_______________________________________________
________________________________________________
[ Atât tendoanele titlului, cât şi venele textului, se referă doar extrem de lax la îngerii din pahare şi diavolii din noi. Nu. Nu este vorba despre Angelologie. Nope! Strict Angelogie, pen’ că se referă la Angelo Niculescu, magistrul temporizării. Rânjesc dar nu’i rictusul meu ci al temporizării mizerabile. Care temporizare în toate bântuie oameniii din juru’mi atât de intens încât mă seacă la blazare zvârlindu-mi’o'n uitare steril. Ştiţi şi voi cum e pri’mprejuru'vă când se’ntâmplă, aşa’i? ]
Dark Mood In Da Hood
“if los angeles had any rivers they would be made of cocaine”
_________________________________________________________
[ 04:55 GMT +2h
Excruciating Boringness
My Neverending Insomnia
2Pac Staring Through My Rearview ]
A venit cândva primăvara, venit, cum nu …
Ne-a tras un zâmbet curajos, a şoptit stins că lupta este cel mai frumos concept, după care, ajutată de florile ce-au murit, a purces înapoi la spitalul de oncologie-obstretico-psihiatrie: urma o nouă sesiune de citostatice. Norii pluteau nepăsatori, umeziţi orgasmic. Apoi a sosit canicula. Sănătoasă tun. Medicul Şef (care era şi General Manager) a zis ca i se rupe de amândouă – era ocupat cu disponibilizările de personal. Managerul Adjunct şi-a dosit crucea într-unul din vestiarele din stadionul-potcoavă, s-a schimbat iar la chip şi a plecat pe jos către noul pod cu hobane, fumând blazat un joint cât o rigla de 20. N-ar fi suportat să stea din nou lipit de parapetul vechiului pod, privind în arşita nopţii către triajul prăfuit, auzind tăcerea tribunelor goale, care nu mai erau de mult mărginite de uriaşa reclamă cu peşte oceanic. Directorul de resurse umane zăcea beat cui undeva în preajma Craiovei, aşezat comod într-o rână pe capra unei şarete uşoare dotată cu jante de Bentley şi loitre verzi, amuzându-se cu măsură de reuniunea complotistă a sclavilor brutarului chel. Toti ceilalţi medici puseseră de-un chiohan general de rămas bun la Sinaia, festivitate dedicată celor prinşi în disponibilizări, chestie sensibila şi utilă dealtfel, întrucat din moment ce nu se ştia clar cine pleacă, cine stă, măcar să savureze toţi o paranghelie ca la carte.
” – Ne-a luat Dracu! Da măcar să ne simtem bine înca odată” – fonfăia cu nasu’n borcanul plin cu secărică unul dintre doctori în timp ce-şi mângâia absent cu stânga penajul multicolor al aripilor şi neîncrezator cu dreapta aura.
Un altul căruia’i lipseau vârfurile penelor la aripa din stânga se opri din mângaiat propria aură ciobita şi pufni:
” -Aiurea! Nici dracu’ nu ne mai ia acu’! Nu vezi că ateii şi gayii s-au înmulţit sufocant, puzderie şi s-au mai şi dedat la H, P, E si yayo? Nu-i mai pasă nimănui că se duce de râpă totu’; de ce crezi ca a permis Şefu’ să fie capturată Credinţa şi pironită în lanţuri de vechiul debarcader de la Damboviţa subterană?!?”
” -Deci e-adevărat că sub canalul ăsta împuţit continuă să curgă adevărata Dâmboviţa?!?”;
” -Sigur; auzi… nu mai bine punem noi de-o clinică privată şi renunţăm la sportivi şi operăm direct pe artişti? adică poeţi, pictori, muzicieni, filozofi, chestii d’astea… ” ;
” -Nu; că p’ăştia îi păstrează Şefu’ că cică au suflet mult şi spirit adânc şi p’ormă’i mai lasă câţiva şi lu’ labagiu’ lui de adjunct; da’ la muzicanţi plebei dăia cu zburat de bancnote, cre’ că nu se bagă, putem încerca în zona asta” ;
” -Bine, aşa facem; auzi… da restu’ doctorilor?” ;
” -Mi se rupe, fiecare ce şi cum poate, în funcţie de trupeţii care’i primesc” ;
” – OK. Io m-am tirat, vii?” …
[ Era deja 06:06 GMT +2h.
Începea o nouă zi caniculară.
Managerul Adjunct cerşea mahmur tigări în gară.
De undeva de sus Managerul Şef scuipa plictisit:
“Gargară”. ]
__________________________________________________________
________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu