Pagini

joi, 24 noiembrie 2011

Cum n-aud ce zbiară Ahab

Am Recitit Moby Dick și nu
l-am mai înjurat pe Melville.
Credeam că șefu' bărcuţei e
bou și cam fad, viaţă și luptă
reliefate de-a'n pulea prea molcom
acolo unde puteai șarja minunat
urletul groazei strecurate prin
furia vânătorii supreme.
Viață
Prea mocnită pă’dracu’! :))
E ditai răcnetu’lu ahab’pește prăjit
expectorând involuntar saliva jegoasă
de chewin’tobacco printre cioturile de dinți
dă sub buzele subțiri ca o ață-soață-hoață
fără’a se puté extrage (el ahab-de sine însuși
hotărât ronin) dintru clipa’n care luptând făr'de oprire parte’n'parte cu mobydickcocksuckingmotherfuckeroftranscendentprinciple
în ochiu’ maro al micro-ciclurilor retroexistentiale
consecuţionale, belește ochii șocat și d’acolo
dă sub corăbioara lui canarisită numită
“NORMALITATE”, pierdut sub luciul
valurilor pizdii mă-sii de viață
nenorocită zbiară apatic:

“- Să-mi Baaaag Puula!!! Crăp De Pomană!”
Bunînțeles că pare prea mocnit și tacit și
nu s’aude dân moment ce glasul-speranţă
al paștelui mamii lui de ahab e sub apă :P
Mai greu de decelat bicefalia sensurilor
post-discursive pentru ăi care nu au
exersat cum vine treaba cu dichisurile
dialecticii merovingiene pre-apocaliptice >-)
( sau poate ca io mă gândesc la alt poem :D )



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu