqui!
xiron xin
GRAPHEIN
IT'S DEAD !!!
Clouds last species
Deconstructivism is
Extinguished!
A white stick.
It can be heard
Stamping rhythmically
The asphalt.
Now I can
Equally take care
Of me.
About you is
The link between
The triangle and
The fibula. About you.
I know you did not
Think that this is what
You would like to hear
About you, I don't know
How much of woman
You are, I don't know
How much do you hide
Yourself, I don't know
How much are you a
Woman. It's yet to be
Seen. I'm blind and
Mute, show me the
Path of coitum,
Help me to my fall,
Help me to know
Your body, to make'it
Shine as a bright
Midair filled with
Dreams and Legends,
Steep and soon,
Now.
Push me by your
Breasts gradually,
First up in the sky,
Then up to your
Thought. And mine.
I found out that your
Teeth are madly and
Unrhythmically shaking
On your pleasure
Porch as you are
Coming, stepping up
Any embarrassment
Stupidly born, with
Giant transparent
Feet. Fall apart
My own creature
So my joy will remain
Rooted in the sky on
Its edge. You must
Know that there is
Also another point of
View except G. It is
The one hidden in me.
X must be. I knew that
Your hair roots from
Anywhere will feel how
It really is to feel this.
You know and you'll
Always know that all's
Like this, if and only
If...
Let the pleasure-climb
Tear us apart!
The pace of
The Clitorythmus
Sweetly swings
The Logarythmus.
Never mind why,
Only the
Blind Ecstasy
We had to get!!
So come to
Whisper him:
"- INCLUDE US!!!"
***
Do You Hear?
It's the unfolded white
Cane stamping
Rhythmically
The asphalt
Getting
Closer.
XIRON XIN March 23-rd
Nowhere Nevermore
( sau cum poate a zice corbul dansatoarei nubile - Ia liubliu tebia, zhizn' )
• # Longtime
since he shouted
- NEVERMORE!
N-ar trebui, nu ar veni, nu-i e în fire şi totuşi iată soseşte,
Amerizează în hula podelei bâiguind adormit tuturor
Pereţilor pribeag ameţiti de haosul rotativ al
Uimirilor - zâmbirilor tale:
" - Sunteţi confuzi ca şoriciul pus la uscat în ceaslov,
Uimiţi ca ariciul nepârguit în slova mov, sunteţi
Defrişaţi subtil de visul ce vine în paşi de dans cu
Miros de Incenso Himalaya Zafferano Paciuli,
Ejaculând gânditor lacrimi de lapis lazuli în
Dimineţile gândurilor Ei."
Corbul mut uitând platonic înserări fără amurguri de vară
Târzie, Corbul sur ursind aşa cum visezi tu ursirea,
Niciodată venit de Niciunde, Corbul prezent
Nefiresc între uitare şi Vis, Corbul de Onix
Amarând blând între picioarele sale
Înalţimea maritimă a tututror
Plăcerilor tale, Corbul şoptind
Peltic "Te Iubesc", unduind
Aprioric, pleacă.
Xiron Xin
CA VIII .
To MARIAN
Cum să te vindec,
dragostea mea
cu murături sau moare galbenă
în faţa monitorului o doamne
când nu mai e lumină şi plâng şi râd
de rana din ligheanul spart.
Cum să te reîntorc
în cerul meu coclit
pe care infirmii îl mestecă
de un an împlinit
cu pastramă lustruită
cu ultimele dureri închegate prin pâini
cu beregata şuie peste munţi şi văi.
N-o să facem mişcare
n-o să mai stăm în picioare
ca vii.
by Kommaa
28.11.2010
Farwell blink to B.C. le long .
Nu voi accepta molifte pentru hoitul paginii albe.
Excizia oricărei discontinuităţi versice
E mai importantă decât sexul în 3 sau
Chiar un gangbang reuşit seara între gri
Tomberoane. Am inventat chiar şi un
Black cocktail numindu-l după nume şi
Statură: B.C. le long. Mi-e intim în
Nume şi tărie, precum teama de a nu
Continua poezia ascunsă sub jardinière
Inutile în care nu mai sting de mult
Ţigări fumate cu gândul la lipsa de bani.
Mi-e intim ca plăcerea ascunsă a
Câinelui când se scarpină sau a mea
Când mă trezesc la prânz cu erecţie
Şi dorinţa de a urina. Am inventat
O viaţă mirată că nu poate curge de
Capul ei de fiecare dată când o ţin în frâu.
Am inventat clipa asta cand nici-o
Oglinda îmi zâmbeşte’napoi. Am uitat
De ce mi-e întunericul supraidentat.
Eu maculez hoituri. Am plecat.
28.11.2010
xiron
xin
Farwell poem to Kommaa
.
Excizit Lingua Mundi. Ce mai rămâne?
Acum, soliloquismul peisajelor nocturne, plesnind
idea peste genunchii murdari, ca o desensibilizare
a hermeneutului, până la a savura o şuviţă de
conopidă murată, mai mult decât
Meister Eckhardt lipsit de erată, mai mult
decât Johann Valentin Andreae indicând
fară să ştie cui ce arată, până la a devora
alei de priviri zâmbind a alviţă, topită
ascuns precum sexul pervers ascuns într-o
absidă curată, curată mătura umectată de ceaţă,
prăfuită împacare lipsită de viaţă, viaţă au toate
bulele de aer, viaţă are orice vaer, cuvintele
obrintesc, puritatea, puroiul, acum.
Iadeş din piept de poet.
24.11.2010
xiron
xin
Farwell Galatensis .
E déjà frig şi gol în sticlă, am o uimită’ntrebare:
Cum decelează Gălăţanu stihul orbeşte?!?
“ - Cu toată onestitatea vă mint dar vă spun,
înjurăm ortoepic respectând alene felul în
care părinţii noştrii se urau pe ascuns în timp
ce ne iubeau by the book, sortind SLAST-ului
orice măruntă, mizerabilă filipică intens
conjugal, aşa cum nu au putut iniţia bunicii
noştrii, iertaţi de ateismul însutit al insultelor
de gală. acele vişine-ceartă, cireşe de’mpăcăre,
uneori prin tăcere, alteori încheiate prin
antante fizice, năduşit armistiţiu între picioare,
qvadruped pat de dragoste, toate plusate’ntr-un
poker native mereu repetat, toate aceste
mărunte trăiri sunt cerul in nuce în care
TOŢI, dimpreună sterpi şi’nsingurat fertile,
TOŢI Poeţii, au SĂPAT! Dar poate că m-am
înşelat.” - El, deodat’ încheind; cum îl prind?
Cum îl prind, să’mi dea, răspunsul correct?
27.11.2010
xiron
xin
Farwell Story to Tupansis .
My cracked ’up mind
does not allow
those bright bananas
hot tamale-happenings
my grin soul always
having fun with it.
Yet somehow smooth
a tiny whore that
lives inside the
space between my
shoulders, does
secretly provide
me plenty of such
scattered food
while whispering:
“You know, eventually
You’ll die, so… ride!”
20.11.2010
xiron
xin
Farwell Zubascis .
(sau brida calvină).
Zubaşcu tatăl, mântuind văi
albastre de-atâta vânătăi,
iarba plesnită pe burta firului,
nici vaiere mai putând şopti,
azi şi pururea’n paştele măsii
de viaţă! Porţi manierismul
la brăcinar când plângi oul,
porţi maramureşene doar cu
numele plătite cu bani din
crime comune de torţionari
care se mândresc seara cu ele,
nici pălinca mai putând să se
aprindă, tot focul speranţei e
gheaţă şi gheară! Precumpăniri
futile ale sensului alb din frumos
chinuitele noastre trecuturi
şperţuit amintite’n prezentul
obtuz. Au scos pe piaţă
conserve cu Mărăşti, Mărăşeşti,
Oituz marinate. E pace’n cetate.
Pui întors în găoace, Calvineasa
tace.
16.10.2010
xiron
xin
Farwell Noctem Baditius
.
Osiris este un poem zvârlit în groapa cu lei de
Daniel cel Nou. Cum care? Daniel Bădiţă zis
Dumitru Dumitru după ce şi-a scuipat zorit
insigna de carne numită lax Dumitru Bădiţă
din motive ductile: impuse decenţe, nevoi
nesimţite de crai la apus, orbi care nu vor să
vadă, gârle unde ai voie să faci dragoste cu
momentul în care ai voie să urinezi în cimitir
fără să te vadă preotul satului. Cum poate
Doom Doom Dumitru să explice pisuarelor
verzi că sunt folosite de oameni care nu ştiu,
doresc, află, că fiecare vers este o simplă
iluzie şi nu o mână amputată, un picior
extirpat, un rinichi smuls din întreg?
Eu Xin Euxin
novembre
2010
Farwell First Dalisius Trippin’Day .
“Tăcere Toţi!
Nu vreau vre’o mângâiere.
Năuc şi Trist, Un Ametist,
Mi-arunc spre lume bocetul
De Antichrist.
În urlete încinse grecii’mi dau,
Cucuta în Agora,
Evreii sibilinic îmi şoptesc,
- Sodoma şi Gomora!
Din arderi albe cad în noapte,
Nu am nevoi, nu vreau, nici şoapte,
De dincolo de gratii plâng, netrebnic
Plâng, visând ades acel demenţial
Parâng, cu piele albă precum
Cornul Ultimului Inorog.
Tăcere Toţi! Culcat!
Eu vreau Havoc,
Vă Rog!”
xiron xin
marian
28.11
2010
Liviae Ad Suum Livensis .
“Totu’i năuc, totu’i spirală.
Borvizul viril al uitărilor
Fierte în fiece orb, mă
Macină’n sorb, de fiece
Dată. Când şi când,
Molcomită, mi’aduc
Aminte: Sunt măritată.
Boncăluind masculi nu
Ştiu să observ, apoi,
Scheaun de lipsa lor,
Nereuşind să mai fiu
Veselă, când pe ploaie,
Când peltic, când privind
Oglindă îmi şoptesc galeş:
- Te bag în pizda mătii!
Apoi, revin în spirală,
Revin în real. Tot ce pot
Face dimineaţă de furie
Este să scuip în cafea,
Aşteptând oricând,
Cineva cu simţire,
A bea din ea.
S-a’nţeles, Da?”
28 Nov.
Ravenis
Kalikanzaros
Sieşi Şuierând Ana Tomii .
“Te spintecă dorul de
Tine zâmbind
Postorgasmic.
Azi, ieri, oricând
Te vei fi simţit sătulă de
Disperări crescând odată
Cu viaţa’ţi fără sămânţă
Sădită’n bulb de speranţă:
- Peste poate ca toţi masculii
Să fie orbi şi surzi de câte ori
Zâmbesc!
Am tot ce trebuie unui
Soldat şi nu văd totuşi
Gloanţele voastre bieţi
Bărbaţi ce credinţa în
Pacea trupului aţi luat
Azi şi pururi drept
Scut împotrivă.
Singură războinică
Să fiu pururi e un
Blestem. Vă Chem!!!”
Xiron Xin Marian
2010.28.Nov.
ATELAJ PENTRU POET .
Simun orb, Poetul ca orice Dante,
în Paradis. Intens neritualic, falic sau salic,
simplu şi clar. Când el, Poetul din Firenze, Praha
ori Sinteşti, se apleacă mirat şi moare, rămâne Poezia
mişunând printre ale noastre picioare, instrumentul
care cântă orice, chiar acest cadril sepia despre Tata.
Din cauza tatei am aflat fără voia voastră cât de ipocriţi suntem în momentul strănutului. Cum să accept eu că
am chiar atunci o senzaţie apropiată de cea a ţigării de
după?!? Din cauza tatei am învăţat să înţeleg vacile. Şi paiele. Un pai, o amintire. Un foc, Uitarea. Şi uitarea are
loc în paradis. Până acolo, nesfârşit atelaj, totul e vis.
Tata, e’n vis. Până la vis, abis. Adică…trăim. Pofiţi în
Vis.
(Robul Domnului Diacul Marian
A.D. 1516, luna lui făurar,
zilele 22)
GRAPHEIN
A MURIT !!!
Deconstructivismul ultimei
Specii de nori s-a
Stins!
Se aude un baston alb
Lovind ritmic asfaltul.
Acum pot să mă ocup şi
De mine. De tine
Ţine linia de legătură
Dintre triunghi şi fibulă.
De tine ţine.
Ştiu că nu asta credeai că
Doreşti să auzi,
Nu ştiu cât de femeie eşti,
Nu ştiu cât de mult te fereşti,
Nu ştiu cât eşti de femeie,
Asta rămâne de văzut.
Sunt orb şi mut,
Condu-mă’n rut.
Ajută-mă să mă prăbuşesc.
Ajută-mă trupul să-ţi ştiu,
Să ştiu, să-l neasemuiesc.
Abrupt, cât mai curând,
Acum.
Împinge-mă către sânii tăi
Pe rând. Întâi
Până la cer, pe urmă
Până în gând.
Am aflat că dinţii tăi
Clănţăne bezmetic şi
Aritmic pe prispa plăcerii
Pe măsură ce vii,
Călcând orice jenă idiot
Nascută’n picioare,
Picioare străvezii de
Gigant. Prăbuşeşte-mi
Fiinţa astfel încât bucuria
Să-mi rămâna înfiptă în
Cer pe cant. Să ştii că
Există şi alt punct de
Vedere în afară de
G. E cel ascuns în mine.
X e. Am ştiut că toate
Rădăcinile părului tău
De oriunde vor simţii cum
E. ştii şi vei stii mereu că
Aşa e. Lasă placerea
Urcuşului încet să ne
Macine. Clitoritmul
Leagănă logaritmul.
Nu contează de ce
Doar extazul orb
Contează să-l
Primim. Hai să-i
Şoptim:
”– Cuprinde-ne!”
Auzi? E bastonul lui
Alb şi pliabil lovind
Ritmic asfaltul.
Se-apropie.
xiron
APARENŢA GAIJINULUI
Cenuşa aripilor mele e
Caldă şi grea.
De’aceea dintru azi
Până’n nicicând
Nu v’o pot da.
Căci v-aţi spoi cu ea
Şi aţi zbura.
Dizolvat Necuprins.
Nimic, Nicicum, Cândva,
Nu m-a putut apropia de
Mine.
Nimeni, Nicicând, Undeva,
Nu m-a putut recompune din
Puzderii ruine.
Neoprit, Neştiut, Cumva,
Încă mai sunt fulgul de nea,
Despărţit, Fără orice altă
Fulguime.
Şi’apoi,
Mă opresc mirat din zvâcnit,
Obosit pretutindeni de mine
De Niciunde se-aude un
Zâmbet icnit, mă opresc
Dintr-o dată în secundă
Prelins şi
Mor. Liniştit,
Necuprins.
Xíron Xín Marian
