Noaptea de Joi 18 spre Vineri 19 August 2022, pe promontoriul de deasupra Micului Golf din 2 Mai, Xin și Mihuț, reiterează o noapte în lumina lunii, o decadă mai târziu după o noapte asemănatoare, 10 ani înainte de această altă noapte, în care și-au amintit de Bănescu, Brumaru, Cristescu, Diniș, Pițu, Popa, Țuglea, Vasilievici, atât de mulți, toți plecați între timp. Atât de plecați încât, absența lor nu numai că n-a prezervat tăcerea nopții ci a spulberat-o în zgomot de amfore si fuioare de tămâieri alternative, laolată cu aducerea aminte a atâtor poeme și ciozvarte de proze, demult pierdute și demult uitate. Câteva dintre ele regasite misterios neașteptat, fulgurant originale conform autorilor inițiali or fantast reîntregite conform ludotaumaturgiei xiniene, în acest blog uitat de propriul creator temuginian, în care Xiron însuși nu mai așezase nimic, de ani.
۩ ∆ ۩
ANABASIS KALIKANZAROS
2012
MIERCURI, 22 FEBRUARIE 2012
۩ ∆ ۩
Graphein Chaosi
(Transgresia Mixării în Retro-Poezie)
¤ A ¤
Principles Of Magic Poetry
Poetry is a powerful form of self-expression. It can be used to convey emotions, make an argument, or tell a story. Poetry is also closely related to magic because it often uses figurative language and creative imagery to evoke feelings and ideas. The connection between poetry and magic is that poems have the ability to evoke feelings and ideas by using figurative language and creative imagery. The poet can use the most mundane object or situation to describe in a way that would be difficult for normal speakers to do. Poets use words in ways that are not always literal in order to create effects such as surprise, wonder, and suspense.===
==============================
1.
"teacher, leave them tits alone"
25.01.2012, 12:58
categorie: poezie
Rift Prim:
dan mihuţ
*
vom merge mai des la pescuit, îmi place că ai
răbdarea unui genist în timp ce priveşti pluta
dar nu mai sta în chiloţii ăia, fetele te vor vedea
în poziţii care nu te avantajează şi seara, la foc
poate că vor avea în minte vreo cută de grăsime
şi nu vor mai fi atente la ce spui, cum eşti tu atent
la ţâţele lor uriaşe, strânse de sutien, va trebui să
bat din palme cum fac psihiatrii când vor să te
scoată din hipnoză şi tu vei privi luna aiurit, schimbă
subiectul, arată-mi că ai mai mult umor şi priveşte
în ochii lor, în toţi deodată dacă poţi, cu ochii tăi
de peşte proaspăt şi nu, nu începe iar cu ultimile
ore ale lui jfk, secretarul de stat e în hawai, fer-
mierii sunt pe câmp, trotuarele sunt pline de
funcţionari care merg să ia prânzul, avionul ateri-
zează la dallas şi prima coboară doamna, are un
braţ de flori, kennedy mulţumeşte, guvernatorul
are o pălărie albă şi aşteaptă în picioare în maşină
străzile elm, main, houston spre trade mart , simţi
cum miros cele două mii şi ceva de fripturi care
vor fi servite de texani la prânzul oficial şi pe la
12.30 se vede cum pluta se duce la fund şi sari
că trage, sari, şi tu tragi de undiţă, gata, l-am prins
şi pe ăsta şi doamna jacqueline în deux-piece-ul ei
roz te priveşte delicată dintre celelalte fete, umblă
uşor cu el, îţi spune şi zâmbeşte, tu te mândreşti
ai învăţat să pescuieşti la casa pionierilor şi şoimilor
patriei, mergeai duminica şi priveai în atlasul de zoo-
logie toţi peştii pe care voiai să-i prinzi, fetele se
uită la tine ca la un zănatec, mai pui un lemn pe foc
nu, aşa nu vei reuşi să agăţi niciuna, lor le trebuie
ceva romanţat, nu empatizează cu poveştile tale
despre cum se poate pescui oriunde şi orice, ele nu
==============================
"preacher, give them tits all on"
26.01.2012, 12:12
categorie: retro-poezie
Joc Secund:
xiron xin
¤ ¤ ¤
vom merge mai des la pescuit, îmi
place că ai răbdarea unui genist în
timp ce priveşti pluta dar nu mai sta
în chiloţii ăia, fetele te vor vedea
în poziţii care nu te avantajează şi
seara, la foc poate că vor avea în minte
vreo cută de grăsime şi nu vor mai fi
atente la ce spui, cum eşti tu atent
la ţâţele lor uriaşe, strânse de sutien,
va trebui să bat din palme cum fac
psihiatrii când vor să te scoată din
hipnoză şi tu te trezeşti privind luna
aiurit, schimbă subiectul, arată-mi că
ai mai mult umor şi priveşte în ochii
lor, în toţi deodată dacă poţi, cu ochii
tăi de peşte proaspăt şi nu, nu începe
iar cu ultimile ore ale lui jfk, secretarul
de stat e în hawai, fermierii sunt pe câmp,
trotuarele sunt pline de funcţionari care
merg să ia prânzul, avionul aterizează la
dallas şi prima coboară doamna, are un braţ
de flori, kennedy mulţumeşte, guvernatorul
are o pălărie albă şi aşteaptă în picioare
în maşină străzile elm, main, huston spre
trade mart , simţi cum miros cele două mii
şi ceva de fripturi care vor fi servite de
texani la prânzul oficial şi pe la 12.30 se
vede cum pluta se duce la fund şi sari că
trage, sari, şi tu tragi de undiţă, gata,
l-am prins şi pe ăsta şi doamna jacqueline
în deux-piece-ul ei roz te priveşte delicată
dintre celelalte fete, umblă uşor cu el, îţi
spune şi zâmbeşte, tu te mândreşti ai învăţat
să pescuieşti la casa pionierilor şi şoimilor
patriei, mergeai duminica şi priveai în atlas
de zoologie toţi peştii pe care voiai să-i
prinzi, fetele se uită la tine ca la un
zănatec, mai pui un lemn pe foc, nu, aşa nu
vei reuşi să agăţi vreuna, lor le trebuie
ceva romanţat, lor le, nu empatizează cu
poveştile tale despre cum se poate pescui
oriunde şi orice, ele nu, da, ele nu, da
îmi vei spune, dar nu asta’i ideea vei spune
ca îmbătat de cel mai straniu mister ce’l
cedezi obosit către mine, da-ele cele ce nu,
da, nu voi reuşi, nu, sigur că nu, dar nu
asta, ele empatizează între ele şi ăsta’i
cel mai fin secret laşi cât mai multe, laşi
fetele să te urască deloc feminin în grup o
atipică şi transfigurată camaraderie
masculină în care toate ţâţele lor vor
vibra optim în ritmul respiraţiilor lor
unisonice spre transonice în care mă pot
urî ca enorm bloc de şisturi fecundabile
în timp ce insesizabil dezvoltă o concizie
de grup a cărui uniune ascientă va creşte
într-un ritm estropiant generaţiile gri
ale pruncilor lor nenăscuţi, acei viitori
fătălăi ai unei lumi ce va fi condusă în
continuare de d’alde mine şi tine mai lent
şi mai sigur decât chiar maşinile ce curg
pe centură la nesfârşită vânătoare de roz
jaqueline profesioniste cărora nu le pasă,
asta îmi vei spune ca îmbătat de cel mai
straniu mister cedat plictisit către mine
şi ne vom despărţi amici tu neauzindu-mă.
¤ ¤ ¤
==============================
-*-*-
xiron xin to dan mihuț: 27.01.12 @ 2:22
… ceea ce ne duce în punctul de unde putem defini o nouă etapă ogodai,
în zona unde nu mai vorbim doar de mix or jamm, rift sau ochean,
în chiar punctul de unde purcede transgresia imaginariei individuale
în imaginalie colectivă aşa cum o precumpănea deasupra fântânii şamanice
ioan petru culianu la groningen:
… { “Like his friend Umberto Eco, who had come to hear him (IPC) lecture in Groningen
(The University of Groningen) on Renaissance magic, he reveled in the idea
that
misreadings can lead to a higher truth than either reader or write intended.
He took this as a humorous play on the power of fiction, but in his life
it was no joke.” – [Eros, magic, & the murder of Professor Culianu]
By Ted Anton / Chapter 11 – Abuses of Interpretation / pg. 115 } …
deloc straniu, ASTA nu se aplică exlusiv Tratatelor sau Studiilor Academice
fie ele strict teoretice ori aplicate, nici măcar cu precădere
Creaţiei Prozastice de orice stil, tip, gen ar fi aceasta … ci
MAI ALES POEZIEI
ad finem
(în accepţia lui *ab ovo usque ad mala* – “de la ouă pân’la mere”)
… ei bine – m-aş bucura dacă ai începe să te apleci asupra unui
anume vibrato asimptotic: “Iluzia Totală a Satisfacţiei Totale”
… nu uita să-ţi cauţi o ediţie în engleză din “De Vinculis” a lui Giordano Bruno …
yours, temugin
***
dan mihuţ to xiron xin: 27.01.12 @ 3:56
hehe, mi se pare că vorbeam vara trecută de faza cu misreading, foarte mişto ideea, xine! iar cu iluzia aia… lua’te’ar dracu! bruno mai citesc doar ereticii sastisiţi.
==============================
***
ziua cârtiţei
“trăieşti o zi cu benzina curgând spre semaforul alb,
ziua cârtiţei personale, acolo unde oboseala sforăie
în cartilagiul urechii ca o omidă femeie şi bărbat
onduland spre loc cu verdeata, porti cu tine viscolul,
un zâmbet truc învăţat acum mulţi ani de la bunica,
acolo unde stelele te lasă decolorat de ploile puţine,
acolo unde venele albăstrii presărate cu aur şi untura
de porc devin instrumente care te pot trăda în acelaşi
timp, acolo unde zilele au propria grotă în care dispar
în tacere toate călătoriile induse în minte, acolo unde
sufletul ti-e bont si fraged de prea mult timp, ultimul
pahar de vin şi ultima servitute, e viu şi pluteşte pe
un fildeş care devine piatră, rotiţă a fricii de a doua zi,
acolo unde toţi vânzătorii de sclavi transformă apa în
ulei de gătit şi întreabă “tu când pleci să faci ceva?”
“trăieşti o zi cu benzina curgând spre semaforul alb,
ziua cârtiţei personale, acolo unde oboseala sforăie
în cartilagiul urechii ca o omidă femeie şi bărbat
onduland spre loc cu verdeata, porti cu tine viscolul,
un zâmbet truc învăţat acum mulţi ani de la bunica,
acolo unde stelele te lasă decolorat de ploile puţine,
acolo unde venele albăstrii presărate cu aur şi untura
de porc devin instrumente care te pot trăda în acelaşi
timp, acolo unde zilele au propria grotă în care dispar
în tacere toate călătoriile induse în minte, acolo unde
sufletul ti-e bont si fraged de prea mult timp, ultimul
pahar de vin şi ultima servitute, e viu şi pluteşte pe
un fildeş care devine piatră, rotiţă a fricii de a doua zi,
acolo unde toţi vânzătorii de sclavi transformă apa în
ulei de gătit şi întreabă “tu când pleci să faci ceva?”
***
Retro-Mix - DANNESIUS - OGODAI - MIHUȚ - xin
______________________________
______________________________
2.
xiron xin temudjin
The connection between poetry and magic is that poems have the ability to evoke feelings and ideas by using figurative language and creative imagery
==============================
Hârtiile pe care se poate Scrie,
Nu conţin nici Idei nici Erezie,
Nu conţin Sânge, nici Patimi,
Nu conţin Dor, nici Lacrimi,
Hârtiile pe care se poate Scrie
Nu conţin Necuvinte sau Magie,
Ele te conţin deja pe Tine
Proaspăt Cosit Cailor Otavă,
Tu Neştiind.
*
Poezia nu se trăieşte,
Se moare,
Poezia nu se grăieşte,
Se doare.
Poezia nu e scriere,
E uitare,
Poezia, e dorinţă
Nu stare.
*
Nu puneţi
Mâna pe
Poet;
Că’l
Doare.
Pe
Poet
Puneţi
O Cruce;
Când
Moare.
*
Salutare.
- ¤¤¤ -
REDITUS OBITUS
Necuprins,
Liniştit,
Mor.
Prelins dintr-o datã’n
Secundã, mã opresc.
Se-aude un zâmbet
Icnit, de niciunde,
Din zvâcnit, obosit pretutindeni
De mine, mã opresc mirat.
Ş’apoi, despãrţit, fãrã
Orice altã fulguime,
Încã mai sunt fulgul
De nea,
Neoprit, Neştiut, Cumva.
Puzderii ruine,
Nu m-au putut recompune din mine,
Nu m-au putut apropia de mine.
Nimeni, Nicicând, Undeva,
Nimic, Nicicum, Cândva.
Necuprins dizolvat.
De’aceea dintru azi
Pânã’n nicicând,
Caldã şi grea, cenuşa
Aripilor mele fiind,
Nici vouã
N-o pot da.
Cãci v-ați spoi
Cu ea. Şi ați zbura.
==============================
***
În Delft,
Ierţi şi aştepţi, nesfârşit ai răbdare,
Mărinimia ta, oftalmic uită, zâmbetul unic,
Rit comun clipelor triste, demoni de timp,
Suferinţe scuipând, gri ametiste, orbilor
Nori ce uită să plângă invidios, glasul
Erotic al tuturor lor, doamnelor albe cu
Rânjete negre, dormind cotropite la sân
De Maciste, purversus aldin sâsâind plural,
Un zumzet umed post-orgasmic separându-te
Straniu, pe tine de restul, cruciat labial ce încă
Aşteaptă, nemurirea plăcerii, devot în ulei aşezat
De Hals, Holbein ori Lucas cel bătrân, pe pânze
De păianjen expuse’n Ithaca, turbă moale trupul
Femeii, arzând dezbrăcarea de origini, clipind
Tiptil, povestind crucificarea’n sărut, după iubire,
Sidefiu post-partum spermic negravat de Albrecht,
Existând fără scop, neştiut ritual la capătul nopţii,
Visată nuntire împletind priviri, coapse şi sfârcuri,
Amar castel kafkian, ţie femeie, neasemuită, MURIRE.
XIRON XIN
11.11.2010
______________________________
3.
¤
______________________________
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
a.
¤ ¤ ¤
Ambra
to Xiron Xin
01.01.2012:
... dar nu asta ... nu doar asta ... ai dispărut cu totul. după ce
te-ai disipat în ce? numai tu ştii, chiar ai dispărut. te mai
zăresc, descopăr, mai traiesti, doar pe fabrik, pe hyper.
şi cam atat. îţi citesc rândurile şi nu-mi plac. te plăceam aşa
cum mi te-ai dezvăluit mie. doar mie? ai spus că o să trimiţi
rânduri şi poze. dar gânduri? am văzut că prietenele/mândrele/mâţele
tale de pe FB chiar ţi-au pierdut urma... să înteleg că te-ai rupt
cu totul? aici, criogenia, nu ne imbălsămează nici trupurile, nici
sufletele. şi gerul care nu s-a lasat şi zapada ce n-a ingropat
Bucureştiul tău n-au nici o legatură cu sfârşeala din suflete. ce faci Xi !?!
putem trece peste îndoială? putem să nu ne mai pândim? aici o sa râzi ironic!
te şi aud! aştept veşti, gânduri, rânduri. TE aştept. TU.
Ambra
______________________________
Xiron Xin
to Ambra
02.02.2012:
Angels on Devils
Abrevierile
tuturor lumilor
posibile scuipă
spre mine toată
nepăsarea faţă
de
orice altceva
ce ar
putea fi
genial
dincolo
de felul în
care
îţi tresaltă ars
clitorisul
când
te
gândeşti
cum
ar fi
să-L atingă
Sfântul Duh.
¤¤¤ - ¤¤¤ - ¤¤¤ - ¤¤¤
..............................
______________________________
... zgomot de fond:
______________________________
b.
vecernie
26.01.2012, 20:17
categorie: poezie
Marius Lăzărescu
¤¤¤ - ¤¤¤ - ¤¤¤ - ¤¤¤
pe sub ramuri
urme în paşi
reci topiţi
din palmă
linii urcă
sfatul inimii
*
gaura glonţului
învelită
în fiară
vânătorule tot
ce ucizi din
tine se scade
la urmă vor
înmormânta
o puşcă
*
scrumul meu
mineral
ce folos
ia-mă cât ard
bruma intră
în cucuvele
------------------------------
- ¤¤¤ -
cucuvele
care intră
în brumă
cât arzi,
scrumul
tău, mineral
cu folos.
vor o puşcă
în mormânt
la urmă,
din tine vor
scade ce ucide
vânătorul, în
gaură glonţul
dezveleşte
fiara din fiară,
inima urcă
sfaturi în
liniile palmei,
topind paşii
tăi ultimi în
reci urme de
ramuri.
(Xiron Xin - tehnici de verificare la vecernia Marius Lăzărescu)
______________________________
c.
¤¤¤ - ¤¤¤ - ¤¤¤ - ¤¤¤
Singurătate
26.01.2012, 23:28
categorie: poezie
Ioana Dunea
Îl învățaseră să se cunoască pe de rost.
Nimic nu era mai la îndemână
ca propria singurătate.
Mâinile căpătaseră o nuanță violacee,
de periferie.
Le îndesa în buzunare
ca-ntr-un azil de noapte.
------------------------------
... poate. poate nu.
dar ... să ne lăsăm
purtaţi de diversele
ritmuri ale story'ului
în fluxul celui pulsând
însingurat în haos:
------------------------------
Mâinile căpătaseră
o nuanță violacee,
de periferie.
Le îndesa în
buzunare,
fiecare un
azil de noapte,
nu singurătăţii.
------------------------------
sau da
sau nu
sau
las’o cum e
sau
schimb’o cum
încă nu e
sau
nu te schimba
cu ceea ce nu
eşti
sau
altcineva
altcând
altceva
altcum
alt
ctrl
------------------------------
în ritmul meu,
era agresivă
explicitarea
incidenţei.
în ritmul ID, nu.
______________________________
în ritmul meu, singurătatea însăşi
era esenţa a ceea ce’i oferea lui/ei
certitudinea siguranţei subliniate de
dublul azil oferit mâinilor, azil din
care atempic cumulul singurătăţii se
autoexclude pentru a rămâne vector al
vehicolului vieţii sale.
în ritmul ID, nu.
______________________________
În glisajul meu, esenţa definiţiei
- prima strofă – dispărea, rămânând
doar o concluzie intra-ramificată
(deopotrivă ipoteză şi concluzie).
În glisajul ID, nu – configurarea
teoretică a suspensiei de stare e
confirmată de demonstraţia finală.
______________________________
În cazul de faţă, o circum-relevanţă a
volumului de tensionare percepţională
se regăseşte vădit consonant, la ID.
În cazul meu, nu. Ceea ce transpare la
mine este o masă de hiatus peri-senzitiv
a cărui unirelevanţă e intens asonantă.
______________________________
acolo unde ID evită şerbetul de
trandafiri, eu nu o fac mai bine,
ci, ajung să evit pelteaua. sunt
două direcţii paralele şi totuşi
ajung la date receptaculare clar
DI – FE – RI – TE
La Mine Stază
La ID O Stare
______________________________
nu mai contează care e care
(Xiron Xin - tehnici de verificare la singurătatea Ioana Dunea)
______________________________
Webocracy
Pseudo Fragment din cartea “Arta de a iubi” de Don Miguel Ruiz
(care nu ştia să xironească)
Imaginaţi-vă relaţia perfectă. Vă aflaţi într-o stare continuă de fericire perpetuă (pentru cine nu ştie şi nu crede - fericirea perpetuă este o iluzie ciclică – deopotrivă asasin şi salvator - ce ne’nvăluie în şi dinspre nevoie, mai supărător şi dens decât fantoma unui ţânţar cu dinţi de diamant), pentru că trăiţi alături de bărbatul ideal sau de femeia ideala. Cum aţi putea descrie viaţa alături de o asemenea persoană?
Ei bine, relaţia cu o asemenea persoană ar putea fi comparată cu relaţia cu un câine. Un câine nu poate fi altceva decât un câine. Orice aţi face, el nu se va schimba. Acelaşi lucru este valabil şi dacă aveţi o pisică sau un cal. Orice animal este ceea ce este. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un blog sau un portal. Orice portal este un portal. Nu poate fi altceva. Acceptarea acestui adevăr în relaţia cu alţi oameni este foarte importantă. Un om nu poate fi în mod definitiv schimbat de către un altul fără a accepta asta (cu excepţia acţiunilor fundamental negative prin care îi anulezi existenţa fizică).
Un OM. Fie îl iubim aşa cum este, fie nu. A încerca să-l schimbăm pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca şi cum am încerca sa schimbăm un câine, o pisică sau un cal. Orice om este cel care este, inclusiv noi înşine (minus ăl cu almanahele) . Este la fel in cazul dansului: fie doreşti să dansezi, fie nu. Trebuie să fii complet sincer cu tine însuţi, în ideea că nu se poate să dansezi şi să te simţi bine dacă tu nu doreşti acest lucru. Numai cine înţelege acest adevăr profund simplu, poate deveni suficient de lucid pentru a-i putea vedea pe cei din jur aşa cum sunt, nu aşa cum doreşte el. Dacă aveţi într-adevăr un câine sau o pisică, gândiţi-vă la relaţia cu animalul. Să luăm exemplul relaţiei cu propriul câine. Animalul ştie perfect cum trebuie să se poarte cu dumneavoastra. Cum reacţionaţi atunci când câinele greșește? Orice i-aţi face, lui nu-i pasă pentru că vă iubeşte oricum. sau poate nu. Câinele aşteaptă nimic de la dumneavoastră. Sau poate da: aşteaptă câteva chestii simple. Însă! Cum stau lucrurile cu iubita sau iubitul dumneavoastră, cu soţul sau soţia, iubitul sau iubita? Aceştia au atât de multe aşteptări, şi în plus se mai şi schimbă tot timpul pe ei înşişi inclusiv propriile aşteptări. Sau nu.
Câinele este responsabil pentru jumătatea lui de relaţie cu omul. Când tu, stăpânul lui ajungi acasă, câinele latră de bucurie, dă din coadă, îşi sare fericirea odată cu sinele qvadruped către tine. Îşi joacă foarte bine rolul, iar omul ştie că este un câine perfect inserat în condiţia de câine. Cei care îsi iubesc cu adevărat animalele îşi joacă la rândul lor perfect rolul: le hrănesc, mangaie, se joacă pe ei înşişi în clipele deconstruirii de sine prin joaca non-ludic afigurativă cu aceste extensii vii ale conceptului de “colateral-been” . Îşi iubesc aparent necondiţionat animalele, aşa cum şi acestea îi iubesc aparent necondiţionat pe ei. Ambele părţi îşi asumă partea de responsabilitate pentru o relaţie interdependentă voit reconfigurativă.
Marea majoritate a oamenilor îşi poate imagine foarte uşor un asemenea tip de relaţie cu un animal, dar nu şi cu un alt om. Oare de ce? Cunoaşteţi pe cineva care nu este perfect? Câinele nu este altceva decât un caine, iar acest lucru nu vă deranjează. Nu vă simţiţi mai vast responsabil pentru el, nu doriţi să-l faceţi să devină un alt caine. La randul său, patrupedul canin sau chiar cel felin, nu încearcă obstinat să facă din dumneavoastra altcineva decât cel care sunteţi, de pildă un stăpân mai bun. De ce aţi încerca atunci să transformaţi o femeie într-o altă femeie, sau un barbat într-un alt bărbat? De ce nu sunteţi dispus să îi acceptaţi aşa cum sunt? Cât de necesară vă este transformarea bipezilor conlocutori? De ce?
Poate că vă gândiţi: “Ce să mă fac dacă nu mă aflu alături de femeia potrivită sau de bărbatul ideal?” Într-adevăr, trebuie să alegeţi femeia potrivită sau bărbatul potrivit. A fi sau nu în stare, e deja o altă descindere în raiul propriilor slăbiciuni şi o altă escaladă în iadul propriilor limite, aparţinând altei porţiuni din ritualul retro-socializării de cuplu. Cine poate fi aşadar partenerul potrivit? Cineva care doreşte să meargă în aceeași direcţie cu dumneavoastră, care este compatibil cu valorile şi convingerile dumneavoastră, dual convergent din punct de vedere emoțional, reacționat, fizic şi spiritual?
Cum puteţi ştii dacă partenerul dumneavoastră este potrivit? Să spunem că sunteţi bărbat şi că o femeie doreşte să vă aleagă drept partener de viaţă. Dacă ar exista o sută de femei aflate în căutarea unui bărbat, câte dintre ele ar fi dispuse să vă aleagă pe dumneavoastră? Răspunsul este simplu: nu aveţi de unde să ştiţi. De aceea, este nu neapărat benefic vouă, ci strict necesar, să exploraţi şi să vă asumaţi un anumit risc. Eu nu vă pot oferi un răspuns general valabil; însă: femeia cea mai potrivită pentru dumneavoastră este femeia pe care o iubiţi aşa cum este, cea pe care nu veţi încerca să o schimbaţi în vreun fel. Aceasta este (în mod teoretic) femeia potrivită pentru dumneavoastră. Dacă găsiţi o asemenea femeie, iar ea, prin toate particulele existenţei sale interrelaționale, va răspunde cu aceeaşi atitudine, atunci sunteţi un om al dracu’ de norocos. Puteţi dăltui zilele fericirii comune.
Aidoma și cu Site-ul, Blog-ul, Portal-ul.
Ne Mai Rămâne Ceva? Da. Prietenii Şi duşmanii.
p.s. Singuratatea se câştigă om cu om, nefiind ea singurătatea o ceremonială retragere cu torţe, ci un urcuş natural total ne-golgotic. Succes în urcuşul căutărilor! (VP + XX)
© Xiron Xin Marian
++++++++++++++++++++++++++++++
Ziggy cursing Morphine Polly
***
mă Kemp! nu-ţi tăia venele ca
ultimu’ bou. Spune-mi simplu:
“Hai frate să ne-o tragem!” O să
te refuz, te refuz, nu contează
cât o sugi ca să strângi bani
de operaţie, nu-mi pasă cât de
mult suferi ascuns în trupul
greşit, migala croielii ce compune
gestul, privirea în aşteptare silnic
vibrând a Níke, felul greţos al
rezemării tale voit nepăsătoare,
toate’s irelevante şi doar din
lipsă de scuipatoare se abţine
de la vomă tejgheaua barului.
Ai torturat oribil cinci pinguini,
le-ai vopsit penele în verde-smarald
dând asigurări frivol vegetale fără
să te fi’ntrebat cineva ceva,
mi se rupe de toate astea, de tine,
cât de disperat poţi fi de mi-ai
ascuns mie pinguinii verzi
în rucsac?
© Xiron Xin Marian
***
***
mă Kemp! nu-ţi tăia venele ca
ultimu’ bou. Spune-mi simplu:
“Hai frate să ne-o tragem!” O să
te refuz, te refuz, nu contează
cât o sugi ca să strângi bani
de operaţie, nu-mi pasă cât de
mult suferi ascuns în trupul
greşit, migala croielii ce compune
gestul, privirea în aşteptare silnic
vibrând a Níke, felul greţos al
rezemării tale voit nepăsătoare,
toate’s irelevante şi doar din
lipsă de scuipatoare se abţine
de la vomă tejgheaua barului.
Ai torturat oribil cinci pinguini,
le-ai vopsit penele în verde-smarald
dând asigurări frivol vegetale fără
să te fi’ntrebat cineva ceva,
mi se rupe de toate astea, de tine,
cât de disperat poţi fi de mi-ai
ascuns mie pinguinii verzi
în rucsac?
© Xiron Xin Marian
***
Madness Blues
Nici’o locomotivă, tăcere în lungimea şinelor,
2 vagoane se deconstruiesc departe, la ultimul
etaj, un cuplu dispare la primul etaj, oamenii
surzi nu fumează mirosul de cărbune încins,
faruri fără sens nu mai ştiu ce caută sub tine,
pe cine, părinţii tăi nu mai ştiu de cât timp ai
uitat de unde vii, maşini se întorc din nou sub
străzi vechi, un singur motor din ce în ce mai
umed, se sting pe clădiri reflectoarele, părinţii
tăi se caută sub tine, fântâna publică tace
uimită în gropile de pe marginea peronului,
sexul devine o congestie fără sens care
fumează, primul etaj dispare în timp, tu ai
uitat din nou de unde vii, părinţii tăi chiar
aşteaptă din ce în ce mai departe, oare pe
cine, pe cine caută ei sub tine, şi pe cine
reconstruiesc în timpul umed, într-o limbă
tăcută, peronul ţi-e din ce în ce mai departe,
ţi-e din nou sete, din nou pierdut la ultimul
etaj, mirosul de cărbune încins de sub tine
aşteaptă fără sens locomotiva, 2 vagoane
tac pe şinele vechi, o ţigară fumează mut
apa de la fântâna publică, oamenii se întorc
în congestie, clădiri se construiesc în gropile
de sub străzi, umede se întorc şi reflectoarele,
timpul leneş dispare, cel grăbit reapare, din nou
ai uitat de unde, pe cine oare, pe cine ştii tu?
O sete de tăcere, reflectoarele de la ultimul
etaj, se sting.
© Xiron Xin Marian
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
______________________________
...
☻ 
۩ ۩ ۩ ∆ ۩ ۩ ۩ ◙
۩ ۩ ۩ ∆ ۩ ۩ ۩ ◙your call
your choice
your moment
my torment
my chaos
my voice
când sunt calm, lumea priveşte şi crede că arde'n juru'mi;
când arde, lumea ascultă şi crede că e pace'nlăuntru'mi...
am fost crud, plin de cruzime, cruzimea'ntruchipată ...
eu xiron ... ori eu temudjin ... ori eu kalikanzaros ...
poate doar prin absenţă ... aş fi fost mai crud prin
prezenţă predictibilă şi şoapte infatigabil tembele:
{păstreză-te-păstrează-te-
la pieptu'ţi de aramă cu sfârcurile'ţi mov şoptind alene
către tine lin gemând în gamă " - Hai Vină! Vreau!!! " }
nu pot face parte dintr-un cor de şoapte smulse spre
tine de mărginirea spiritului însingurat dorind împăcarea
sufletului despreunat de partea pereche ce făure întregul:
------------------------------
... zgomot de fond:
------------------------------
4.
Pescarul Inelului
tu
ca o
tăcere
pulsând
lax printre
oameni lipsiţi
de atingeri, mâna
mea nu mai cuvântă
sex în grup, ci doar se
înfige în tine ca o ploaie
de aur nocturnă prezentată
amorf pe discovery, picături
grele ce par să traseze pe ecran
stridentele linii de frontieră ale unui
translucid documentar mântuire textilă cu
dungi alb albastre sub care ghicesc aiuristic
păstoase vârste de sânge menstrual vădind vârste
diverse, de la uscat la lichid, varii convergenţe ludice
mirosind a şoapte obscure din care afli cum nu am câştigat
vreodată dreptul la abreviere, cum nu ştiu ce frumos poate fi
oricare dintre ritmurile normalităţii, şoapte din care nu, nu înţeleg
cum nu mai port în mâna stângă cheia de la poarta dincolo de subsolul
unui fight club în care se câştigă dreptul unei sinucideri ratate, nu
ştiu cum de au ajuns noaptea tălpile goale să răsfrângă tăceri
lipsite de orice sacerdoţiu intim, ca şi cum fiecare ar fi ultima
iubită sacrificată aburind peste vise, peste absenţe, peste
certitudini, peste necurvăsăria clişeelor sociale, peste
nopţile de beţie mărturisind nepăsarea față de
greutatea cumulată a tuturor borcanelor de
5 litri din care, ei, cei care tot şoptesc
"uite xiron" au scos doct de-a lungul
vieţilor mele, orice variabile şi orice
varii accidente ideatice, mai ales
orice nimic omologând pentru
oricine-oricând gustul
castravetilor muraţi
simţit in fiecare
arsură de ger
orfic spastic
ne-share-uit
mie.
______________________________
nu e loc sau timp de plângeri
doar de trăit şi ascultat trăirea
ceilalţi se depărtează singuri
ca o salvare în faţa apropierii
subite de jar şi ger devenite
om tăcut să moară omul dar.
==============================
5.
My Fifth Raven
¤
Corbii aspri s-au înfipt toţi în pământ,
mai vastă decât dumnezeu comprimat
tu zaci în mijlocul odăii dospindu’ţi
privirea ca şi când ţi’ai jeli iubitul
demult plecat în răguşită tăcere, toţi
corbii blajini zac ţanţoşi în gându’ţi,
de parcă s-ar târî pe şoldurile’ţi cel
mai bătrân arici furios îţi zvârli fusta,
dreapta’ţi scuipând ritos neglijentă
scârbosu’mi crac stâng, adânc nereuşit
ranjetu’mi mizerabil nespărgând
ferestra jegoasă vibrând dinapoia’ţi tu
cea mai crocantă curvă acceptând
să’mi fi, rezolvi hiba cu tocurile’ţi cui,
iată! fereastra presărată cinci caturi
mai jos, acum briza îngheţată poate
de zece ori la rând să ne mângâie
duios … nu mişca’n paşti pă mă-ta!
stai! cât timp muşc sfârcu’ţi cât îţi
macin sfârcu’ cât îţi zdrobesc sânul,
lasă-mă orbit de lumina asta rubinie
tripând pe frumuseţea acestor roşii
dâre-şuviţe lasă-le să-mi fie cel mai
tare weed, acum, chiar acum, sângele
tău clocotind heroină lasă-mă să-l ling.
Mi-e bine. Acum lasă-ţi penele aievea să
respire, aripile’ţi vast deschide şi spune:
- Nevermore!
¤
------------------------------
¤
Sternest ravens are stuck all in the muck,
baggier than god overstrunged you kick
around center cubicle fermenting your glance
as if wearing the willow long gone in gruff
silence, meeknest ravens all lie stalky in your
mind, as tough would be creeping on your
haunches the oldest angry hedgehog hurling
you your puke smirched purple skirt snippy
slacky sputtering right side on my nauseous
left limb deep abortively my wretchy sneer
unbreaking the dirty glass pane jolting
behind you accepting my crispiest strumpet
to be, you’re doping the query with your high
heels, lo! the window interspersed five storeys
below, now the icy breeze can fondly pat us
ten times in a row … don’t move! damn you!
stay still while i bite your teat, while i grind
your nipple, while i bash your breast to the
quick, don’t move! let me get dazzled by that
ruby light, potted on the beauty of these red
trickles, let’em be my best ever weed, c’mmon!
just now your boiling heroine blood let me lick.
I am well. Now let your feathers truly breathe,
let your wings capacious spread, and say:
- Nevermore!
¤
------------------------------
++++++++++++++++++++++++++++++
.
B
nu, pentru cunoscători
nu traduc,
nu e cazu’
pseudocunoscătorilor nu,
nu traduc,
nu e cazu’
necunoscătorilor,
cunoscătorii
traducă
dacă e
cazu’
_____________________
____________
____
hiatus:
Do Not Smile Back!!!
[ . ]
şi de la
capăt
başare labial
lipsit de scări
din păr de tapir
pregătite pentru
urcarea în
canonicat;
mori
deodat?
cam da,
cam nu,
vedem.
bagpipe storyteller
predecafonic sound
amara certitudine
coboară linia de
erecţie a ultimelor
trei sfarcuri dând
lapte negru.
Do Not Smile Back!!!
[ . ]
şi de la
capăt
başare labial
lipsit de scări
din păr de tapir
pregătite pentru
urcarea în
canonicat;
mori
deodat?
cam da,
cam nu,
vedem.
bagpipe storyteller
predecafonic sound
amara certitudine
coboară linia de
erecţie a ultimelor
trei sfarcuri dând
lapte negru.
.
==============================
______________________________
... zgomot de fond:
------------------------------
6.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
***
1 bici la 11 surugii
în curu’dimineţii bezna cerului ce pomii
îndoaie printre zoaie din nori curgând
şiroaie, priveşte glonţul valsând scurt
fără zbierete de pian, sinucigaş-urmuz
lăsând în cişmigiu pe bancă’mbolduit
biletul ultim
(la spânzuraţi se scoală,
la împuşcaţi se’nmoaie) :
“camera mea mă lua când şi când în burta sa,
toate prietenele sale camere, vo 4 debarale
şi chiar 2 vile cu acoperiş comun întrebând’o
neoprit toate scârbite de-o luna sau 3 sau 9:
- cum poţi înghiţi un asemenea gunoi fără
să-ţi borăşti fierea de spaţiu si vidul de splină
fiinţăseretoninăcretină?!!”
în curu’dimineţii bezna cerului ce pomii
îndoaie printre zoaie din nori curgând
şiroaie, priveşte glonţul valsând scurt
fără zbierete de pian, sinucigaş-urmuz
lăsând în cişmigiu pe bancă’mbolduit
biletul ultim
(la spânzuraţi se scoală,
la împuşcaţi se’nmoaie) :
“camera mea mă lua când şi când în burta sa,
toate prietenele sale camere, vo 4 debarale
şi chiar 2 vile cu acoperiş comun întrebând’o
neoprit toate scârbite de-o luna sau 3 sau 9:
- cum poţi înghiţi un asemenea gunoi fără
să-ţi borăşti fierea de spaţiu si vidul de splină
fiinţăseretoninăcretină?!!”
***
da: nu, nu e nevoie să'mi
cauţi în voie, nu e o dramă,
nici disperare, nu'i blestem.
pot linge cerul din pură nebunie,
pot linge o rană din uitată cerbicie,
pot linge o femeie ca simplă bucurie,
pot linge moartea-mi ca ultimă magie,
pot spune obosit de atâta împăcare cu mine:
ştiu că voi muri în noaptea asta, ştiu că nu am aflat
ce'i trist în uitare când viu fiind smulgi din acum iubirea'n
trecutu'ţi şi'o zvârli din tine ca pe un chist. ştiu că voi
muri în noaptea asta cu tine şi alţii la capu'mi,
toţi euterpic srâşnind, vag întristându'şi mistic
din lacrimi, trecerea'mi ştearsă, inutil, o halbă
de cenuşă pusă la uşă e tot ce rămâne
din mine, sunt, asta ştiu, sunt cu sufletul
ghem ascuns în sufletu'ţi ghem şi asta'i
mai mult decât orice va fi când pentru
cei cunoscuţi voi fi devenit ritmic
pompos, un simplu totem.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
______________________________
7.
Décomposition de Précis - Xiron Xin Temudjin Marian
_________________
¤
Un Fals Tratat
de
Pseudo-Cultură
Elucubrativă
______________________________
XIRON XIN TEMUDJIN HAGIAN MARIAN
______________________________
Aceasta nu este o carte, iar rândurile sale, nu sunt cărţile cărţii.
Totul, este doar ceea ce m-ar putea face să spun:
Acesta Sunt Eu.
______________________________
¤
Outer - Intro
Nu mă mai întreb cine sunt, încotro am pornit, care e calea şi cât va dura drumul. Nu mai. Nu sunt Xiron Xin. Nu sunt Temugin Borchu. Nu sunt Gerizu Pelasgâu. Nu sunt Ravenis Kalikanzaros. Sunt doar umbra vie a acestui qvartet de târfe spirituale ce se înfruntă’ntr-un nesfârşit război civil, patru hiene pleni-identitare a căror cruzime este deopotrivă atavică, epicureică şi auto-
- Domnule Mulţi, Domnilor Patru, Domnilor Toţi ... Niciunul vă recomandă călduros un Credo:
Laxaţi Limitele!
Pulverizaţi Prostia!
Criogenizaţi Clişeele!
Indignaţi-vă Imaginaţia!
FIŢI !!!
___________________________
Înserare lentă. Tăcere cu şuier de vânt savant gâtuit. Februarie 1811. Ninge leneş. Ace de gheaţă atacă oblic dansul fulgilor de nea. Un frig umed şi un ger ascuns. Un soare palid reconstruieşte momentul unui crepuscul infinit repetat. O lună aproape transparentă răsare dintr-o linie a orizontului zimţată de fâşii de ceaţă aurie. Câmpia nesfârşită porneşte din coasta apropiatei păduri de pini pentru a se dizolva în ceaţa ce mângâie orizontul evaziv. Hokkaido. Neaua îmbracă uniform câmpia. Interminabila podea de zăpadă este molcom vălurită de nevăzute denivelări, nici-una dintre celelalte nuanţele ale naturii având a atinge echilibrul albului. La 380 de shaku de linia pinilor fuioare de ceaţă albăstrie încă se dizolvă pe măsură ce se ridică spre cer dintr-un cerc neregulat ce acoperă 18 tsubo. În interiorul acestei zone aerul încă vibrează, cald. Cei 24 bătrâni ronini îşi aşteaptă întâlnirea cu destinul în mijlocul întinderii de zăpadă, tăcuţi precum aerul rece al iernii înconjurătoare, imobili precum însăşi certitudinea tuturor gândurilor lor îngemănate într-un singur concept imuabil: Asasinarea lui Philip José Farmer! Îşi spun spadasini fără stăpân şi priviţi fiecare în parte, par doar nişte bătrâni, nu 24 de războinici, fiecare puternic individualizat de aceeaşi imediată ţintă, a cărei atingere, străpungere, ucidere, a devenit principiul depăşind neobişnuitul realitatăţii ce i-a luat în stăpânire pe toţi: PJF.
Vâscos, nicidecum mai puţin obscur, perdeaua grea a timpurilor flutură indecis către altcum, fără a deznoda clar o triangulaţie spaţială ce ar putea identifica ce este altunde. Chtonogenetul preia hăţurile în slow-motion, păşeşte leneş nicăieri-înainte dincoace de malurile propriei nepăsări, timp în care, preia compulsiv iţele ideatice preexistente fără a se scutura de amăgirea încă-putinţei, pufnind vag sacadat în a exfolia o litanie din propriu’i “rhythm of sound” cavernos eshatologic:
- N-ai Tu Treabă Kyntrakynokymatrah! Ai fix Nici-o legătură cu Aristocraţia Solilocviala a Dialogului. Stereotipie Soliloqvială: Spui că Nu Ştii Când Nu Vei mai Fi în Trup dar Ştii că Nu Mai Eşti în Spirit. Cel ce Este, Nu este în Fiinţă, Este în Spirit; Cel ce Nu Este, Este în Fiinţă, Nu Este în Spirit; Cel ce Este, Zăgăzuit în Fiinţă; Cel ce Nu Este, Alungat în Spirit; Spirit şi Fiinţă, Traversând Nefiinţă; Cel Însingurat, Căutând Plinul în Vidul Singurătăţii, Cel Singur, Căutând Vidul în Plinul Însingurării; Nefiinţă şi Fiinţă; Zăgăzuite de Undeva în Nicăieri, Eliberate din Nicăieri Undeva; Cel ce Este, Încetează a Decortica Sensurile; Cel ce Nu Este, Smulge Înafara-Dinlăuntru şi Comprimă Înlăuntrul-Dinafară, Pulsând Înainte, Reunind Depărtări, Despicând Reveniri, Dinlăuntru Înafară şi Dinafară Înlăuntru, Vibrând Înapoi, Reunind Reveniri, Despicând Depărtări, Dintru UNUL, Întru Nicicând, Oricum, Niciunde, Oricât, Neatins. Iar asta încă nu-ţi este tangibil. Este inutil abscons să dezosezi orizontal verticala haosului. Oricât ai încerca să-ţi induci o astfel de vrie. Nu bei un kil de gin cât fuţi un cur străin.
Încerc să trec viguros-apatic peste cum mă crestează lamele de brici din atacul digresiv-ludic iniţiat de Kalikanzaros Chtonogenetou, dar, Ravenis ştie că spaţiul de refugiu interior e doar întunericul tridimensional dintr-o simplă cameră cu 6 pereţi în centrul căreia încerc să-mi retrag vortexul gândurilor. Ba chiar îmi reaminteşte că Eu sunt cel care a încercat să-l gliseze pe paliere amical-derizoriale ce ar fi însemnat recuperarea controlului, insistând pe stupizenia precipitării spre aria goth-literară a corbului Nevermore conform instant-neo-clişeului că Numirea produce Stăpânirea, speranţă hilar-puerilă care m-a convins să decid un qvid-identitar cu logică de ghenă: “ - În lumea’mi deşucheată Raven Is Kalikanzaros, deci, Ravenis Kalikanzaros va fi numele ce-mi aduce axisul-control.” Aiurea! Din părţi! Futui! “Urc pe deal, cobor pe vale, dară n-am noroc” ...Ce dracu’ mai pot zice?
Ceea Ce Nu Te Ucide Te Face Mai
Puţin Decât Erai Înainte De A Risca
De Dragul Ideii De Risc
Ridic scârbit din umerii cortexului şi’ncep să fac pluta’n sticla de gin ( Să zici tu că recipientul n-are pereţii lichizi ci de sticlă şi conţine gin din care bei morocănos ... Mai'te’n măta de textualist Xiroane!) - Uite-uite!!! Poftim! De parcă n-ar fi de-ajuns se mai trezeşte şi ateo-histerectomizatu’ ăla de Gerizu cu postulările lui pompos-obscure. Na mă, Na! Bagă-te şi tu ca musca’n curu’calului să mânce şi gura ta ce’i p’acolo! Tu’ţi beregata mă-ti tale de para-kogaikonic megaslinos! Hai! Liber la program: Adaugă-ţi liniştit înc'un etaj de inutil stors de sub prepuţu’gândirii.
“Sunt claustrofil intens şi continuu. Dar, uneori am violente momente de agorofilie. În acele momente sunt un absent căţărat în propria’i agorofilie brusc obsesivă, ceea ce declanşează reproducerea alogică a zonei instinctuale unde ia naştere declicul paradigmic al ascensiunii: mă las cuprins de simpla plăcere a momentelor extatice ale escaladei pretutindenare, ale aburcării pe orice, oriunde, atât de orb exteriorului propriei plăcerii, încât devin expresia naturală a nepăsării în faţa oricărui pericol probabil sau posibil. Aidoma, sunt un fumător “anti-monden” şi agresiv: între 2 şi 4 pachete de ţigarete pe zi, fiecare cui disperat aspirat în plămâni, cam 90% fiind ‘fără filtru’ sau cu filtrul rupt de mine, tutun cât mai prost, de preferinţă cea mai aspră mahoarcă, să simt cum mi se umflă unghiile la picioare când trag tare din ţigare. Ibidem, ador frigul şi ploaia, viscolul, zăpada, chiciura, bruma, roua, apa în genere, înotul în orice loc, orice moment. Dar, uneori, am oribile pusee de frig, tot corpul îngheţându-mi într-o manieră minunată.”
Da. Şi?!?
N-au lansat la apă un hidroglisor cu numele tău? Aştepţi nervos să numească după tine o stea din Proxima Centauri? Eşti tare uimit că încă n-ai fost inclus în foclorul tuturor povestaşilor?
Ori CE!?
No! Ginul aproape s-a dus, cre’co să trec la Ricard. Aud un zumzet cumva cunoscut, ca şi cum două sârme vibrând la 9 ciclii pe secundă sunt trecute una peste alta într-o intersectare zgomotoasă. Nu tu Sailor and Lula, nici Leaving Las Vegas, merg direct la Wattrelos (Watterlo) în Bivouac de L'Empereur pe 5 mai 1991. Mă uit la tânărul Robert Downey Jr. care mângâie clapele pianinei, adunând sunetele într-un ritm blând, cald, trist. Ceea ce transpare pe chipul lui pare reflexia inversă a unui individ zâmbind cool, cozy, singur, însingurat, singuratec, etc. Succint, remarc un posibil curs al viitorului imediat în care straniu ceţos e un singur detaliu: Chicago. Odată cu succesiunea notelor mă pierd în noaptea dinainte, spre chipul Helgăi zâmbind îmbufnată, în timp ce se copilăreşte în braţele mele, aprinzându-şi ţigarea, privind în gol spre Amsterdam, întotdeauna mai tânără ca mine, neabătut tandră cu mine, neconvingător apropiată de mine, cursiv atrasă spre mine, explicit iertându-mi întunecările şi evadările, excesele şi înstrăinarea. De unde şi de ce să fi ştiut noi ce, cum, cât se va’ntâmpla cu noi, între noi, nouă, mie,ţie Helga? Orfic? A fost un film cu un băiat şi două fete. Trei. Două surori şi el. Infidel, bun de gură şi de limbă, cu o minte ce te minte şi când nu te minte, iute’n asaltul patului, dionisiac şi negrăbit în căuşul celorlalte trupuri, isteţ şi cavernos în privirea’i fluviu ciclopic ce se resorbea spre izvoare atunci când părea el mai prezent. Ştiu. Îmi aduc aminte. Eram în vrie. Sau în idolatrie. Egolatrie. Eu, departe de trăirea mea, propriul meu idol. Agitat-leneş, frenetic-static, neuroexcitat, scriind într-una, începeam alte şi alte manuscrise, în deplină superficialitate, îmi duceam câte un manuscris la capăt, în agresivă neconvivialitate, ieşind neîncetat, anihilând trei salarii în spaţiul a trei nopţi succesive, uneori simultan toate trei într-o noapte, încercând orice, oricând, oricât, trăind de pe azi pe mâine, dintr-o femeie’ntr’alta, o puro anche din femelă-n mascul şi-napoi’n’amândoi deodat’, vânător indefinit năuc, vânat infinit nepăsător. Lent, mă scufundam, mă stingeam, ducând aceeaşi viaţă în afara lumii logice, în jurul logicii lumii, multicolor alienat, zăpăcitor de mut. Helga a plecat de lângă mine pentru că nici măcar eu nu mai eram lângă mine. Şi pentru că Inga, geamăna sa ... Xenodispersie Xironiană. S-a sinucis Inga? Da. De ce-ar fi fost altfel? De ce nu aşa? De ce nu eu? Ultim sfârc ş’alelui şi zvâc ş’alta’n curu’Stanii. Tot ce’ar fi putut avea legătură cu mine şi’ncă pe-atât mai mult, a avut. Nu cred, nici n-am crezut vreodat în Nec Plus Ultra fiind estetic paralel cu temerea că Musca non capit Aquilaes. Ba chiar am manifestat de fraged credinţa fermă că Malum quidem nullum esse sine aliquo bono. Fleacuri d’ale mele - marele fleac dezintegrându-se în rit minor fără a’şi pierde zâmbetul bemol. Uite D’Aia. ( So ...It will be my pleasure to look each morning in the mirror as Richard looking for a horse, while saying to the one in there: “- I gently wish you happy winter in hell this summer! May you enjoy all the good corners of madness cubic voids, as long as you can bear, with or without transcendence.” Aia e!). Ce pasca mă-sii m-oi fi apucat să scriu toate mizeriile astea acum şi de ce - atât de previzibil - n’am minima delicateţe existenţială de a crăpa în tăcere?!? Aaaaa! Asta era? Mare brânză! Orice crapă. E absolut ilogic felul în care accept că e profund logic felul în care mi-e teamă să-mi accept viitoarea non-existenţă. Să fie oare acesta începutul? Sfârşitul? Începutul a ce? Sfârşitul a câţi? Sfârşitul Începutului? Începutul Sfârşitului? Ce începe Începutul? Cum sfârşeşte Sfârşitul? Cui? Nu, nu sunt interstiţiile, întrebările, dubiile potrivite. Începutul unde? Sfârşitul când? Cine tind să devin? Care e rostul îndoieli’mi? Cartea? O vreau? Nu o pot uita? Nu pot renunţa? Care e rostul? Există rostu’mi? Şi dacă da, Eu mi-l rostui? Şi dacă da, tot rostuindu-l, mai este EL rostu-mi? Oare chiar Rostui Rosturile Rostului? Ori, Nu? Ei? Rostui rostu’mi? Ori rostu’mi mă rostuie? Mai Are Vreun Rost Rostu’mi? EU? Muie cu struguri!În Paştele Mamii Mă-sii de Infinit Nimic care dilată inutil mintea’mi - Cine, Ce, Cum Dracu’ ÎS!?! Futui Ce Ne Mai Distrăm!!! Când aveam 22 de ani s-a găsit cineva care să-mi zică nenumăratele feluri în care m-a bănuit sosind dar mai ales, mi-a spus... “Palidul Meu Cu Lujerii Morţii În Mână”. Iote şi litote para-ideatic irelevante. Toate astea sunt irelevante şi inutile. Nu - acestea chiar Nu sunt interstiţiile, întrebările, dubiile potrivite.
PE UN VÂRF DE AC
ÎNCAP ATÂŢIA ÎNGERI
CÂTE ACE POATE ŢINE
UN SINGUR ÎNGER
______________________________
______________________________
9‘9‘999 - SOCIALIZAREA ÎNSINGURĂRII sau Despre Plurialectica Evoluţiei între Peregrinări, Dedublări şi Alienări ( Scrisoarea Minelui Meu către Sinele Său ) |
My Dear “X” : Deconfigurativ, Înţeleg că rostul acestui jurnal iluzoriu, ce eu îl scriu nevrându-l, în timp ce tu îl vrei nescriindu-l, este, de a dezrostui normalitatea proteică a succesiunii timpurilor tale dinlăuntrul literelor magilor, de a dezrădăcina anormalitatea clişeică a peregrinărilor spiritului tău înafara imaginilor. Habar n-am cine eşti dar asta chiar n’are vreo importanţă. Pluralizarea multiformică a disperatelor tale salturi intra-identitare îmi oferă lungimea ondulară vibratorie potrivită pentru a-ţi putea percepe coerent culorile zgomotului vizual rezidual, ceea ce îmi relevă consecuţional dimensiunea unei anumite pidginizări a expresiei mele inter-spirituale. Intensitatea continuităţii şi continuitatea intensităţii decorporalizării interacţiunii tale cu realitatea lumii mele înconjurătoare, îmi confirmă, că tot mai des, habar n-am cine sunt când sunt. Înţeleg că Eu-Tu scriu pentru a fi, în timp ce Tu-Eu eşti pentru a scrie. Definesc Cercul Interior al minţii tale, drept o improbabilă pădure plină de hăţişuri şi luminişuri dispuse haotic, pădure odihnindu-ţi ostenită gândirile. Definesc Cercul Interior al spiritului tău, drept un inconturbabil lup mascul alfa părăsit de haitic, un lup hăituindu-ţi neobosit trăirile. Tu eşti Voi. Eu fiind Noi. Chiar dacă împreună devenim rareori şi într-un mod incomplet Eu-Tu-Noi-Unul. Abisul porneşte din tine, fără ca pornind din mine, să poţi atinge Înaltul. Limite. Tu eşti o pădure sălbatecă ce nu o ştiu uita. De aceea, i-am spus compilativ “X”. Tu eşti un lup înnebunit ce nu îl ştiu numi. De aceea, îi voi spune dubitativ “Y”. Aşadar ...
My Dear “Y” : Aconfigurativ, Înţeleg că tot ce eşti, tinde să se transforme în mod natural haotic în cremaţia sensurilor pe rugul unei enorm disperate rugi a spiritului, ritual iatromantic trudnic arhitect căruia nu i te poţi sustrage, oricât de năruitoare ţi-ar fi zbaterea în a-ţi deveni propriu maieut dincolo de vibraţia alchimică a anumitor ubicuităţi. Arată-mi, spune-mi, şopteşte-mi, urlă-mi ce crezi, ce simţi, ce vrei, ce eşti, cât eşti. Exprimă-ţi toate senzaţiile, îndoielile, tot ce percepi clipă de clipă, tot ce te îngheaţă sau te arde, fără oprire, dincolo de orice hiatus, dincoace de orice zbatere, neîngrădit. Scrie-mi! În manuscrise. Pe caiete, În scrisori. Pe hârtie. Îţi fur 100 sau 1000 de clipe, urăşte, înjură, bucură-te, zbuciumă-te, dar, scrie. Scrie tot ce ai de scris. Fără temeri. Fără cizelări. Fără renunţări. Scrie! Scrie azi, scrie mâine, scrie până la capăt, orice-ţi şopteşte spiritul, orice-ţi scâşneşte sufletul. Scrie. Scrie-ţi dezgustul, scrie-ţi încântarea, scrie-ţi disperarea, scrie-ţi speranţa, dar, mai ales, scrie-mi! SCRIE!!! Iar eu voi citi. Şi voi citi, voi tot citi... Scrie până pleci la şi în ceea ce oamenii obişnuiţi numesc Moarte. Scrie şi acolo. Am nevoie de TOT ce vei ştii a scrie. Enorm! Scrie ... dar ... SCRIE. Te-aştept înlăuntrul pulsiunilor tale bezmetice, Acolo unde Tu doar EŞTI, fără a mai căuta nemenirea Vieţii.
______________________________
I.
...
...
TENGRI LAUGH
ON ERLIK QUESTION
ABOUT TIME LOGIC
Mirări zăpăcite în uitări implicite ce reverberează ici-colo ilogice chicoteli speriind pompoasele adunări de draci cu colaci şi spinări cu lumânări aprinse de pomană. Dincoace de râs, stâlpnicie de zbatere ferventă, zbatere furibundă, zbucium febril în cel hăituit fără încetare de furia năucă a evadării întotdeauna din Tot De'a Una. Un Ou, Doi Oi, O Oaie, Două Oaie, un ilogic ritm de pierdere de sine în sine fără sine ca răsfrângere a căderii din Tot de'a Unul în Tot de'a Multe. Încotro duce Nicăieri? Către Aici, dar nu Acum, ci în dualitatea lui Atunci. Căci Atunci este Altcând, dar, poate fi şi Alt Când. Ce îmi mai rămâne atunci Acum? Mi se face zâmbetul beznă. Îmi rămâne Altunde. Unde Altunde = imediat în Afara eşichierului, Acolo unde se află A 33-a piesă a jocului, cea Gri de Alb-Negru, translucidul Cal-Nebun, Cel ce percepe instantaneu-simultan Toate variantele posibile ale partidei odată făcută primele mutări-duble, Cel ce poate intra în joc pe Eşichier, doar după ce a evaluat 88.444.222 posibile mutări, iar dacă va fi fost suficient de nebun să încerce asta şi să fi reuşit, va descoperi că totul s-a schimbat deja şi că, în Acel moment, Acolo, sunt două echipe a câte 28 piese, dispuse pe un eşichier cu 100 de spaţii pătrate, eşichier pe care, Calului-Nebun îi sunt acceptate exclusiv colţurile tablei de joc, drept potenţiale zone ale unei "prime poziţionări" a piesei 33, dar şi aceea, aleasă DUPĂ primele 2, 4, sau 6 mutări iniţiale ale celor 2 tabere a câte 28 de piese, ceea ce va acorda mutările Gri ale Calului-Nebun cu restul jocului drept piesa numărul 57, DOAR în situaţia unei confruntări directe deopotrivă cu Albele şi Negrele. De aceea ...
"KALIKANZAROS PSEUDOIATROMANTOI"
- Xiron către Gerizu - 20.10.2010 - 17:17
Ravenis Kalikanzaros. Cel mai improbabil şi totuşi cel mai sigur dintre duşmanii mei. Oricât mi-aş repeta că o astfel de prezenţă ar depăşi cel mai înalt grad al imposibilităţii, totuşi, ceea ce se întâmplă reţine deplina, commplexa substanţă a prezenţei unei fiinţe interioare, o parte-întreg ce pare a avea qvasi-majoritatea atributelor unui kalikanzaroi hibrid clar transgeneraţional, deja eliberat de nesfârşita repetiţie a ciclicităţii războiului cu Arborele Lumii, zoon anadaimonic veşnic agitat datorită intra-presionării cauzate de vidul spiritual interior, concept viu permanent supus unor incontrolabile congruenţe de energo-pulsiuni ludice, constant supra-augumentate, până dincolo de fluxul deplinului control asupra propriilor decizii, fără ca asta să-i ia starea de esenţă transconfigurativă ce tinde spre Zoon Graphein Chaosi Pneuma Chtonogenetos Iatromantoi Tricephalous. Urmare lacerării mutagene a gândurilor mele, această parte-întreg a fiinţei mele devine o fiinţă vie total independentă vectorializându-şi curiozitatea şi mind-game'urile drept extensie pluri-insidioasă a Tricksterului iniţial ca Neo-Pseudo-Iatromant-
"GRAPHEIN CHAOSI MAIEUTOI"
- Ravenis către Temugin - 05.05.05 - 20:20
Toate asigurările scuipate de Xiron în ceea ce priveşte o aşa zisă stare de echilibru universal sunt o lungă şuviţă de teoretizare cel puţin idioată, cel mult improbabilă, cecitatea datelor emise fiind ceea ce produce o valoare mai mică de 2 bani vechi. Îţi voi spune eu ce, cum şi cât nu ţi se'ntâmplă chiar şi când şi dacă te apropii de Leagănul lui TENGRI: Nu ai parte de o capcană unduitoare, elastică, fără margini, fără timpuri. Nu ai - Nu ai cum să ai, parte de această reţea năruitor de fină, imprescriptibilă, pipăind nevinovat intim eternitatea. Până la a reveni circular spre a fi neîngăduit de rigidă, nefiresc de ternă, cale de-o clipă. Până la a deveni, într-un ritm morbid tiptil şi totuşi profund natural, un îngheţ de nesiguranţă într-o insolaţie de curiozitate, un gri ocean de stăruinţă într-un mov deşert de dorinţă, o ploaie de nisip ideatic cu debit asimetric, ce năuceşte sensic vectorii jarului senzitiv, conform unor ciclii de vibraj ambiental de o sinistră consecuţie, până la a mai înţelege nimic altceva dincolo de dansul haotic al Pre-Nimicului. Insuportabil, interogaţie, imprecaţie, incantaţie, idee, imaginar, imaginal, ilimital: Începutul. Începătorul. Şi aura lor: CUM.
