Cu Ioan Es. Pop
25.10.2011
Îmi doream demult să-l cunosc pe scriitorul Ioan Es. Pop, numai că nu știu cum naibii nu s-a ivitat niciodată ocazia potrivită. Îmi doream să beau o bere cu omul Ioan Es. Pop și să stăm la bârfe și glume, nu în ultimul rând îmi doream să-l aud citind la Clubul de lectură. Le-am reușit pe toate la un loc ( chiar mai multe, dacă e să ne referim la beri ), bonus o seară minunată de poezie, alături de Vlad Tăușance ( despre al cărui volum, Legende urbane, am scris aici ) și un public foarte cald. Am stat de vorbă despre Unelte de dormit, despre care am aflat că este “cartea unui călugăr care n-a găsit cui să se roage încă”,un volum care este diferit față de celelalte publicații ale lui Ioan, nu mai bun sau mai rău, ci exact “așa cum a fost să fie”. Pregătisem şi nişte întrebări oarecum incomode, care se pare că au deranjat pe alții prezenți, însă, nu și pe Ioan Es. Pop, care mi-a răspuns deschis și la sfârșit a ținut chiar să-mi mulțumească pentru că a putut spune acele precizări. Una dintre “dileme” se referea la faptul că a el a semnat în ultimul timp pe diferite volume ( pe care nu numai eu le consider ) de o calitate îndoielnică și am fost curios pe ce criterii recomandă anumiți autori sau ce anume a văzut la aceștia, iar alții, ca mine de exemplu, poate prea “cruzi” fiind, n-am sezisat talentul “ascuns”. După mai multe ezitări:
AR: Dumneavoastră ați refuzat vreodată pe cineva care v-a rugat să-i scrieți pe-o carte?
IEP: Probabil trebuia să începi cu întrebarea asta și scurtam totul.
Fiecare înțelege ce vrea. Iar volumele la care m-am referit nu merită menționate aici, în special pentru că n-am chef de comentarii injurioase din partea celor care nu înțeleg că a nu-mi place un anumit lucru, nu înseamnă că-i înjur de mamă, cum ei obişnuiesc de altfel s-o facă pe alte bloguri, fie cu numele asumat, fie sub anonimat (sau mai nou, anonimat dezvăluit “mai târziu”).
A doua întrebare a fost legată de declarația lui privind colaborarea cu securitatea, făcută anul acesta. Mai mult decât a declarat n-a spus, decât regretul încă o dată precizat, nu doar verbal, ci mai ales cel pe care l-am zărit în privirea lui, un regret care aproape m-a paralizat.
Ne-am cam “şpriţuit” spre sfârşit şi probabil am lungit-o mai mult decât trebuia (târziu mi-am dat seama că trecuse de 7 deja), aşa că am terminat Clubul cu un maraton de poezie între Ioan Es. Pop și Vlad Tăuşance, atât a lor, cât şi a unora dintre autorii lor preferaţi (Matei Vișniec, respectiv Mircea Dinescu, doar câteva exemple).
Apoi ne-am şpriţuit pe la mese şi am terminat cu câteva shot-uri de absint (nu mai ştiu exact când şi unde).
Mulţumiri celor care au venit şi îi / vă aştept şi data viitoare.
Vă las cu un clip,chiar dacă nu-i de la CDL,să gustaţi din Ioan Es. Pop.
..................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu