sinaxar antipoetic // xin vs temudjin

________________________________________________

*

You pinned the right point. As you usually do.
Kitsch is the secret. And equally the salvation.

Beautiful Inside by Lina Kulikauskaite

I-am scos cadrul foto cu Poetul Gonflabil-Omul Balon mai albastru decât cerul albastru pe care se profila. Se potrivea prea bine cu ritmul alienării din text. Inserţia duală era atât de sincronă încât ambele se interpenetrau într-un întreg compact până la a cădea în neutru. Trebuia să ciobesc oleacă din colţul cercului ca să redevină savurabilă aroma amară şi străină sieşi a călătorului static. Ergo, am tras cu praştia în contruparea imaginii de ansamblu alegând cea mai futilă umbră a utilităţii de susţinere circumtextuală. De-abia ulterior am putut exanguina succesiv textul şi textul, libaţia ta şi purgaţia mea, primum şi secundum, până la senzorialul atavic, dar în exteriorul stării de poezie retrăită. Dincolo de asta … putem afirma că dacă prima scriitură este exhaustiv A TA, iar a doua compilativ A MEA, aceasta din urmă ESTE A NOASTRĂ întrucât ciopleşte spiritul transgresiv al poemului, aşa cum l-ai trăit tu treptat şi simţit eu dintr-odat’ … fără a putea vreunul captura ESENŢA. Bun. Am reîntors Daimonul In Nuce; da, şi? M-am trezit că Întregul era PREA compact acum, dur şi mat ca o frântură de bazalt, dar care … plutea. Na’ţi-o frântă că ţi-am dres-o! Trebuia o ancoră dar nu scriptică. Aş fi (desigur) mânjit coloristic nuanţa perfectă de negru orice aş mai fi pus în plus, iar faţa de fiţă mascată a paraşutei de carnaval veneţian ar fi devenit chiar inutilă. Şi m-aş fi întornat de unde-am plecat: textul tău, textul meu. Trebuia ceva care să poată reţine gândul cititorului în chiar miezul însingurării pe măsură ce citea. Deopotriva imagine şi sunet! Asta E! Am purces la vânătoare de punct final vizual luptând să elimin din capul locului ceea ce subconştientul îmi dicta: ceva comun nouă, ceva speculativ asortat zilei cârtiţei, ceva care să încurajeze prezenţa taumaturgică a oricărui comesean mirean la cina veşnic repetatei zile opace îngheţată în stare de cei trei oficianţi: Tu, Eu, Noi. Ş’am căutat dragă mongol ascuns, vo 3 ore prin vo 200 şi mai bine video-clip’uri ca imbecilul, pentru a mă reîntoarce spăşit la ceea ce era atât de vădit potrivit din prima secundă post scriptum încât aruncasem stupefiat Arcul şi Săgeţile evidenţei:

“Honeysuckle Rose”

- Django Reinhardt, Stephane Grapelli

& The Quintet Of The Hot France – 1938.

Se Potrivea şi Suna în timp ce Citeam tăcut :)

Cam asta e.

See Ya
__________________________________________________