Nu Cât. Nu Cine. Ci CUM? Fiindul. Universul. Universul, ca Drog invincibil şi Mister indicibil. CUM? Totul, din Nimic. Timpul, din Nicicând. CUM? ÎNAINTE de ÎNCEPUT. Înainte de început Erau-Nefiind Nimicul şi Nicicândul. CARE era Miezul Viitorului Întreg şi al Întregului Viitor? Şi UNDE se afla? Poziţionat în interiorul a CE? CE era Ceea ce producea, îngrijjea, succesiona, Creşterea şi Devenirea SA? CE era Starea de Suspensie fără limita de centru al contracţiei? Era Lipsa de Centru. Lipsită de Centru din orice punct măsurată, Era Nemăsurabilă. În Netimp, pe tot cuprinsul Nimicului, deci, Nicăieri, existau, doar Eternitatea şi Entropia. Deci, Nu Existau deşi Deja Erau Pretutindeni. Neexistând Eternitatea, nu exista Multi-Timpul. Neexistând Entropia, nu exista Multi-Dimensiunea. Nu Durată, Nu Distanţă. Nicicândul exista Tot Timpul, Nicăierea iradia Pretutindeni, Nicicâtul presiona Pre-Numărul. Fără Vreme, Fără Fruntarii, Fără Feluri. În jurul său, se formau deja, Oricând, Oriunde, Oricum... Contopite, Anihilate, Permutate, în Pre-UNU.
O Stare de Suspensie absolută, conţinând O Stare Ondulatorie avolută de Circum-Energie neamorsată, ce învăluie acest Prim Punct de Convergenţă anterior Punctului Unic, Punctul Pre-Iniţial anterior Punctului de Emisie a Forţelor Primare, Punctul non-dilatant, non-contractant, non-
Un Punct Unic de Convergenţă Supra-Comprimându-Se până la Supra-Impresionarea Demiurgică A Unui Prim Punct Omnienergetic Hyper-Comprimându-Se până la Atingerea Punctului Critic Iniţial. Intra-Presionare Maximală, Intra-Densionare Maximală, Instantaneitate Supra-Optimală reverberând Intra-Puncti-
+++++++++++++++++++++++++++++
To U, My Departed Lil Sister, CRIS
(2006)
(c) Xiron Xin Marian
Nici azi am aflat. Ca in fiecare zi. Nici-un indiciu. Tot nu ştiu de ce-ai murit. Nici ieri ştiam, în fiecare zi n-am ştiut. În fiecare noapte am pierdut sirul tuturor întrebarilor: de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce-ai murit? de ce aş fi păstrat şirul? de aducere aminte – dacă aş fi aflat răspunsul. De dăltuire a momentului ce ar fi trebuit să fie secunda 1 a imersiunii în nesfârşirea unei disperări fără margini, întristate de fiecare dată când s-ar fi simţit pe sine însăşi în tristeţea mea împacata plutind pe hidoşenia furiei mele, dezlănţuit urlată sub fiecare privire opacă şi sub fiecare zâmbet absent scuipate lumii în repetat-insipidele interacţiuni din’afară spre mine; am uitat de câte ori mi-am dorit să ma las învăluit în răspuns până la a simţi binecuvantarea chinului de a’mi fi dor de tine ca-ntr-o jupuire de viu de mine însumi; am uitat că eram pe unul din masivele din jurul vancouverului, am uitat că eram pe teritoriul cypress bowl recreations ltd, am uitat că mai aveam 80 de metri până în creştetul mount vaughen pe hollyburn peak atunci când în mod uluitor mi-a sunat bătrânul mobil din adâncurile rucksacului, am uitat de bucuria escaladei furios pentru că sunetul simplu zbârnâit al telefonului mobil distrugea pacea sacerdoţială a efortului fizic, am uitat de enervare bucuros că am vazut cum ma sunai chiar tu într-un moment atât de sălbatec de frumos, am uitat cine sunt şi de ce cand în locul vocii tale o altă voce s-a recomandat drept reprezentarea unui procuror de caz care mă anunţa de pe telefonul tău că ai murit la 14:30 ora româniei; am uitat de ce mă miram că mă anunţă cum tu eşti jos la picioarele lui şi-ale altor 8 oameni acoperită de un cearceaf din care se ridicau spre cerul de august aburii petelor roşii de sânge ce impregnau albul textil ce te acoperea cu amorţeala ultimului tău strigăt; am uitat cum am vrut să arunc spre poalele muntelui nenorocitul ăla de mobil şi am continuat să-l apas disperat de ureche; am uitat care ureche; am uitat când am ajuns la poalele muntelui, când am intrat în vancouver, când am ajuns downtown, când am rezervat biletul de avion, când am ajuns pe aeroport, când am părăsit canada, când am traversat oceanul, când n-am observat că sunt deja în europa, când am dat 200 de dolari canadezi taximetristului care rânjea încântat, am uitat că i-am trântit uşa peste încheietura mâinii când a vrut să-mi dea vesta de ploaie uitatâ pe locu’mortului, am uitat de ce i-am ars un cap in gură vecinului tău care bocea cu voce de pizdă excitată, am uitat de ce l-am împins pe tata de-a căzut în cur, am uitat de ce nu-i auzeam pe procuror şi pe medicul legist cum se chinuiau să mă pună la curent cu mersul cazului pe holurile IML-ului, am uitat de ce nu i-am zdrobit rotulele, coatele si barbia rătăcitului tău soţ, am uitat dacă mi s-a parut hilar pompoasă frazarea preotului de la cărămidarii de jos, am uitat tot ce voiau toţi cei care voiau tot ce credeau c-ai fi vrut tu pentru propria’ţi înmormântare, am uitat de cate ori ţi-am sărutat fruntea zdrobită savant machiată de îmbălsămători, am uitat de ce când te-au îmbrăcat în rochia galben pai mi s-a parut uluitor de frumos cât de incredibil de flexibilă pareai, am uitat cum am trecut peste îngheţul ce m-a potopit dinspre creştet spre tălpi când mi-am spus că probabil nu mai ai multe oase întregi, am uitat cât de enormă mi s-a parut că e distanţa dintre etajul 10 şi viaţa de-acolo şi moartea care te aşteptase nepăsătoare printre firele din iarba solului, am uitat toate astea când te-am sărutat pe buze ca pe oricare dintre iubitele mele înainte să închidă capacul şi te-am muşcat de buza de jos şi n-a curs sânge deşi ar fi trebuit să-mi rămâna ceva de la tine; n-am aflat de ce s-au ruşinat toţi atunci, n-am aflat de ce mi-a zis mama că e păcat pentru că eşti soră cu fratele din mine, n-am aflat de ce nu i-am mulţumit celei ce ne era sora vitregă pentru ca m-a târât de lângă cruce în timp ce râdeam încetişor în timp ce ascultam ultimul tău mesaj vocal lăsat pe mobilul meu cu doar 3 zile în urmă; n-am aflat cum au trecut 4 ani fără să aud cum mă suni iarăşi din tripoli, benghazi, palmyra, petra, roma, milano sau florenţa; n-am aflat câte bile de opp, caramele cu haş am comparat cu chihuahuan-peyote intr-o singură noapte, n-am aflat cât de blazat sunt de atunci şi n-am aflat cât de uşor am uitat de toţi cunoscuţii de până atunci; sau poate am aflat şi din nou şi din nou am uitat, am uitat să-mi notez ce citeam, ce spuneam, ce-mi spuneam că voiam sau nu, acum 4 ani, mie, tuturor: v-am citit toate jurnalele, mi-am citit toate jurnalele; mi-e lene să mai visez ceva pentru ale voastre, mi-e greaţă să mai doresc ceva pentru ale mele; ar trebui să le sfârtec pe-ale voastre; aşa c’o să le iert; ar trebui să le rescriu pe-ale mele; aşa c’o sa le uit; am uitat să-mi citesc în palmă; am uitat să-mi plesnesc iubita; am uitat cât face trenul-a până în trenul-b când se’ntâlnesc accidental în gara-c; amândouă cuvintele au ramas aceleaşi: am uitat; am uitat din când în când sau de unde până unde uitarea asta.
XIRON
DISOLUTIONERS GATHERING TRIP
[INTERPROCESSIVE MIND SLIDING]
(Fragment) “..MMMMMmmmm !!!…iiiiiiaaakkkkhhh !!!…blleAhh !!…HUH!–CE!–cât măsa’n cur am băut?!?…şiii… Ce Mama Dracu’i cu chiloţii aştia de mătase-damă pe cap?!! AoleO-LLeO-LleO! …camera…tavanu’…totu’ se mişcă’n juru’ mi …AaauuLLU!! Mă dor oasele şi toate alea de parcă m-ar fi pitrocit cu maiu’ cinci gealaţi… …greaţa…capu’ ţăndări…aaufff-oleommamămmmhh…
… Obosit ca un val pipernicit arând un ocean fără hulă, mă trezesc năuc- bocciu cu ochii’ nţepaţi sadic de lampa de birou răsturnată fix lângă ţeasta’ mi pulsand şi bubuind ciudat. Creierul mi-e total expandat în lichefierea’i metalică. Doamne ! Ce dracu’tot gândesc?! Am un gust uscat-cleios-acru în ceru’ gurii şi-mi simt tâmpla stângă şi pometele amarnic jupuite de perii covorului gros. În timp ce mă adun de pe jos cu greutate, îmi revine’ n minte seara trecută dar nu şi restul nopţii. Păşesc spre zona mai puţin densă a întunericului, oarecum oblico-vertical, ondulând nesigur. Despart precaut draperiile grele şi ochii’ mi zvâcnesc spasmodic, înjunghiaţi de hidoasa fantă de lumină. Aaaa! – uite jos piscina’ n care’ am bâldâbâc az’ noapte. Phiiiii !! Iaca poznă! : Sunt la podu’ Nilului, hotel Omar Khayyam. !Alta’ n curu’ Stanii!! …Ceee… parcă… La Dracu’!! Parcă mi s ‘adună gândurile – firicele ‘ntr-un şuvoi-amintire.
[ Ya rabb bekamal-e lotf khass-am gardan...
Divane-ye khud khan o khalas-am gardan. ]
Divane-ye khud khan o khalas-am gardan. ]
=Switch’d HUMAYUN=
(23 August 2003 h 00.45-Prislop)
”M-am culcat intr-o dimineaţă a lunii Misra, dupa 8 cani cu arak visceral vorbite juma de noapte cu cela zălud:
Djibril-Zeyn-el’abd’Djinn’al Raz-bin Nawaf’ibn’as Sukrek, lângă Maquam-ul lui El XIN cel cu lumina ochilor curăţată în Zem Zem, cel care se simţise îndeajuns de păcătos încât să cheme la Wird doar stelele cele mângâiată de affreti. De mult timp El XIN era onorat la fiecare 5 ani cu un Mulid total aparte. De 20 de ani luam şi eu parte la sărbătoare, cu oarbă râvnă. În precedentele trei ocazii festivitatea îmi dădu’ocazia să mă dezlân în ţăndări de’avană depravare haotică. ‘N’aşa hal încât până şi-un neutru precum swami Vivekananda mă reboteză fără tâlc drept alde prea plecatul cu mintea şi pietatea DHIMM KALIKANZAROS SAHIB-BAZM-OQALAM. De 15 ani numarul demnveniţilor se tot împuţina, ultimele două sărbători fiind deşertate de tot mai mulţi. Iar de data asta chiar şi dervişii ‘ăi rotitori plecară iute goniţi de preaşuia duhoare răspândită de kurbasha mea argăsită şi frăgezită cu urină de pisică.
Uite d’aia nemaiputând noi, eu şi Djibril nu contenisem a comenta aprinşi toata seara şi bună parte din noapte, cât de dat în moaşă’sa mai este Fahr’ad’din Gorgani in “Cronica cea Minunata a Nemaipomeniţilor Mobad, Sahr’banu, Ramin si Vis” şi ce spumoase cârlige narative relevă stilistica ăstuia. Dacă la primele căni de arak mai căzurăm de acord că romanul Gorganianului onziemist ascundea foarte sprinţara pseudognoseologie a hiatusului cert dintre ridicolul monogamiei şi fertilitatea adulterului, pe la a şasea cană pântecoasă de “cârmâzul huryei” deja ne păruiam ca orbeţii, Djibril fornăind ca (hâc!) ăla ascunde o morală de latrină într-o fluiditate de lapte şi miere a discursului, iar eu bălmăjind lugubru că ”- ete fleaşc! d’aia nu mai poate labagiu’ ala de morala lu’ peşte, dân moment ce dă fapt era un sărăntoc scopit d’atâta invidie.” Deja pe la a şaptea cană ne proptirăm frunte’n frunte cu ochii abia mijiţi, zbierând piţigaiat unu’ spre’ălălalt cum că prospeţimea epică a respectivului este ba bengoasa, ba nămoloasă. Mă rog; de la un anumit punct, adânc osteniţi, ne priveam deopotrivă blazaţi-condescendenţi, duhnind de’atâta’ndogăţire : ” - Whazaa’Sahib? – Pai…cu gandu’ la cum se’ntampla alde Hassan’ibn’as Sabbah si gasca lui. – Hai na! ce vrei; proie du jongleur! “. Şi dă’i ‘nainte tot aşa cu inutilul.
P’ormă…îmi amintesc ceţos că’mi trăgeam agasat gluga djallabyei peste ochii’ aproape’nchişi şi mă culcuşam vag ghemuit în nisipul fin, strângând în mâna stângă codirişca scurtă din tibie de ţap a kurbashei şi’n a’ dreaptă cana de tablă smălţuită albastru. Cu creierii bine’ncleiaţi, în timp ce adormeam, bombăneam grohăind răguşit spre Djiby:
“-Ce’z’săşi ? ăăă ? Aaaa! Chestia aia prea rotund amestecată cu…Bine-bine, mulţam de efort, mulţam dă spiel. Numa’căă …mmm…Bă Navlecule!!! Io’s grecotei după dume-nume, dahoi şi daimon după spirit şi chtonogenet dup’a mea născare mhm; şi p’ormă ce şerbetu’ meu tot stai cu curu’n două samare cand ai doar un catâr!? Pă’ bine băă… Eblis Rebegit! Numa’n limita dântre două lumi şoaptele’ţi excitate? ‘Ţ’ar capu’al’reacu’ d’evaziv leşinat! IIIIh!! ‘R’ai’al ‘iaca’lui! că eşti numa o umbră’mpleticită, un suport de burnus, o chicoteală tâmpă de pleoştit Lurens al Rabiei! Un hârdău în care’ncape juma’dă feddan de prostie… cămilele tale au râie bactriană şi tu te pişi împotriva Khasimului dăgeaba căă…tot sub burta calului tau o să crăpi… ş’o să ai tu parte de Meded dân părţi! îîhî..mmşi.. plesni’te-ar amocku’ngg…sukrekit beţiv ce eşti…hrsss…”. Între timp alde Djibril sforăia demult. Activitate la care dealtfel am purces şi eu cu toata voinicia. Presupun. Apoi…
Apoi…mă reunesc eu cu mine însumi într-o amiază târzie arămită de un crepuscul leneş. Mă trezesc subit în faţa moscheii Nebi Daniel (Imaginea acesteia îmi pare de o fulminantă sobrietate, drept pentru care în gând trimit la decojit Moscheea Albastra din ‘Stambul).
În juru’mi nimeni, pustiu de oameni, animale, păsări. De’a stanga’mi şi’a dreapta’mi, două giulgii copte de in iordanizat. ‘Nainte’mi o gramajoară de nisip auriu, siluită de trei picături de sânge. ‘N’urma’mi cinci pene de quetzalli. Deasupra’mi, vibrând în aerul imobil, şoapta transfigurat monotonă a sclavului Bilal: ”… in’sha”llah…Makka!…in’sha’
Mi se intunecă vederea, mă preling pe pamântul pietros, mă chircesc orizontal şi adorm încovrigat, pentru a mă trezi intr-o hrubă lungă, blând boltită, cu pereţii din cărămizi brune smălţuite. Sub lumina spectrală, vert-fonce, Alexandra îşi hăcuie şevaletul de atelier cu o secure dublă, pe coada căreia e scrijelit stângaci, cu litere înegrite de foc, XIRON. Full Black-Out. Unică Vagă Perceptie…Vid. Vid. Suspensie. …Împietrit urmăresc scena. O stare, un timp, moment cumplit de cunoscut, simţit intim, personal, un moment mereu idem configurativ, o stare de ondulatoriu palpabil, chinuitor de prezent sentiment desfigurativ, o sferă de vaste senzaţii, percepţii, respirate drept năucitor de important cumul transfigurativ…definit drept…EU. Eu.
EU…MERCURIUS Marian. MERCKURYO MARIAN. Mercurius Hiperboreus. Marian Merck-Ur-Y-Om-Arian…Marian Diacu. Abscons ascuns în Măscăriciul Alb al Chintrei de Ambra, AKA White Jester of Amber Kyntra, dit Le Pasquin Blanc du Ambre de Kintre, zis Sahr’el Khalid ibn Kaan Z’Arouz. Eu,Maimuta-Peste, Jaguarul-Uliu, Sabia-Pin, Ghepardul-Delfin, Mimul-Acronim. Eu, ‘Mhrabout Rifiel Kukykokolomo Loloma Macikumba, Disjuns în Ravenis Kalikanzaros Periplousus Chtonogenetou Eu, Kyntrakynokymatrah Amtrashivamidzhar Boddisattva, Eu, Gerizu Drako Pelsagau Kuz Kogaion, alias Kalias Maginulfas Pontifex Verbum. EU, XIN EUXIN. EU, XIRON XIN. EU… XIRON. EU. SALBATICIE, Dementă Arborescenta, Decomprimare, Dispersie, Fuziune, Fisiune, Punct. EU.
!Dar EA? Unde este Ea?! Unde e Moartea!? UNDE? Scânteie. Tresar. Observ. Tresar. Violent. Preaplin sufocant. Îngheţat, gâtuit…observ. Simt, zăresc, percep, înţeleg. Fulgerare de’o secundă, multicoloră, caleidoscopică, erupţie imagistică păzită de nefilimi şi cherubini. Aceeaşi Viziune-Obsesie. Prăbuşindu-se peste mine strivitor. Indiferent de evoluţia fundalului. Atempic. Moartea, Şevaletul, Securea, Hruba, Smaraldiul, Eu. Ritm sisific al respiraţiei. Enorma mea vinovăţie, dureros conştientizată, indefinit Învăluită însă de continuitatea inextricabilă a marşului meu. Haotic in frenezia’i nepăsătoare, furibund în neodihna’i visătoare.
Marşul eternului peregrin spiritual, nemilos cu sine şi crud cu ceilalţi, ars de setea calatoriei, consumat de foamea ţintelor etape. Insensibilitatea hierophaniei culisand pe senzitivitatea epiphaniei. Fecunditatea hagiographiei educată prin sterilitatea olographiei. Autarkeia Graphein. Ideatic mono-sacralic punctuat de factic omni-profanic.
REALITATEA Visului. Există. Dar…există mai ales VISUL Realităţii…”
DISOLUTIONERS GATHERING TRIP
+++++++++++++++++++++++++++++
UNOCULAR WIDTH
253 multiple of an eye-ball,
not at all sincretical, painting
my wall. Extatic emptiness
blooming my days, useless
fertility striping my nights.
Nowhere land of titless
fairies mutilated by their
flight magic through silicon
implants, vastly payed by
my sleepless dreams, against
each and every window of
stubborn reality I’ll crush
with my pink spit
aqualudical macerated
thoughts, this Saturday.
OBITUARY OF A BLACK WAITRES
She’s not
Here. Anymore
versus Nomore, inside never
happened friends, drinking with
her, after her death moment,
in all decency did initiated
a warm and rainy diversion
universe, with personal laws
and temporal straws, lived,
just by her, and only then,
when she felt simple as a
laundry electrical rithm,
that she is dying, faster
than her second job pimp,
ever fucked her. Blur.
LĂŢIME NONOCULARĂ
Glob ocular multiplicat de
253 ori, decorându-mi zidul,
deloc sincretic. Vid extatic
înflorindu-mi zilele, inutilă
fertilitate dezbrăcându-mi
nopţile. Nicăieri a tuturor
zânelor fără ţâţe mutilate
de magia zborului prin
implanturi siliconice, în
mare măsură plătite de
visele mele insomniace,
în pofida oricărei ferestre
a realităţii încăpăţânate ce
o voi zdrobi cu flegma-mi
roz, gânduri macerate
aqvaludic, sâmbăta asta.
FERPARUL UNEI PICOLIŢE DE CULOARE
Ea nu e
Aici. Cândva
contra Nicicând, înlăuntrul
unor prieteni niciodată
întâmplaţi ce beau cu ea,
după ce momentul morţii
sale, a iniţiat cu toată decenţa,
un univers diversionist, cald
şi ploios, cu legi personale şi
beţe temporale, trăit doar de
ea şi doar atunci când a simţit
mai simplu decât ritmul electric
al unei spălătorii publice că
moare mai repede decât
peştele celui de-al doilea
job al său, vreodat’a futut-o.
¤¤¤
mare jigodie mi-e amaterasu din buzunar
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
______________________________
۩ ∆ ۩
Temudjin Borkchu
2012
۩ ∆ ۩
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
______________________________
\|/
PUBLICAT DE XIRON XIN EUXIN 22.02.2012
ETICHETE: GRAPHEIN CHAOSI
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤
_________________
¤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu