( "earthquake '92" - Cum incipere ortus Pullus vorsum Noomis)
lăptos
vineţie
imprescriptibil
frumoasă răscroit
răcoroasă'n arşiţa nopţii
gresia delfinariului un vis. un
zumzet metalic vibraj în creştet
şi gust de cenuşă te trezesc, te ridică,
te-aduc la fereastră, aleea de jos mult prea
lungă, perfectă'i tăcerea în jur şi-n tine eşti surd
şi mut în dosul ferestrei, e-o clipă ce nu se termină,
n-ai temeri şi-n tine e vuiet şi straniu şi-aştepţi în ritm
dextrogir, tăcerea'n piept un munte şi inima'ţi bubuie-a
vaier, de sus, definit, de departe o vezi cum vine, o vezi
cum ţinteşte privirea'nainte făr'a privi, e-o pendulare
vie orizontală ce ştie unde ajunge fără-a zări, vine
în rochie neagră paşi umeri şi şolduri gilsaj fluid
cumva arcuiesc fiindul în juru-i nu îl despică,
moale'nvelind-o aerul nopţii vibrează-n
firave sclipiri, ca'ntr'o cochilie levogiră
unde-o aştepţi, o clipă ne'ntreruptă
cu tine-nlăuntru-i, totu'i o clipă,
cumva te aştepţi la tot ce-o să
fie, iată - curbează spaţiul în
juru-i şi'n urmă'l
prelinge
venind.
***
vine în
freamăt
vine a vară
precară şi-a
noapte încinsă
vine întins ajunge
aşteaptă întinsă lipsită
de zâmbet şi fuţi. şi vine
cutremurul şi fuţi fuţi fuţi,
toate se mişcă ea se mişcă
şi toate cad şi ea cade aşa cum
se cade tot ce e-n jur tot se cutremură
ea se cutremură şi cade în sine se-agaţă
de tine şi-afară e vuiet şi straniu şi vaier şi
strigătul ei se sparge în vaier în tine e vuiet
în tine e straniu, v-adumbriţi dimpreună. în
fine, în jur nu mai e moarte şi-aievea în
tine striveşte zâmbetul ei tot ce e
frică, nemiruire de clipă şi sine ea
pleacă şi nu, nu, nu, stai, adăşti
şi tot nu pricepi, de ce.
te trezeşti.
poem basoreliefat de protuberanţa din tavan - 04.03.77
Levogyre Laffoley Paul
Seismic Map R
Dextrogyre
Arianta Arbustorum
Braunau 1968
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu